Prețul spot al gazelor pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) a sărit de 250 de lei/MWh la începutul acestui an în pofida consumului scăzut caracteristic perioadei de sărbători. Cotațiile intrazilnice sunt cu 100 de lei sau 66% peste cele din aceeași perioadă a anului trecut, când gazul costa 150 de lei/MWh, conform datelor analizate de Profit.ro.
De ce este important România exportă în prezent cantități record de gaze în Republica Moldova, peste 50 GWh/zi, echivalent cu o cincime din producția curentă de gaze, care se ridică la aproximativ 250 GWh/zi. O parte din aceste volume sunt însă la rândul lor importate, ele tranzitând doar România. Astfel, pe 1 ianuarie, în România au intrat 63 GWh și ieșeau 74 GWh (22,3 către Ungaria și 51,7 către Republica Moldova).
De asemenea interesant Europa scoate gaze din rezervele sale cu cea mai mare viteză din ultimii 7 ani
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Bucureștiul și Chișinăul au cerut Bruxelles-ului derogare temporară de la plata certificatelor CO2 pentru exporturi românești de energie pe gaze și cărbune peste PrutÎncheierea perioadei de sărbători aduce o majorare a consumului intern cu aproximativ 100 GWh/zi, de la 430 GWh/zi, cât a fost în primele zile ale anului, la 530 GWh/zi, cât a fost la mijlocul lunii ianuarie a anului trecut.
Evoluția exporturilor către Republica Moldova
O eventuală răcire a vremii ar putea impulsiona și mai mult consumul intern, ca și pe cel al Republicii Moldova.
CITEȘTE ȘI Criza energetică de peste Prut: Chișinăul a propus Transnistriei, rămasă în frig, să cumpere gaze din UE. Experiment de Revelion, pentru a ilustra rea-credința GazpromExportul către Chișinău este însă limitat, actualul nivel, de 53,7 GWh pe 2 ianuarie, fiind doar cu 10 GWh/zi mai redus decât capacitatea tehnică de transport de 64 GWh.
O suplimentare a exportului către Republica Moldova ar putea fi efectuată prin fostul coridor transbalcanic, Chișinăul susținând că a efectuat deja teste în acest sens, pentru alimentarea cu gaze a principalei centrale electrice din statul vecin, care se situează în Transnistria și care a rămas fără materie primă în urma încetării tranzitului gazului rusesc prin Ucraina:
“SA Energocom și SA Moldovagaz au importat pe data de 31 decembrie, în calitate de test, 240 MWh (peste 22 mii metri cubi) de gaze din Bulgaria, le-au transportat prin coridorul transbalcanic, prin Bulgaria, România și Ucraina, fiind livrate în Republica Moldova la punctul de interconectare din Căușeni.
CITEȘTE ȘI FOTO Cum a reușit România să-l convingă pe ministrul austriac că România este pregătită total pentru Schengen: Am schimbat complet regulile jocului, a fost puțin surprins. A fost și un moment tensionatAstfel, demonstrând că din punct de vedere comercial și logistic este posibilă ruta de alternativă pentru asigurarea cu gaze a regiunii transnistrene.
Prin urmare, SA Energocom, împreună cu SA Moldovagaz sunt dispuse să ofere suportul tehnic și comercial SRL Tiraspoltransgaz în organizarea achiziției de gaze naturale pe orice platformă europeană de gaze în baza condițiilor de piață, pentru a asigura locuitorii din stânga Nistrului cu resurse energetice în situația de criză actuală. SA Moldovagaz nu se poate înregistra în calitate de participant pe piața gazelor din țările europene, de aceea este necesar acest contract de agent cu SA Energocom”.
Producția internă, importurile, exporturile și extragerile din depozite de vineri, 3 ianuarie
O creștere a consumului intern cu 100 GWh/zi și a exporturilor către Moldova cu 10 GWh/zi, în condițiile în care importurile nu vor evolua proporțional, ar crea o presiune pe prețurile spot de pe BRM, care s-ar putea majora suplimentar.
CITEȘTE ȘI FOTO România a intrat în Schengen și terestru - Un lanț de fier a fost tăiat la graniță, ca gest simbolicÎn plus, iarna mai rece decât cea de anul trecut a condus la o extragere mai accelerată a gazelor din depozitele autohtone. Astfel, pe 1 ianuarie, România mai avea depozitați 22 TWh sau 65% din capacitatea totală, cu 6 TWh sub cantitatea din prima zi a anului trecut, de 28 TWh sau 83% din capacitatea totală.
Anul trecut, cantitatea de gaz înmagazinată autohton a coborât sub 22 TWh de-abia în ultima zi a lunii ianuarie, și nu încă din prima zi, precum în acest an.