Escaladarea vârfului Everest a fost întotdeauna o performanță, dar se pare că sarcina ar putea deveni din ce în ce mai dificilă: cercetătorii spun că masivul are un fel de creștere bruscă și au găsit explicația pentru care s-a înălțat cu până la câteva zeci de metri, scrie The Guardian.
Partea exterioară rigidă a Pământului este împărțită în plăci colosale care se mișcă treptat în timp într-un proces numit tectonica plăcilor, Himalaya ridicându-se în urma coliziunii dintre două plăci. Lanțul muntos Himalaya s-a format în urmă cu aproximativ 50 de milioane de ani, când subcontinentul indian s-a izbit de placa tectonică eurasiatică - deși cercetări recente au sugerat că marginile acestor plăci erau deja foarte înalte înainte de coliziune, scrie News.ro.
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
Procesul fiind încă în desfășurare, lanțul muntos continuă să fie împins în sus, deși alunecările de teren și alte evenimente înseamnă că se și pierde din rocă. Însă experții spun acum că Everestul - care în prezent se ridică la 8.849 de metri a cunoscut o creștere suplimentară a înălțimii sale ca urmare a eroziunii provocate de râurile învecinate. O echipă de cercetători afirmă că, în urma acestui proces, Everestul s-a ridicat cu 15 până la 50 de metri în ultimii 89.000 de ani, iar fenomenul continuă și în prezent.
„Studiul nostru demonstrează că până și cel mai înalt vârf din lume este supus unor procese geologice continue care îi pot afecta în mod măsurabil înălțimea pe scări de timp geologice relativ scurte”, a declarat profesorul Jingen Dai de la Universitatea Chineză de Geoștiințe din Beijing, coautor al studiului.
MODELE COMPUTERIZATE PENTRU ANOMALIE
Dai a observat un fel de anomalie în cazul Everestului, vârful său fiind cu aproximativ 250 de metri mai înalt decât ceilalți munți cei mai înalți din Himalaya. În plus, datele au sugerat o discrepanță între ratele de înălțare pe termen lung și pe termen scurt ale Everestului. „Acest lucru a ridicat întrebarea dacă există un mecanism de bază care face ca înălțimea anormală a Everestului să fie și mai mare”, a declarat Dai.
În studiul publicat de revista Nature Geoscience, Dai și colegii săi arată cum au creat modele computerizate pentru a explora evoluția rețelelor fluviale din Himalaya. Rezultatele lor sugerează că, în urmă cu aproximativ 89.000 de ani, cursul superior al râului Arun, care se află la nord de Everest și care ar fi curs spre est pe platoul tibetan, a fuzionat cu cursul său inferior, ca urmare a erodării acestuia din urmă spre nord. Rezultatul a fost că întreaga lungime a râului Arun a devenit parte a sistemului râului Kosi. Echipa sugerează că redirecționarea rezultată din această „captare a râului” a dus la o creștere a eroziunii râului în apropierea Everestului și la formarea defileului râului Arun.
„În acel moment, ar fi existat o cantitate enormă de apă suplimentară care curgea prin râul Arun, iar aceasta ar fi fost capabilă să transporte mai multe sedimente și să erodeze mai mult patul stâncos, tăind fundul văii”, a declarat dr. Matthew Fox de la University College London, coautor al cercetării.
REVENIRE IZOSTATICĂ
Cercetătorii spun că reducerea greutății pe scoarța terestră pe măsură ce acest material a fost îndepărtat a dus la o ridicare a terenurilor din jur - un proces cunoscut sub numele de revenire izostatică. Acesta implică ridicarea maselor de pământ de pe scoarța terestră atunci când greutatea suprafeței scade. Scoarța, stratul cel mai exterior al Pământului, plutește, în esență, deasupra unui strat de manta format din roci fierbinți, semilichide. „Revenirea izostatică poate fi comparată cu un obiect plutitor care își ajustează poziția atunci când greutatea este îndepărtată”, a explicat profesorul Dai.
Echipa estimează că procesul propulsează Everestul în sus cu 0,16 mm până la 0,53 mm pe an, iar vârfurile învecinate Lhotse și Makalu, al patrulea și, respectiv, al cincilea cel mai înalt vârf din lume, înregistrează o creștere similară.
„Acest efect nu va continua la nesfârșit”, spune Dai. „Procesul va continua până când sistemul fluvial va ajunge la o nouă stare de echilibru”, precizează cercetătorul.
DE CE ESTE IMPORTANT
Profesorul Mikaël Attal de la Universitatea din Edinburgh, care nu a fost implicat în acest studiu, a declarat că, deși captarea râurilor este un fenomen binecunoscut, acesta este relativ rar. „Ceea ce este unic în acest studiu este demonstrarea faptului că eroziunea rezultată din captarea râurilor poate duce la un răspuns atât de dramatic al suprafeței Pământului, cu o zonă de mărimea Greater London, care crește cu câteva zeci de metri în zeci de mii de ani, ceea ce este rapid”, a explicat el.
Cu toate acestea, Attal observă că această revenire explică doar parțial înălțimea neobișnuită a celor mai înalte vârfuri din Himalaya. Într-adevăr, dr. Matthew Fox a observat că și alte mecanisme, cum ar fi tensiunile tectonice asociate ciclurilor seismice și pierderea ghețarilor montani, ar putea provoca, de asemenea, ridicarea.
Dr. Elizabeth Dingle de la Universitatea Durham spune că rezultatele studiului sunt importante dincolo de cazul Everest. „Există și alte capturi de râuri despre care se știe că au avut loc în Himalaya”, a spus ea, „așa că ar fi interesant de știut dacă efecte similare se păstrează în altă parte sau în alte lanțuri muntoase active din punct de vedere tectonic în general”.
Everest, numit și Sagarmatha în nepaleză și Chomolungma în tibetană, este situat la granița dintre Nepal și Regiunea Autonomă Tibet din China. A fost numit după George Everest, un topograf britanic din secolul al XIX-lea din India.
„Muntele Everest ocupă un loc unic în conștiința umană”, a declarat profesorul Dai, citat de Reuters. „Din punct de vedere fizic, acesta reprezintă cel mai înalt punct de pe Pământ, ceea ce îi conferă o semnificație imensă prin simpla sa statură”, a spune Dai. „Din punct de vedere cultural, Everestul este sacru pentru comunitățile locale sherpa și tibetane. La nivel global, acesta simbolizează provocarea supremă, întruchipând rezistența umană și dorința noastră de a depăși limitele percepute”, a arătat cercetătorul.
