Aproape două treimi din cantitatea de energie electrică necesară asigurării consumului în Republica Moldova pe malul drept al Nistrului, teritoriul controlat de autoritățile constituționale de la Chișinău, depinde de România începând de astăzi, când încetează tranzitul prin Ucraina al gazelor rusești destinate Transnistriei, lăsând fără combustibil centrala MGRES de la Cuciurgan, din regiunea separatistă prorusă, care asigura în trecut, în condiții normale, și peste 80% din necesarul de curent electric al malului drept.
După cum a relatat Profit.ro, contractul cu centrala MGRES, deținută de compania rusă de stat InterRAO, nu a mai fost prelungit, după ce Gazprom a anunțat că nu mai livrează gaze în Transnistria.
Potrivit Energocom, traderul de stat din Basarabia, pentru luna ianuarie 2025, necesarul de consum de energie electrică al Republicii Moldova (malul drept al râului Nistru) va fi asigurat cu producție locală și cu importuri din România.
″Astfel, se preconizează că centralele termice din Chișinău și Bălți vor genera peste 127.000 MWh (ceea ce constituie circa 28% din consum), în timp ce 46.000 MWh ar urma să constituie energie regenerabilă (atât de la instalațiile care au tarif fix stabilit de ANRE, cât și cele de pe piața liberă), însumat reprezentând aproximativ 10%. Sursele de energie regenerabile însă depind de condițiile meteo și nu pot fi contabilizate ca surse sigure și continue″, precizează compania.
Astfel că restul de 62% din necesar va consta în importuri din România, grosul acestora reprezentând achiziții de pe bursa OPCOM. Anterior, Ministerul Energiei de la Chișinău își planificase ca mai puțin de jumătate din necesarul de energie electrică din orele de vârf de consum să provină din România.
De pe OPCOM urmează să fie achiziționați peste 178.000 MWh (echivalentul a 39% din necesar), iar în baza contractelor bilaterale - alți 105.000 MWh (23%). Energocom a anunțat deja că, pentru a maximiza șansele de achiziție a energiei disponibile, a implementat un program de lucru non-stop, echipele traderului urmând să muncească în ture, inclusiv noaptea, pentru a participa și la licitațiile de pe piața intrazilnică de la OPCOM.
CITEȘTE ȘI Wizz Air anunță când revine pe creștere. Anterior a avut cea mai mare pierdere de după pandemie. Inspecții la aeronave cu rețineri la solDin cei 23% aferenți contractelor bilaterale, 16,9% este înțelegerea cu Nuclearelectrica, iar 6,7% - cu unul sau mai mulți producători neprecizați. Anterior, Energocom anunțase că negociază cu OMV Petrom.
″SA Energocom a căutat cele mai optime contracte pentru consumatorii Republicii Moldova, luând în calcul consumul diferit pentru zi/noapte, zi lucrătoare/zi de odihnă, precum și ținând cont de ofertele de prețuri. Energocom va lucra în colaborare cu operatorii sistemelor de transport din România și Republica Moldova pentru a face posibil ca angajamentele contractuale să fie realizate. De menționat că, actualmente, importurile din România sunt dependente de capacitatea comercială alocată la hotar″, mai informează traderul de stat.
CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Sute de polițiști protestează în fața penitenciarului Rahova împotriva măsurilor din ordonanța „trenuleț”La rândul său, operatorul de transport și sistem de peste Prut, a comunicat că, pe 30 decembrie 2024, ″consumul de energie electrică în Republica Moldova a fost acoperit integral în baza contractelor comerciale, fără necesitatea activării contractelor de avarie″. MGRES a asigurat 50,62% din necesar, urmată de Termoelectrica (20,69%), importuri (21,87%), CET Nord (4%), producătorii de energie regenerabilă (2,14%), hidrocentrala Stânca Costești (0,38%) și centralele în cogenerare ale fabricilor de zahăr (0,3%).
″ÎS Moldelectrica monitorizează continuu situația electroenergetică a țării și rămâne dedicată asigurării stabilității sistemului electroenergetic național″, a conchis operatorul.
Republica Moldova este în stare de urgență energetică începând din 16 decembrie, iar cel mai mare distribuitor din Basarabia a anunțat că pregătește deja întreruperi planificate ale alimentării cu curent electric.