Petrolul rusesc resimte din plin sancțiunile occidentului

Petrolul rusesc resimte din plin sancțiunile occidentului
scris 24 mar 2024

Exporturile rusești de petrol care finanțează mașinăria de război a Kremlinului încetinesc în sfârșit. Rafinăriile din India – al doilea mare client al Moscovei după China, de la invadarea Ucrainei, în 2022 – nu vor mai accepta petroliere deținute de compania rusă de stat Sovcomflot PJSC, din cauza riscului provocat de sancțiuni, transmite Bloomberg.

Din octombrie, SUA au sporit sancțiuni asupra flotei de petroliere care transportă țițeiul rusesc. Multe petroliere nu mai sunt utilizate de atunci, iar cantități din ce în ce mai mari de țiței rusesc plutesc agale pe oceane, conform analiștilor firmei Kpler, conform Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Lanț major de supermarketuri acuză Guvernul Orban de hărțuire și retrage banii CITEȘTE ȘI Lanț major de supermarketuri acuză Guvernul Orban de hărțuire și retrage banii

Împreună, aceste evoluții vor duce gradual la un declin al veniturilor Rusiei din petrol, un obiectiv politic cheie ale Statelor Unite și aliaților lor.

În pofida sancțiunilor, Rusia a continuat să exporte cantități imense de petrol.

Deși în acest stadiu nu există așteptări privind reduceri drastice ale aprovizionării, problema este cât de departe vor merge autoritățile occidentale cu strângerea șurubului, în condițiile în care cotația barilului de țiței se îndreaptă spre 90 de dolari, iar președintele Joe Biden a început o campanie electorală în care alegătorii încă sunt afectați de inflație.

„Sporesc presiunile asupra exporturilor rusești de petrol, în special către India. Suntem în stadiul în care fricțiunile legate de sancțiuni devin extrem de evidente”, a apreciat Richard Bronze, director în cadrul companiei de consultanță Energy Aspects Ltd.

Oleg Deripaska: Investitorii occidentali nu ar trebui presați să-și vândă activele rusești CITEȘTE ȘI Oleg Deripaska: Investitorii occidentali nu ar trebui presați să-și vândă activele rusești

Datele Bloomberg arată că petrolierele rusești supuse sancțiunilor SUA nu mai efectuează transporturi. Kremlinul este afectat de decizia Indiei – un aliat comercial important în timpul războiului – de a evita petrolierele rusești. În același timp, Ucraina a început bombardarea rafinăriilor rusești, deși decizia nu a fost bine primită.

„Vedem cu siguranță accentuarea presiunilor sancțiunilor SUA atât asupra exporturilor cât și asupra țițeiului rusesc, într-un moment în care SUA nu reușesc să trimită mai mult ajutor Ucrainei și Rusia pare să câștige teren pe front”, susține Greg Brew, analist la Eurasia Group în New York.

Compania de stat Sovcomflot a transportat anul trecut aproximativ o cincime din totalul livrărilor de țiței rusesc. Cifra părea să scadă chiar înainte ca rafinăriile din India să anunțe că nu mai acceptă petrolierele.

„Ne așteptăm ca cei care cumpără petrol să fie mai puțin dispuși să facă afaceri cu Sovcomflot decât în trecut”, a declarat un purtător de cuvânt al Trezoreriei SUA, adăugând că măsurile nu ar trebui să afecteze piața petrolului deoarece Rusia va menține discounturile la vânzarea țițeiului.

Oficialii Sovcomflot au admis săptămâna aceasta că operațiunile companiei sunt afectate de sancțiuni.

Presa maghiară: Așa ceva nu s-a mai întâmplat. Parlamentul European dă în judecată Comisia Europeană din cauza Ungariei CITEȘTE ȘI Presa maghiară: Așa ceva nu s-a mai întâmplat. Parlamentul European dă în judecată Comisia Europeană din cauza Ungariei

„Vizarea Sovcomflot reprezintă o înăsprire semnificativă a sancțiunilor SUA contra Rusiei. Nu va rezolva problema eludării dar va majora costurile de transport și discounturile la vânzarea țițeiului rusesc”, a apreciat Janis Kluge, de la German Institute for International and Security Affairs în Berlin.

Chiar și așa, Rusia încă poate apela la așa numită „flotă din umbră”, înființată imediat după invazia din 2022, cu vapoare mai vechi fără asigurare adecvată și acționariat neclar. După unele estimări, există 600 astfel de nave.

Costurile de livrare pentru petrolul rusesc sunt imense. Costă aproximativ 14,50 dolari pe baril să livreze încărcătura din Marea Baltică spre China, conform datelor Argus Media. Mai mult de jumătate din sumă este generată de sancțiuni

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
petrol