Prosus, acționarul majoritar al eMAG și OLX, vrea să își crească afacerile pe segmentul online al vânzărilor și închirierilor de mașini, vizând noi investiții în Europa de Est, India și Indonesia.
Compania, listată la Amsterdam, va folosi o parte din surplusul existent de numerar pentru extinderea organică a afacerii auto la scară globală, a declarat directorul general Bob Van Dijk într-un interviu pentru Bloomberg.
Prosus a raportat 69.000 de tranzacții auto în semestrul fiscal încheiat în septembrie, față de 37.000 tranzacții în aceeași perioadă a anului trecut. Compania dispune de aproximativ 5,5 miliarde de dolari pentru noi investiții.
CITEȘTE ȘI Angajații Lego vor primi bonusuri sporite și mai multe zile libere grație creșterii vânzărilor"Afacerea noastră cu tranzacții auto se află într-un stadiu destul de incipient și vrem să o construim cu adevărat. Investim în locuri precum Indonezia, India și Europa de Est, unde trebuie să adăugăm facilități, precum centre de inspecție”, a precizat Van Dijk.
Prosus, companie desprinsă din grupul sud-african Naspers în 2019, deține acțiuni la mai multe companii din sectorul auto, printre care AutoTrader, cea mai mare platformă de vânzări pentru mașini noi și de ocazie din Africa de Sud, compania braziliană de închirieri auto Kovi, OLX Autos și Autovit.ro, liderul pieței de anunțuri auto în România.
Lista companiilor din portofoliu mai include, printre altele, eMAG, Avito, mail.ru, letgo, PayU, Swiggy, iFood, DeliveryHero, Udemy și MakeMyTrip. Prosus controlează aproximativ 80% din eMAG, restul acțiunilor fiind deținute de omul de afaceri Iulian Stanciu.
Cea mai valoroasă deținere rămâne însă participația de aproximativ 29% la gigantul chinez domeniul internetului Tencent, evaluată în prezent la 176 miliarde de dolari.
Prosus a anunțat că analiștii au evaluat portofoliul de e-comerț al companiei la 50 miliarde de dolari, excluzând participația la Tencent. Capitalizarea totală a Prosus se ridică la aproximativ 181 miliarde de dolari, de unde rezultă că piața evaluează același portofoliu de e-comerț la circa 5 miliarde de dolari, sau 10% din evaluarea analiștilor.
Compania încearcă să schimbe percepția investitorilor și să reducă decalajul de evaluare, lansând, în acest sens, o ofertă voluntară de schimb de acțiuni cu Naspers, prin care vizează dublarea free float-ului pe bursa de la Amsterdam.