Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor continuă să piardă pe bandă rulantă în speța rambursării creditelor în anuități. Unele dosare ajung la final, însă în unele cazuri instanțele de judecată nu s-au pronunțat pe fond în procese începute cu aproape doi ani în urmă.
Patria Bank, Credit Europe Bank și Techventures Bank au câștigat, pe fond, contestațiile privind amenzile primite de la ANPC pentru că ar fi acordat nelegal credite cu rambursarea în anuități. Libra Internet Bank a câștigat definitiv contestația pe aceeași speță, după ce Tribunalul București a respins apelul ANPC.
Cele 19 bănci amendate de ANPC au contestat toate amenzile și cu deciziile recente au avut câștig de cauză în 16 dosare, pe fond, o contestație a fost respinsă și în două dosare instanțele încă nu s-au pronunțat, deciziile fiind amânate. În cele mai multe dosare motivate, instanțele au considerat că Autoritatea a aplicat amenzile în afara termenului, astfel că presupusele fapte contravenționale s-au prescris.
Băncile au fost amendate de ANPC, în mai 2023, pentru că ar fi folosit practici comerciale incorecte/înșelătoare atunci când au acordat împrumuturi cu amortizarea ratelor cote egale (așa-numitele anuități).
În opinia ANPC, clienții băncilor nu au putut să aibă o opinie informată atunci când au luat împrumuturile și sistemul de amortizare propus de bănci i-a dezavantajat, în condițiile în care suma totală de plată este mai mare decât în cazul amortizării în rate descrescătoare și capitalul împrumutat scade mai greu la început.
Pe de altă parte, instanțele au fost în general de acord cu opinia băncilor că rambursarea în anuități este sistemul standard de amortizare, în România și nu numai, fiind prevăzut în legislația care reglementează creditarea. Pentru clienți, avantajul anuităților este că, la aceleași venituri, pot împrumuta o sumă mai mare decât în cazul ratelor descrescătoare, unde primele rate sunt mai ridicate, chiar dacă creditul este mai avantajos în cele din urmă.
Așa cum a arătat și cu alte ocazii Profit.ro, la un credit de 100.000 de euro pe 30 de ani, cu o rată de dobândă curentă de 5% pe an, în sistemul de rate descrescătoare capitalul rambursat este de 278 de euro pe lună, în fiecare lună, în timp ce dobânda începe de la 417 euro, astfel că prima rată este de 694 de euro, iar dobânda totală de plată este de 75.200 de euro. La același credit, dar amortizat în anuități, prima rată este de 537 de euro, din care 120 de euro principalul și 417 euro dobânda. La final, dobânzile totale de plată ajung la 93.250 de euro.
CITEȘTE ȘI O structură din ANPC poate prelua reclamațiile privind litigiile din sectorul bancarPreședintele ANPC de la acel moment, Horia Constantinescu (PSD), a emis și ordine pentru fiecare bancă în parte în care a cerut acestora să remedieze situația prin noi grafice de rambursare, în care ratele să fie recalculate și plata creditelor să se facă nu prin anuități și nici prin metoda descrescătoare, ci prin rate egale de capital și dobândă, o „inovație” a Autorității, care nu se regăsește nicăieri în lume și care, matematic, nu permite închiderea creditelor fără o rată reziduală. Mai mult, formula propusă de ANPC ar duce la o creștere inițială a ratelor lunare.
Ordinele lui președintelui ANPC au fost și ele contestate de bănci și suspendate de instanțe până la judecarea contestațiilor principale.
Acțiunea ANPC a venit în contextul în care inflația ridicată a dus la creșterea dobânzilor BNR și mai apoi la creșterea dobânzilor aplicate de bănci creditelor în derulare, în condițiile în care cea mai mare parte a împrumuturilor pe termen lung erau acordate cu dobânzi variabile în 2023.
În cele din urmă, sancțiunile date de ANPC în timpul mandatului lui Constantinescu în această speță s-au dovedit mai degrabă o mișcare de imagine. Până acum au câștigat procesele Banca Transilvania, BCR, BRD, UniCredit, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Exim Banca Românească, Garanti Bank, Libra Bank, First Bank, Intesa SanPaolo Bank, Alpha Bank, Vista Bank, Patria Bank, Credit Europe Bank și Techventures Bank. First Bank și Libra au câștigat definitv. Contestațiile CEC Bank și ING Bank încă nu s-au judecat. ANPC a câștigat, pe fond, un singur proces, cel cu ProCredit Bank.