EXCLUSIV FOTO Familia Tănăsoiu discută achiziția unuia dintre vechile sedii centrale ale Allianz-Țiriac din București

Real Estate&Construcții   
EXCLUSIV FOTO Familia Tănăsoiu discută achiziția unuia dintre vechile sedii centrale ale Allianz-Țiriac din București

Clădirea care urmează a fi cumpărată de Primavera Development

Oamenii de afaceri Emil și Daniel Tănăsoiu (tată și fiu), proprietarii companiei imobiliare Primavera Development, au început procesul de due diligence cu grupul Allianz-Țiriac pentru achiziția unuia dintre cele două foste sedii centrale din zona Pieței Victoriei, București, rămase goale după mutarea asigurătorului în Țiriac Tower, potrivit surselor Profit.ro din piața imobiliară.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Planul investitorilor este să renoveze imobilul și să îi păstreze destinația de clădire pentru birouri, conform surselor Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Poșta Română își scoate la închiriere sediul central: Îți oferim o oportunitate rară, șansa de a închiria o clădire impresionantă! CITEȘTE ȘI FOTO Poșta Română își scoate la închiriere sediul central: Îți oferim o oportunitate rară, șansa de a închiria o clădire impresionantă!

Procesul de due diligence reprezintă o analiză amănunțită a afacerii din punct de vedere juridic, financiar, comercial, operațional și tehnic.

Construcția clădirii care urmează a fi tranzacționată a fost comandată de Asigurări Ion Țiriac (ASIT) în 1999, înainte ca asigurătorul să fie preluat de grupul german Allianz. Imobilul are circa 6.000 de metri pătrați și a găzduit, până în 2021, sediul unor companii din grup.

CONFIRMARE Fondul suveran al statului Singapore, cu active de două ori mai valoroase ca PIB-ul, iese din România. CTP câștigă cursa pentru P3 Bucharest, cea mai mare tranzacție pe sectorul logistic local CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Fondul suveran al statului Singapore, cu active de două ori mai valoroase ca PIB-ul, iese din România. CTP câștigă cursa pentru P3 Bucharest, cea mai mare tranzacție pe sectorul logistic local

Imobilul urmează să fie vândut la un preț de 9-10 milioane de euro, potrivit surselor Profit.ro.

În 2021, imediat după mutarea birourilor Allianz-Țiriac în clădirea Țiriac Tower a lui Ion Țiriac, fostele sedii centrale ale grupului au fost scoase la vânzare, demers despre care Profit.ro a scris în premieră.

Pe lângă imobilul ce urmează a fi vândut către Primavera Development, Allianz-Țiriac mai are în proces de vânzare, tot la stadiul de due diligence, și o clădire construită în 2009, cu o suprafață de circa 8.000 de metri pătrați.

FOTO din satelit în București: Zone sub-traversate de noi linii de metrou au deja deformări importante CITEȘTE ȘI FOTO din satelit în București: Zone sub-traversate de noi linii de metrou au deja deformări importante

Clădirile sunt la o distanță de 50 de metri una de alta și în apropierea spitalului pentru copii Grigore Alexandrescu. Ambele au fost construite de Bog`Art.

„După relocarea sediului central în clădirea Țiriac Tower, Allianz-Țiriac a decis să exploreze vânzarea vechilor sedii. În prezent, procesul este în desfășurare“, au declarat, pentru Profit.ro, reprezentanții grupului Allianz-Țiriac.

Sediul central al asigurătorului s-a mutat în Țiriac Tower, tot în zona Pieței Victoriei, unde ocupă trei etaje și o suprafață de 4.640 de metri pătrați. În plus, la parterul turnului a fost amenajat un concept store Allianz-Țiriac.

EXCLUSIV Omer Susli lucrează la detaliile proiectului său de parc de retail din București. „Vindem sau dezvoltăm noi“. O parte din teren, vândut către Kaufland CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Omer Susli lucrează la detaliile proiectului său de parc de retail din București. „Vindem sau dezvoltăm noi“. O parte din teren, vândut către Kaufland

Compania Allianz-Țiriac Asigurări este deținută de grupul german Allianz, prin Allianz Holding Eins din Viena, care are 52,1% din acțiuni, de grupul Țiriac, prin Țiriac Asset Holdings, care are 44,7% din acțiuni, și de Cristian Constantinescu și Gavril Mureșan, foști manageri ai asigurătorului, potrivit termene.ro.

Allianz-Țiriac Asigurări ocupă locul doi pe piață, după nivelul primelor subscrise, în urma Groupama. Este unul dintre cei mai profitabili asigurători locali, conducând detașat clasamentul de profil. În perioada 2018 - 2023, câștigurile nete ale companiei au însumat 1,11 miliarde de lei, cu un maxim de 345,96 milioane de lei în 2023.

Cine este cumpărătorul

Cel mai recent proiect imobiliar finalizat de familia Tănăsoiu este noul sediu central al Heineken România. Clădirea de birouri de tip boutique, denumită Muse, din zona Fântânii Miorița, este închiriată în totalitate. Pe lângă Heineken, are sediu aici și AstraZeneca.

Anul trecut, Primavera Development a încheiat un parteneriat cu fondul de investiții Ironbridge Invest, deținut de familiile Ciungara și Pavel din Brașov, cu scopul extinderii, cu încă circa 150 de apartamente, a cartierului Green Lake din nordul Bucureștiului, început de dezvoltatori greci înainte de criza financiară din 2008.

În 2018, familia Tănăsoiu a vândut proiectul de mall Festival din Sibiu către NEPI Rockcastle pentru 21 milioane de euro. Anterior, a mai vândut către Mega Image terenul pe care belgienii și-au construit supermarketul din Piața Sudului.

EXCLUSIV Doi antreprenori români care și-au vândut recent afacerile intră pe piața rezidențială de lux din Pipera CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Doi antreprenori români care și-au vândut recent afacerile intră pe piața rezidențială de lux din Pipera

Totuși, cea mai importantă tranzacție în care a fost implicat Emil și Daniel Tănăsoiu este vânzarea complexului de birouri S-Park, cel mai mare proiect dezvoltat de familie, într-o tranzacție, realizată în plin boom imobiliar, cu grupul austriac Immofinanz la un preț uriaș de 100 de milioane de euro, una dintre cele mai importante tranzacții din acea perioadă.

Primavera Development a mai realizat și sediul Danone din Colentina, vândut, în 2014, fondului cipriot Secure Property Development & Investment (SPDI) cu 5,85 milioane de euro. Una dintre lucrările reprezentative este și Liceul Francez din nordul Bucureștiului, dezvoltat și construit în 2013.

Volumul tranzacțiilor cu proprietăți comerciale (birouri, mall-uri, depozite și hoteluri) aflate în diferite stadii de discuții sau vânzare la începutul acestui an se apropie de 500 de milioane de euro, iar brokerii imobiliari se așteaptă ca 2025 să fie cel puțin la nivelul anului trecut, când s-au încheiat tranzacții de circa 730 de milioane de euro. Profit.ro vă prezintă în infograficul de mai jos o selecție a celor mai importante proprietăți care ar putea fi vândute anul acesta.

EXCLUSIV FOTO Ovidiu Budeanu discută cu Carrefour să preia terenul Supeco Bacău în schimbul unui magazin închiriat în extinderea Arena Mall CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Ovidiu Budeanu discută cu Carrefour să preia terenul Supeco Bacău în schimbul unui magazin închiriat în extinderea Arena Mall

În 2024 au fost realizate în România tranzacții cu proprietăți imobiliare comerciale totalizând aproximativ 730 milioane euro (incluzând doar pe cele de cel puțin 5 milioane euro), în creștere cu 47% față de 496 milioane euro în 2023, potrivit datelor comunicate de IO Partners.

Creșterea provine prin raportarea la un 2023 în care s-a consemnat cel mai mic volum din ultimii 10 ani, altfel volumul din 2024 este cel mai mic din ultimii 5 ani, comparabil cu tranzacțiile cumulate în 2019.
 

 
Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
emil tanasoiu
primavera development
allianz-tiriac