Șeful Fed spune răspicat că "a venit timpul" pentru reducerea dobânzilor

Șeful Fed spune răspicat că "a venit timpul" pentru reducerea dobânzilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 aug 2024

Președintele Rezervei Federale americane, Jerome Powell, a afirmat că "a venit timpul" pentru ca banca centrală a SUA să reducă dobânda de referință, în condițiile în care riscurile la adresa pieței muncii s-au înmulțit, iar inflația este aproape de ținta de 2%, oferind un indiciu clar cu privire la o iminentă relaxare a politicii monetare americane, transmite Reuters.

"Riscurile la adresa inflației s-au diminuat, iar riscurile la adresa șomajului s-au intensificat", a spus Powell, în mult-așteptatul său discurs de la conferința anuală organizată de Fed la Jackson Hole (Wyoming). "A venit timpul pentru ajustarea politicii monetare. Direcția în care vom merge este clară, iar calendarul și ritmul reducerilor de dobândă vor depinde de datele care vor veni", a adăugat el, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
BNR avertizează cu privire la deficitul bugetar mare, creșterea salariilor la stat și impactul noii legi a pensiilor. Risc pentru curs CITEȘTE ȘI BNR avertizează cu privire la deficitul bugetar mare, creșterea salariilor la stat și impactul noii legi a pensiilor. Risc pentru curs
Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a. Parteneri: ACUE, ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: ACUE, Raiffeisen Bank
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania

Referindu-se la cele două obiective ale Fed, Powell s-a arătat încrezător că inflația este e o traiectorie durabilă de revenire la ținta de 2%, după ce în timpul pandemiei a urcat până la 7%, în timp ce rata șomajului este în creștere.

Rata șomajului în SUA este în prezent la 4,3%, un nivel care în opinia oficialilor Fed este consecvent cu o inflație stabilă pe termen lung.

"Nu încercăm să obținem o nouă răcire a condițiilor de pe piața muncii. Vom face tot ce putem pentru a susține o piață a muncii solidă, pe măsură ce facem noi progrese pentru stabilitatea prețurilor. Cu o eliminare adecvată a restricțiilor, există motive să credem că economia va reveni la o inflație de 2%, în timp ce menține o piață a muncii puternică", a spus șeful Fed.

Recolta de porumb a UE se prăbușește din cauza României CITEȘTE ȘI Recolta de porumb a UE se prăbușește din cauza României

Limbajul clar utilizat de Jerome Powell la forumul de la Jackson Hole a eliminat orice îndoială că Rezerva Federală americană a inaugurat un nou capitol în politica sa monetară. Semnalul este că, la următoarea sa reuniune, care va avea loc la mijlocul lunii septembrie, ultima ședință de politică monetară înaintea alegerilor prezidențiale americane din 5 noiembrie, Comitetul de politică monetară de la Fed (FOMC) va reduce dobânda de referință.

Începând din luna iulie a anului trecut, Fed a păstrat dobânda de referință în intervalul 5,25% - 5,5%, cel mai ridicat din ultimii 20 de ani, pentru a evita o nouă explozie a prețurilor. 

viewscnt
Afla mai multe despre
fed
dobanzi