China a aprobat construcția a ceea ce va fi cel mai mare baraj hidroenergetic din lume, demarând un proiect ambițios la marginea de est a platoului tibetan ce ar putea afecta milioane de persoane în aval, în India și Bangladesh, informează Reuters.
Barajul, care va fi situat pe cursul inferior ale râului Yarlung Zangpo, ar putea produce anual 300 de miliarde de kilowați-oră de electricitate, conform unei estimări furnizate de Power Construction Corporation din China în 2020, arată Agerpres.
Acesta ar tripla capacitatea proiectată de 88,2 miliarde kWh a Barajului Celor Trei Defileuri din centrul Chinei, în prezent cel mai mare din lume. Proiectul va juca un rol major în atingerea obiectivelor Chinei privind neutralitate emisiilor de carbon, va stimula industriile conexe precum ingineria și va crea locuri de muncă în Tibet, a informat miercuri agenția oficială de presă Xinhua.
O secțiune din Yarlung Zangpo are o cădere de 2.000 de metri pe o distanță scurtă de 50 km, oferind un potențial hidroenergetic imens, dar și provocări unice de inginerie.
Cheltuielile pentru construirea barajului, inclusiv costurile de inginerie, vor eclipsa, de asemenea, Barajului Celor Trei Defileuri, care a costat 254,2 miliarde de yuani (34,83 miliarde de dolari). Aceasta a inclus relocarea a 1,4 milioane de persoane și a costat de peste patru ori mai mult decât estimarea inițială de 57 de miliarde de yuani.
Autoritățile chineze nu au indicat câți locuitori urmează să fie strămutați în cazul proiectului din Tibet și cum ar afecta ecosistemul local, unul dintre cele mai bogate și mai diverse de pe platou. Însă, potrivit oficialilor chinezi, proiectele hidroenergetice din Tibet, despre care ei spun că deține peste o treime din potențialul hidroelectric al Chinei, nu ar avea un impact major asupra mediului sau asupra alimentării cu apă în aval.
Cu toate acestea, India și Bangladesh și-au exprimat îngrijorarea cu privire la baraj, proiectul putând altera nu numai ecologia locală, ci și debitul și cursul râului în aval. Yarlung Zangpo devine râul Brahmaputra pe teritoriul statelor Arunachal Pradesh și Assam din India și ajunge în cele din urmă în Bangladesh.
CITEȘTE ȘI VIDEO Viktor Orban, în România: Colaborarea energetică cu Ucraina se blochează, devine tot mai importantă cea cu România. MVM de la Budapesta vrea E.ON România. Ungurii au vrut și gaze românești din Marea NeagrăChina a început deja generarea de hidroenergie în partea superioară a râului Yarlung Zangpo, care curge în Tibet de la vest la est și are în plan construirea mai multe proiecte în amonte.