Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a înregistrat anul trecut peste 15.500 de nereguli pe șantiere și a aplicat amenzi de peste 12,5 milioane de lei, în ușoară scădere față de anul anterior, când s-a consemnat un record al ultimilor șapte ani. Creșterea cu 25% a numărului de inspectori, aprobată la finalul anului trecut, se previzionează că va aduce cu 50% mai multe controale în 2019.
Retailerul suedez de mobilă IKEA ia în calcul și pentru România deschiderea unor magazine mai mici, în centrul orașelor. La începutul anului, IKEA a anunțat că se pregătește să deschidă în primăvară, la Paris, primul său magazin din centrul unui oraș, parte a unei strategii care vizează adaptarea grupului la modificarea obiceiurilor de consum și la creșterea vânzărilor online.
Asociația Română a Antreprenorilor de Construcții (ARACO), ai cărei membri gestionează circa 10% din salariații sectorului de construcții, cere Parlamentului amendarea OUG 114/2018 cu argumentul că, în forma actuală, afectează sever constructorii și încalcă principiile de concurență. Același act normativ declară sectorul construcțiilor de importanță națională pe următorii zece ani și stabilește salariul de bază minim brut pe țară în domeniu la 3.000 de lei lunar.
Demersul legislativ care viza eliminarea taxei de 0,5% din valoarea de investiție datorate Casei Sociale a Constructorilor de către beneficiarii tuturor șantierelor din România, cu excepția locuințelor individuale, a obținut reducerea cotelor de contribuție la 0,35% și o definire mai clară a celor care trebuie să o plătească. Dezvoltatorii imobiliari cu capital străin sunt indignați și vor petiționa președintele României.
Producătorul privat de tehnică militară Pro Optica, anterior controlat de actorul Florin Călinescu, ale cărui afaceri sunt astăzi supervizate de generalul Decebal Ilina (71 de ani), în două rânduri șef al Direcției de Informații Militare (1991-1992 și 1993-1997), își vinde sediul din Sectorul 3 al Capitalei, cu peste 6 milioane de euro, universității private Titu Maiorescu.