ULTIMA ORĂ România împrumută aproape 5 miliarde de euro de pe piața externă, prin trei emisiuni de obligațiuni. Suma este una record pentru o singură ieșire pe piața externă

ULTIMA ORĂ România împrumută aproape 5 miliarde de euro de pe piața externă, prin trei emisiuni de obligațiuni. Suma este una record pentru o singură ieșire pe piața externă
Marius Oncu
Marius Oncu
scris ieri, 18:08

România a împrumutat aproape 5 miliarde euro de pe piețele internaționale cu trei emisiuni de obligațiuni două în euro, pe 7 și 20 de ani, precum și una în dolari, pe 10 ani.

Astfel, România împrumută 2,25 miliarde euro pe 7 ani, 750 milioane euro pe 20 de ani și 2,15 miliarde de dolari (1,93 miliarde euro) cu o maturitate de circa 10 ani, potrivit Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ Finanțele anunță investitorilor străini un deficit de 121,9 miliarde lei pentru anul 2024, în creștere de la 87 miliarde lei CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Finanțele anunță investitorilor străini un deficit de 121,9 miliarde lei pentru anul 2024, în creștere de la 87 miliarde lei
Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a. Parteneri: ACUE, ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMag
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania

Termenii celor trei emisiuni nu sunt încă finali, astfel că suma împrumutată ar putea (deși mai puțin probabil) crește ușor în cursul acestei seri.

Cererea a fost una foarte ridicată pe cele trei maturități, respectiv 7,2 miliarde euro pentru titlurile pe 7 ani, 2,3 miliarde euro pentru cele pe 20 de ani și 8,5 miliare de dolari pentru cele pe 10,5 ani.

RECTIFICARE - CNAS primește 11,3 miliarde lei, Educația +4,6 miliarde lei, Transporturile +5 miliarde lei, MIPE +3,3 miliarde lei, Finanțele au suplimentar 14 miliarde lei pe cofinanțări și ajutor de stat. Deficitul urcă, creșterea economică scade CITEȘTE ȘI RECTIFICARE - CNAS primește 11,3 miliarde lei, Educația +4,6 miliarde lei, Transporturile +5 miliarde lei, MIPE +3,3 miliarde lei, Finanțele au suplimentar 14 miliarde lei pe cofinanțări și ajutor de stat. Deficitul urcă, creșterea economică scade

Costurile la care România se împrumută au fost reduse față de cotațiile indicative anunțate în prima parte a zilei. Astfel, pentru titlurile pe 7 ani, s-a coborât la midswap+285 de puncte de bază - adică 5,24%, la cele pe 20 ani s-a coborât la midsawp+355 puncte de bază - 6,06%, în timp ce pentru titlurile în dolari pe 10 ani s-a ajuns la midswap+220 puncte - (5,74).

 În deschidere, în prima parte a zilei, titlurile în euro pe 7 ani au fost cotate la MS (rata midswap) + 310 puncte de bază, cele pe 20 de ani la MS + 375 puncte de bază. Rata midsawp pentru 7 ani este de 2,39%, iar pentru 20 de ani de 2,51%. Pentru titlurile pe 10 ani în dolari a fost anuțat indicativ 245 puncte de bază peste midswap (3,54%).

ICCJ a decis că indemnizația de hrană nu intră în baza de calcul a indemnizației de concediu de odihnă pentru funcționarii publici și personalul plătit din fonduri publice CITEȘTE ȘI ICCJ a decis că indemnizația de hrană nu intră în baza de calcul a indemnizației de concediu de odihnă pentru funcționarii publici și personalul plătit din fonduri publice

Aranjorii emisiunii sunt Citi, GS (B&D), ING, HSBC, JPM, SocGen.

Este a patra oară în acest an când statul iese pentru împrumuturi pe extern, după ce a împrumutat 4 miliarde de dolari în ianuarie, 4 miliarde de euro în februarie și 3,2 miliarde de euro în luna mai. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat, într-un interviu acordat Profit.ro în prima parte a lunii august, că România va ieși de încă două ori pe piața externă pentru împrumuturi, la final de august/început de septembrie și în noiembrie.

DECIZIE Plafonul lunar neimpozabil crește la 3.000 de lei și pentru pensiile militare, după ce PNL și PSD s-au luptat pentru a-și aroga meritul CITEȘTE ȘI DECIZIE Plafonul lunar neimpozabil crește la 3.000 de lei și pentru pensiile militare, după ce PNL și PSD s-au luptat pentru a-și aroga meritul

Cea mai recentă ieșire pe extern a Guvernului a avut loc în luna mai, când România a împrumutat 3,2 miliarde de euro, prin emisiuni de obligațiuni pe 8 ani și 13 ani.

Necesarul brut de finanțare a fost majorat de la 181 miliarde lei la 217 miliarde lei

Profit.ro a scris, la începutul lunii septembrie, că Ministerul Finanțelor a revizuit de la 181 miliarde de lei la 217 miliarde de lei ținta pentru împrumuturi în acest an. Finanțele au motivat creșterea planului de împrumuturi prin necesarul de fonduri pentru deficitul bugetar, volumul datoriei de refinanțat și asigurarea prefinanțării parțiale a necesarului pentru 2025. În timp ce 94,4 miliarde lei sunt pentru rostogolirea datoriilor vechi ajunse la plată, suma de 122,6 miliarde ar trebui să acopere deficitul și prefinanțare pentru 2025. Dacă ar fi destinată doar deficitului, ar fi echivalentă cu un deficit de 6,94%.

În 2023, Guvernul a împrumutat 203 miliarde lei.

Metrorex își va prezenta public trenul nou ALSTOM tip METROPOLIS CITEȘTE ȘI Metrorex își va prezenta public trenul nou ALSTOM tip METROPOLIS

La 217 miliare lei, planul de împrumuturi pentru 2024 stabilește un nou record.

Necesarul de finanțare din 2023 a fost revizuit de trei ori

În 2023, ținta de împrumuturi a fost anunțată inițial la 160 de miliarde de lei, după care în octombrie planul de împrumuturi a fost revizuit la 180 de miliarde de lei, în noiembrie la 200 miliarde de lei, iar în decembrie la 205 miliarde de lei. Împrumuturile efective din 2023 au fost de 203 miliarde lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
eurobonduri
imprumut
guvern
titluri de stat
obligatiuni
ministerul finantelor