EXCLUSIV Barna Tanczos, noul ministru al Finanțelor: Vrem să promovăm mai mult împrumuturile directe de la populație, să reducem presiunea pentru finanțări de pe extern. În 2024, statul a împrumutat de la populație o sumă record

EXCLUSIV Barna Tanczos, noul ministru al Finanțelor: Vrem să promovăm mai mult împrumuturile directe de la populație, să reducem presiunea pentru finanțări de pe extern. În 2024, statul a împrumutat de la populație o sumă record

Inquam Photos / George Călin

scris astăzi, 07:00

Statul a împrumutat direct de la populație, prin titluri de stat, suma de 31,5 miliarde de lei în anul 2024, arată, într-un interviu pentru Profit.ro, noul ministru al Finanțelor, Barna Tanczos.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Suma, în creștere cu 46% față de 2023, este una record și reprezintă 12,5% din suma totală împrumutată de către Guvern în 2024, de 250 miliarde lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Statul vine mâine la români cu o nouă ediție de titluri de stat Tezaur. Noile dobânzi CITEȘTE ȘI Statul vine mâine la români cu o nouă ediție de titluri de stat Tezaur. Noile dobânzi

Ministrul transmite acum că vrea o promovare mai intensă a acestui instrument de finanțare a statului, pe care îl consideră "varianta cea mai bună din punct de vedere al cetățenilor și al ministerului".

Ministerul Finanțelor se împrumută de la populație prin titluri de stat vândute prin intermediul a două programe, Tezaur și Fidelis. Prin Fidelis sunt vândute titluri listate la Bursa de Valori București (BVB), în timp ce prin Tezaur populația poate cumpăra titluri de stat de la oficiile Trezoreriei și de la oficiile Poștei Române.

Pentru comparație, împrumuturile statului de la populație s-au situat la 21,56 miliarde lei în anul 2023 și la 18,24 miliarde lei în 2022.

Credit Europe Bank România a fost preluată de banca-mamă CITEȘTE ȘI Credit Europe Bank România a fost preluată de banca-mamă

"251 de miliarde de lei am împrumutat în total 2024, 148 de miliarde de lei piața internă, încă vreo 20 de miliarde de euro (echivalent) piața internațională. Interesant și foarte bun trendul pe titlurile de stat pentru populație am ajuns la 31,5 de miliarde lei și suntem în creștere.

În 2025 ar trebui să facem o mediatizare și mai bună, pentru că este varianta cea mai bună și din punct de vedere al cetățenilor și al ministereului.

La Trezorerie se poate, au început discuțiile cu Ghișeul.ro, să extindem alternativele prin care se pot achiziționa. Căutăm orice variante prin care putem să accesibilizăm aceste titluri de stat, să ajungă la mai mulți cetățeni, să ne împrumutăm cât mai mult din țară și să reducem presiunea pentru piețele externe", a spus ministrul în interviul acordat Profit.ro.

Statul vine la români cu o nouă ediție de titluri de stat Tezaur. Ce dobânzi primesc acum CITEȘTE ȘI Statul vine la români cu o nouă ediție de titluri de stat Tezaur. Ce dobânzi primesc acum

Ministerul Finanțelor împrumută pentru Guvern (cu scopul acoperirii deficitului bugetar și a rostogolirii datoriilor vechi care ajung la scadență) în fiecare an, de pe piețele internă și externă, prin emisiuni de obligațiuni către bănci, investitori mari, dar și către populație (doar pe piața internă). De asemenea, Finanțele se împrumută și de la instituții financiare internaționale, cum sunt Banca Mondială sau BERD.

Statul a reluat vânzarea de titluri de stat către populație în 2018, după o perioadă mai îndelungată de pauză, prin programul Tezaur. Tezaur a avut o frecvență lunară în 2024 și a adus statului împrumuturi de 16,2 miliarde lei.

Programul Fidelis, cu titluri listate la BVB, a completat oferta Ministerului Finanțelor din 2020. Anul trecut, Finanțele au contractat finanțări de 15,3 miliarde lei (inclusiv în euro) prin vânzarea de titluri Fidelis în cadrul a șase astfel de sesiuni pe parcursul anului.

DECIZIE Guvernul crește plafonul pentru împrumuturi de pe piața externă CITEȘTE ȘI DECIZIE Guvernul crește plafonul pentru împrumuturi de pe piața externă

Ministerul Finanțelor a împrumutat în total 251 miliarde lei anul trecut, față de un plan (revizuit) de 250 miliarde lei

Planul revizuit de finanțare este realizat în proporție de cca 100,3%, finanțarea brută ridicându-se până la aproximativ 251 miliarde lei, astfel:

  • Piața internă - din total planificat de 148 miliarde lei au fost atrase 146,9 miliarde lei, din care 115,3 miliarde lei prin titluri de stat denominate în lei și euro emise pe piața interbancară, 31,5 miliarde lei prin emisiuni de titluri de stat denominate în lei și euro destinate populației (16,2 miliarde lei prin programul Tezaur și 15,3 miliarde echivalent lei prin Programul fidelis), gradul de realizare fiind de 99,3%;
  • Piața externă - din total planificat de circa 20,4 miliarde euro a fost atrasă suma de 18,1 miliarde euro echivalent prin patru emisiuni de euroobligațiuni (inclusiv prima emisiune a României de obligațiuni verzi, plasamente private realizate în decursul anului, emisiunea inaugurală de obligațiuni Samurai pe piața internă de capital a Japoniei), precum și trageri de la IFI-uri în sumă de 2,16 miliarde euro, gradul de realizare fiind în procent de 99,3%.
  • Operațiuni de preschimbare a unor titluri de stat scadente în anul 2025 din care 2,33 miliarde lei pe piața internă și 0,12 miliarde lei echivalent pe piața externă, reprezentând 1,16% din planul de finanțare.
viewscnt
Afla mai multe despre
imprumut
guvern
titluri de stat
obligatiuni
ministerul finantelor