GRAFIC România a asigurat ieri aproape 60% din consumul de energie al Republicii Moldova

GRAFIC România a asigurat ieri aproape 60% din consumul de energie al Republicii Moldova
scris sâmbătă, 11:39

Aproape 60% din consumul de energie electrică de vineri, 3 ianuarie 2025, al Republicii Moldova de pe malul drept al Nistrului, teritoriul controlat de autoritățile constituționale de la Chișinău, a fost asigurat prin importuri din România, reprezentând în principal tranzacții încheiate pe piețele spot operate de OPCOM, precum și un contract bilateral cu un producător român, relevă datele oficiale analizate de Profit.ro.

Consumul Basarabiei a crescut ieri cu 8,3% față de ziua anterioară, la aproape 15,1 milioane MWh.

Urmărește-ne și pe Google News
Liderul Groenlandei vrea să declare independența teritoriului față de Danemarca CITEȘTE ȘI Liderul Groenlandei vrea să declare independența teritoriului față de Danemarca

″În ultimele 24 de ore, consumul de energie electrică din Republica Moldova a fost acoperit integral în baza contractelor comerciale, fără a fi necesară activarea contractelor de avarie″, a transmis operatorul de transport și sistem Moldelectrica.

Potrivit sursei citate, importurile din România au acoperit 58,60% din necesar.

VIDEO David Popovici se revoltă din nou la adresa autorităților: Dacă mi-aș aduce adversarii în vizită, ar zice că îmi bat joc de ei! CITEȘTE ȘI VIDEO David Popovici se revoltă din nou la adresa autorităților: Dacă mi-aș aduce adversarii în vizită, ar zice că îmi bat joc de ei!

După cum a relatat Profit.ro, România și Republica Moldova au solicitat Comisiei Europene derogare temporară de la obligația de achiziție de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) pentru energia pe gaze naturale, respectiv cea pe cărbune, care ar urma să fie exportată peste Prut de către producătorii români OMV Petrom și Complexul Energetic Oltenia. Traderul de stat al Moldovei, Energocom, are deja contract bilateral cu operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, Nuclearelectrica, pentru livrare de energie la puterea de 100 MW

De la 1 ianuarie, centrala MGRES de la Cuciurgan din regiunea separatistă Transnistria, deținută de compania rusă de stat InterRAO, care în condiții normale asigura și peste 80% din consumul de electricitate al malului drept al Nistrului, și-a oprit toate grupurile pe gaze, după stoparea tranzitului de gaze rusești prin Ucraina și refuzul gigantului rus de stat producător Gazprom de a livra pe ruta alternativă Turkstream – Coridorul Transbalcanic.

Dispariția MGRES din mixul de aprovizionare cu energie al Republicii Moldova înseamnă nu doar eliberarea de dependența toxică politic față de Federația Rusă, ci și majorarea semnificativă a costurilor de achiziție a electricității necesare pe malul drept al Nistrului.

GRAFIC România a asigurat ieri aproape 60% din consumul de energie al Republicii Moldova
viewscnt
Afla mai multe despre
republica moldova criză energetică
republica moldova importuri energie românia
republica moldova alimentare cu energie
republica moldova securitate energetică