Disney, acuzat de regizorul Buck Woodall că a plagiat scenariul pentru filmele „Vaiana”, a câștigat procesul. Tribunalul federal din Los Angeles s-a pronunțat în favoarea studiourilor americane, după cum informează Variety.
În plângerea sa, Buck Woodall susținea că fosta șefă de dezvoltare a Mandeville Films, Jenny Marchick, a transmis către Disney, fără să-l informeze, unul dintre proiectele sale, intitulat „Bucky”, pe care îl scrisese pentru ea în 2004, scrie News.ro.

Potrivit regizorului, acest scenariu, despre un adolescent polinezian care pornește într-o călătorie periculoasă împotriva sfaturilor părinților săi și se confruntă cu semizeii și cu personaje din cultura polineziană, a fost apoi folosit de Disney ca bază pentru saga „Vaiana”. Cu toate acestea, instanța a decis că Disney nu a avut niciodată acces la scenariu și, prin urmare, nu ar fi putut să-l plagieze pentru a-și realiza desenul animat.
„Suntem extrem de mândri de munca colectivă care a dus la realizarea 'Vaiana' și suntem încântați că jurații au constatat că nu are nimic de-a face cu munca reclamantului”, a declarat pentru Variety un purtător de cuvânt al Disney.
Alte plângeri de plagiat
Buck Woodall depusese deja o plângere împotriva Disney în noiembrie anul trecut, acuzând studiourile că l-au plagiat pentru prima parte din „Vaiana”. Însă plângerea a fost respinsă ca fiind prea târzie, având în vedere data de lansare a filmului în 2016. De data aceasta, regizorul și-a concentrat acuzația asupra celei de-a doua părți a francizei, lansată în noiembrie 2024.
Aceasta nu este prima dată când compania Disney este acuzată de plagiat. În 2015, Muneefa Abdullah, un scriitor din Kuweit, a susținut că studiourile au copiat povestea sa, „The Snow Princess”, pentru a realiza celebrul lor film „Frozen”.
Cu toate acestea, în martie 2016, instanțele au respins plângerea, hotărând că cele două opere nu prezintă de fapt nicio asemănare care să poată fi condamnată.