Rusia blochează o companie-cheie din Republica Moldova, responsabilă de alimentarea cu gaze a populației

Rusia blochează o companie-cheie din Republica Moldova, responsabilă de alimentarea cu gaze a populației
Profit.ro
Profit.ro
scris astăzi, 16:27

Compania Moldovagaz, al cărei acționar principal e gigantul rus Gazprom, a rămas fără conducere, în condițiile în care deja de trei săptămâni „partea rusă blochează numirea” noii conduceri a companiei. Anunțul a fost făcut joi de membrul Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz”, Sergiu Tofilat, care a spus că Moldovagaz trebuie să procure gaz pentru sezonul de iarnă (ianuarie-aprilie), însă procesul e blocat pentru că nu are cine lua decizii, potrivit Rador Radio România.

„Deja de trei săptămâni Moldovagaz a rămas fără conducere, deoarece partea rusă blochează numirea. Din cei nouă membri ai Consiliului de Administrație, a rămas doar un administrator aparent (interimar), fără mandat, dar care figurează cu drept de semnătură în registrele publice. Potrivit statutului, deciziile se aprobă cu o majoritate din șapte membri”, a explicat Tofilat.

Urmărește-ne și pe Google News
Străinii ultra-bogați din Marea Britanie fără domiciliu fiscal în țară cer un regim fiscal similar celui din Italia, pentru a se evita un exod în masă al averilor CITEȘTE ȘI Străinii ultra-bogați din Marea Britanie fără domiciliu fiscal în țară cer un regim fiscal similar celui din Italia, pentru a se evita un exod în masă al averilor
Evenimente
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

El a spus că pe 25 septembrie a avut loc ședința Consiliului de Observatori, unde trebuia să fie aleasă noua componență a administrației, inclusiv președintele.

„Am expediat buletinele de vot, dar nu cunoaștem cum a votat partea rusă. Pe 30 septembrie le-am solicitat procesul verbal al ședinței, pe care trebuiau să-l prezinte în cinci zile. Nici până azi nu avem răspuns. Astfel, reprezentanții Gazprom deja au încălcat regulamentul Consiliului de Observatori”, a menționat Sergiu Tofilat.

Potrivit lui, Moldovagaz trebuie să procure gaz pentru sezonul de iarnă (ianuarie-aprilie), dar procesul e blocat pentru că nu are cine lua decizii.

„Ca să nu rămânem fără gaz, trebuie să numim administrare externă la Moldovagaz. Am expediat Parlamentului un proiect de lege în acest sens, el trebuie înregistrat și inclus pe ordinea de zi la următoarea ședință a Parlamentului. S-a terminat cu șantajul, deja suntem pregătiți pentru orice șmecherii din partea Gazprom-ului”, a conchis Tofilat.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
gaze