Ministerul Finanțelor a revizuit necesarul brut de împrumut de la 217 miliarde lei la 235 miliarde lei, potrivit datelor obținute de Profit.ro. Decizia de majorare era una previzibilă și a fost anunțată de Profit.ro, în contextul în care Finanțele au ajuns cu împrumuturile din octombrie aproape de limita de 217 miliarde lei, iar deficitul bugetar indicat în planul fiscal-structural trimis Comisiei Europene este de 7,9% din PIB (în termeni ESA), peste nivelul de 6,9% luat în calcul anterior.
Ministerul Finanțelor a pregătit o serie de clarificări în ce privește unele datorii către stat care pot beneficia de amnistia fiscală, inclusiv obligațiile bugetare principale rezultate din proceduri de recuperare a unor fonduri publice naționale aferente proiectelor cu fonduri europene (cum sunt cofinanțări, prefinanțări, etc). În plus, este propusă simplificarea formularelor "Notificare privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații bugetare" și "Cerere de anulare".
O înghețare a salariilor bugetarilor nu ar reprezenta o lovitură dură pentru aceștia.
Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat, în iulie 2024, până la 876,288 miliarde lei, de la 860,331 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF).
Deficitul bugetar a urcat la 5,44% din PIB după primele nouă luni din acest an, de la 4,57% din PIB la opt luni, potrivit datelor transmise de Ministerul Finanțelor, care confirmă anunțul anterior al Profit.ro.
Guvernul ar urma să desfășoare în 2025, până la finele anului, o reformă a administrării sistemului de impozite și taxe, bazată pe introducerea unor sisteme precum eFactura, e-TVA, e-Proprietate, e-Transport, e-Casedemarcatfiscale, e-DU, pe module de analiză a datelor, precum modulul CARUSEL inclusiv pentru achiziții intracomunitare suplimentare, modulul indicatorilor de risc fiscal INDFISC, modulul specific pentru e-transport TRANSPRISC, modulul specific caselor de marcat fiscale COMRISC, modulul specific pentru identificarea impozitelor și taxelor care mai pot fi stabilite suplimentar prin inspecții fiscale RORISC, precum și pe actualizarea sistemului de eșalonare la plată, modernizarea instrumentelor de colectare și plată, îmbunătățirea/modernizarea sistemului de poprire și de sechestrare a bunurilor, prevede planul fiscal pe șapte ani pregătit de către Guvern pentru a fi trimis Comisiei Europene.
Guvernul va implementa anul următor, pe baza recomandărilor Băncii Mondiale, o reformă fiscală care vizează actualizarea/revizuirea regulilor de impunere, inclusiv a bazelor de impozitare și ratele de impozitare pentru principalele categorii de impozite și taxe, precum: impozitul pe profit, impozitul pe venit/contribuțiile sociale, taxa pe valoarea adăugată, accize și impozitarea ecologică, impozite și taxe locale și pentru impozite și taxe relevante ale sistemului fiscal, cât și a veniturilor nefiscale (inclusiv a sistemului de redevențe), prevede planul fiscal al Guvernului pe șapte ani, un raport de peste 120 de pagini care va fi trimis Comisiei Europene.
Sancțiunile pentru unele abateri de la obligațiile privind utilizarea sistemului electronic de declarare e-Transport vor fi suspendate până la 31 decembrie, iar sancțiunea suplimentară privind confiscarea mărfurilor va fi modificată, prin instituirea unui sistem gradual de aplicare, respectiv confiscarea într-un procent de 15% din contravaloarea bunurilor nedeclarate în cazul contribuabililor aflați la prima abatere, 50% la cea de-a doua abatere și 100% abia la trei contravenții, prevede un proiect de ordonanță de urgență al Ministerului Finanțelor.
Tema Energy, Synotech Global Services Romania și asocierea Turvyk Investment Group (lider), Rezidential Security și Power Supply Systems UPS au depus oferte în cadrul unei licitații organizate de Ministerul Finanțelor pentru achiziționarea de echipamente de infrastructură fizică suport în centrele de date ale instituției, inclusiv servicii asociate, contractul fiind estimat la 47,83 milioane de lei, fără TVA, pentru 7 luni.
Consiliul de Administrație al grupului de furnizare, distribuție și producție de energie Electrica SA, listat la Bursa de Valori București (BVB) și la care cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 48% din capital, a numit un membru provizoriu în cadrul său, pe o poziție care era vacantă.
Datoria statului a crescut în luna iulie cu 16 miliarde de lei și a ajuns astfel la 876,3 miliarde lei, potrivit celor mai recente date analizate de Profit.ro. Ca procentaj din PIB, datoria se situează la 52%, în urcare de la 51,1% în iunie. La final de 2023, datoria s-a situat la 783,5 miliarde lei, reprezentând 48,8% din PIB.
Impozitarea imobilelor (apartamente, case) la valoarea de piață, ceea ce ar fi dus la creșteri semnificative ale impozitelor în localitățile mai dezvoltate și cu prețuri mai ridicate, va fi amânată până la 1 ianuarie 2026, prevede o ordonanță de urgență adoptată astăzi de către Guvern. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat încă din august, într-un interviu pentru Profit.ro, că sistemul necesar pentru implementarea impozitării la valoarea de piață nu va fi gata în acest an, astfel că este necesară amânarea.
O parte din activitățile derulate de către Exim Banca Românească în contul statului, cum ar fi susținerea dezvoltării infrastructurii, a utilităților de interes public, a dezvoltării regionale, a activității de cercetare-dezvoltare, vor fi incluse în portofoliul Băncii de Investiții și Dezvoltare (BID), prevede o ordonanță adoptată astăzi de către Guvern. De asemenea, ordonanța prevede și posibilitatea utilizării unor fonduri UE, inclusiv miliarde de euro neutilizate din PNRR, pentru asigurarea temporară a cheltuielilor statului cu prefinanțări și rambursări de cheltuieli la alte proiecte cu finanțare UE.
Acciza la bere va fi majorată în următorii doi ani după un calendar nou, care va înlocui actuala metodă de ajustare a accizei în funcție de evoluția inflației, a decis astăzi Guvernul prin ordonanță de urgență. Trebuie menționat că inflația (creșterea prețurilor) este în încetinire, iar modificarea propusă acum ar putea aduce mai mulți bani la buget. Astfel, acciza la bere va fi majorată cu 4,3% anul următor (față de 2024) și cu 5% în 2026 (față de nivelul prevăzut pentru 2025).
Acciza la bere va fi majorată în următorii doi ani după un calendar nou, care va înlocui actuala metodă de ajustare a accizei în funcție de evoluția inflației, prevede un proiect de ordonanță pregătit de către Guvern și analizat de Profit.ro. Trebuie menționat că inflația (creșterea prețurilor) este în încetinire, iar modificarea propusă acum va aduce, probabil, mai mulți bani la buget. Astfel, acciza la bere va fi majorată cu 4,3% anul următor (față de 2024) și cu 5% în 2026 (față de nivelul prevăzut pentru 2025).
O parte din activitățile derulate de către Exim Banca Românească în contul statului, cum ar fi susținerea dezvoltării infrastructurii, a utilităților de interes public, a dezvoltării regionale, a activității de cercetare-dezvoltare, vor fi incluse în portofoliul Băncii de Investiții și Dezvoltare (BID), prevede un proiect de ordonanță pregătit de către Ministerul Finanțelor. De asemenea, proiectul prevede și posibilitatea utilizării unor fonduri UE, inclusiv miliarde de euro neutilizate din PNRR, pentru asigurarea temporară a cheltuielilor statului cu prefinanțări și rambursări de cheltuieli la alte proiecte cu finanțare UE.
Bursa de Valori București (BVB) organizează un eveniment cu ocazia listării unei noi emisiuni de titluri de stat Fidelis, emise de Ministerul Finanțelor.
Guvernul estimează pentru acest an un deficit bugetar, în termeni ESA, de 7,9%, așa cum a anunțat Profit.ro încă de la începutul lunii octombrie. Estimarea se regăsește în planul fiscal pe care Guvernul l-a pregătit pentru a fi trimis Comisiei Europene până la data de 25 octombrie. De asemenea, cum a anunțat Profit.ro, anul următor deficitul ar urma să coboare la 7%, deci cu o ajustare de 0,9 puncte procentuale. Foarte important, reforma fiscală va avea loc în al doilea trimestru al anului următor, după stabilirea unor scenarii pe baza unor propuneri de la Banca Mondială și după consultări cu mediul de afaceri.
Ministerul Finanțelor a adoptat noi măsuri pentru restituirea TVA aferentă achizițiilor de către entitățile nonprofit și societățile deținute integral de acestea. Noile prevederi sunt incluse în Ordinul ministrului Finanțelor Nr. 6.251, ordin care a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1018 din 11 octombrie 2024, arată Termene.ro.
Numărul microîntreprinderilor active se situează în prezent la circa 380.000, iar o reducere a pragului pentru încadrarea la acest tip de impozit pe venit, așa cum solicită Comisia Europeană (CE), ar determina ca circa 30%, în jur de 114.000 de micro, să treacă la regim de impozit pe profit, au declarat surse guvernamentale pentru Profit.ro. CE solicită ca pragul de venituri anuale până la care o firmă poate aplica regimul de impozit pe venit al microîntreprinderilor să fie redus de la 500.000 de euro în prezent la 88.500 de euro, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, într-o conferință la Guvern.
Comisia Europeană reclamă României să reducă, ca parte a obiectivelor asumate în cadrul PNRR, plafonul pentru încadrarea la impozitare în regim de microîntreprinderi, de la 500.000 de euro în prezent la 88.500 de euro, cât este plafonul de TVA potrivit directivei pentru TVA, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu într-o conferință de presă la Guvern. Profit.ro a prezentat această informație pe surse în urmă cu aproape o săptămână.
Impozitarea imobilelor (apartamente, case) la valoarea de piață, ceea ce ar fi dus la creșteri semnificative ale impozitelor în localitățile mai dezvoltate și cu prețuri mai ridicate, va fi amânată până la 1 ianuarie 2026, prevede un proiect de ordonanță de urgență pregătit de către Ministerul Finanțelor. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat încă din august, într-un interviu pentru Profit.ro, că sistemul necesar pentru implementarea impozitării la valoarea de piață nu va fi gata în acest an, astfel că este necesară amânarea.
Guvernul a primit un timp suplimentar, de 10 zile, pentru a trimite către Comisia Europeană planul fiscal structural pentru perioada de șapte ani - 2025-2031, potrivit informațiilor Profit.ro. Astfel, noul termen până la care trebuie trimis planul este 25 octombrie, față de 15 octombrie anterior.
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 18,6%, în august 2024, comparativ cu luna precedentă, la 552,1 milioane de lei, de la 465,5 milioane de lei în iulie, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF).
Trencadis Corp, Zitec Com, Software Imagination & Vision și asocierile Flame Data Technologies (lider), Xelex Technologies, Thecon și Digital Systems, respectiv Esolutions Grup (lider) și Global Software Systems la o licitație organizată de Ministerul Finanțelor pentru servicii de dezvoltare software necesare proiectării sistemului informatic eBuget_NG. Contractul a fost estimat la 20 milioane de lei pentru 25 luni.