Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență, inițiată de Ministerul Energiei, cu modificări legislative care permit ministerelor să-și majoreze participațiile la companiile la care sunt acționare, majoritare sau minoritare, în scopul prevenirii ″preluării ostile″ sau ″decapitalizării″ acestora, relevă datele Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Din nota de fundamentare reiese că ar fi vizate cu precădere societățile listate la bursă, după cum a anunțat anterior Profit.ro.
OUG ca atare tratează însă toate companiile, listate sau nu, la care ministerele, nu doar cel al Energiei, dețin acțiuni.
De ce este important Ministrul de resort, Sebastian Burduja, a declarat recent că tranzacția prin care compania energetică de stat a Ungariei, MVM, vrea să cumpere furnizorul de gaze și energie din România al grupului german E.ON este posibil să nu fie aprobată de autoritățile de la București.
De asemenea interesant Draftul de act normativ a fost pregătit încă din octombrie, când informația privind intenția ungurilor de a prelua furnizarea românească a E.ON era deja vehiculată, fără a fi confirmată oficial.
Companiile cotate la Bursa de Valori București (BVB) la care Ministerul Energiei are participații sunt Hidroelectrica (80% din acțiuni), Romgaz (70%), Nuclearelectrica (peste 82%), Electrica SA (49,8%), Rompetrol Rafinare (44,7%), OMV Petrom (peste 20%), Conpet (aproape 59%) și Oil Terminal (87,7%).
Ministerul are însă dețineri și la societăți nelistate, inclusiv una minoritară semnificativă de aproape 32% la E.ON Energie România, care este acum oficial țintă de preluare pentru compania energetică de stat din Ungaria, MVM, cu puternice legături cu gigantul rus de stat Gazprom, ca urmare a dependenței Ungariei de gazele rusești.
CITEȘTE ȘI FOTO A doua aeronavă Airbus A220-300 din flota AnimaWings a ajuns în România. Singurele aeronave de acest fel din RomâniaLegeislația românească stipulează de principiu, de mult timp, că instituțiile publice nu pot cumpăra acțiuni emise de societăți comerciale și nu au dreptul să participe la cumpărări de acțiuni, sub sancțiunea nulității contractelor de vânzare.
Acum, însă, Executivul a introdus prin OUG o derogare de la această normă, care prevede că ″ministerele de resort pot cumpăra acțiuni la societățile la care acestea exercită, în numele statului, calitatea de acționar″.
Printre justificările măsurii se numără și ″necesitatea planificării economiei naționale pentru apariția unor situații excepționale precum războiul, starea de asediu sau de urgență, mobilizarea parțială sau totală a trupelor armate, în contextul războiului de la granița României și atacurilor hibride asupra diverselor sectoare din economia națională″.
CITEȘTE ȘI Veniturile din sectorul telecom, în scădere. Cum își împart piața Orange, Digi, Vodafone și Telekom MobileEventualele decizii de achiziții de acțiuni vor fi luate de către fiecare ministru, în baza mandatelor acordate de Guvern prin hotărâre.
În prealabil, înainte de a decide să cumpere acțiuni la societăți la care dețin participații, ministerele vor fi obligate să întocmească așa-numitul ″test al investitorului privat prudent″, pentru ca operațiunile să nu fie considerate ajutoare de stat ilegale, să determine impactul asupra mediului concurențial împreună cu autoritatea de concurență, să stabilească impactul social și asupra mediului de afaceri, să evalueze costurile și beneficiile asupra domeniului economic în care se încadrează activitățile societăților vizate și să realizeze o analiză economico-financiară, tehnică, juridică și de oportunitate în privința achizițiilor.
Finanțarea cheltuielilor legate de procedurile de cumpărare de acțiuni, respectiv plata de onorarii pentru consultanți, societăți de servicii de investiții financiare sau firme de avocatură, cheltuielile pentru rapoarte de evaluare, precum și cheltuielile necesare pentru pregătirea și realizarea operațiunilor de cumpărare, se suportă de la bugetul de stat, din bugetele de venituri și cheltuieli ale ministerelor de resort.
CITEȘTE ȘI Databricks, cu doi IT-iști de origine română printre fondatori, a atras 10 miliarde de dolari, la o evaluare de 62 de miliarde de dolari, care o plasează în spatele OpenAI și SpaceX″Într-un context economic instabil, cum ar fi cel marcat de fluctuațiile piețelor de capital sau riscurile geopolitice, companiile de stat pot deveni vulnerabile la preluări ostile sau decapitalizare. Măsurile propuse prin această soluție legislativă, cum ar fi majorarea capitalului social și achiziționarea de acțiuni, sunt esențiale pentru a asigura stabilitatea financiară a acestor companii, prevenind astfel reducerea forței de muncă și pierderea locurilor de muncă″, se arată în nota de fundamentare a ordonanței, cu referire la companiile energetice.
Potrivit sursei citate, în ultimul semestru, s-a observat o creștere cu aproximativ 10% a tentativelor de preluare ostilă a societăților de interes strategic ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe burse reglementate, iar această situație prezintă riscuri semnificative pentru securitatea economică națională, în condițiile unui risc de decapitalizare accentuată a capitalurilor proprii ale principalelor companii de stat în ultimul an, în urma fluctuațiilor negative ale pieței de capital, conform rapoartelor de audit financiar ale acestora.
Modificarea legii a fost justificată și prin ″contextul internațional tensionat și instabilitatea piețelor financiare, caracterizate prin variații semnificative ale valorilor de piață ale companiilor, identificându-se riscuri majore pentru acțiunile deținute de stat la operatorii economici strategici, în sectoare cheie ale economiei naționale, respectiv fiind observată o volatilitate accentuată pe piețele de capital, cu fluctuații de peste 20% în ultimele luni, influențată negativ de incertitudinile geopolitice și economice globale, volatilitate care generează un risc semnificativ de depreciere a valorii patrimoniului public, aspect care nu poate fi neglijat dată fiind relevanța strategică a acestor entități pentru securitatea economică și energetică a României″.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Noi obligații drastice pentru casele de schimb valutar și intermediarii de monede virtuale. Agențiile imobiliare și cazinourile, vizate de noi reguliMinisterul Energiei mai spune că a constatat ″dependența îngrijorătoare″ a României de importurile de energie, în semestrul I din 2024 înregistrând o creștere semnificativă, de 107% a acestora, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, potrivit ultimelor analize realizate de Transelectrica, ceea ce impune măsuri urgente de capitalizare și control în societățile de profil, de natură a crește capacitatea de producție electrică la nivel național.
″Vulnerabilitatea crescută a acestor entități strategice la preluări ostile sau la decapitalizare amenință direct controlul statului asupra sectoarelor vitale și ar putea duce la o pierdere ireversibilă a influenței naționale în domenii cheie pentru securitatea și bunăstarea generală a societății. Achiziționarea de acțiuni suplimentare de către ministerele cu rol de autorități tutelare constituie o măsură preventivă esențială pentru consolidarea capitalurilor proprii ale companiilor strategice și pentru contracararea oricăror tentative de preluare ostilă, sporind astfel reziliența economică și independența energetică a țării″, mai este arătat în document.
O entitate juridică controlată integral de Ministerul Energiei, Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), a intrat deja de câțiva ani la cumpărare pe BVB, achiziționând acțiuni de companii energetice listate. Portofoliul bursier al SAPE este compus din titluri Romgaz, OMV Petrom, Nuclearelecitrica, Conpet, Electrica SA și Transgaz, participațiile fiind nesemnificative. SAPE dispune de resurse financiare importante, având depozite bancare de peste 600 milioane lei.