DOCUMENT Cel mai mare operator de înmagazinare gaze din România se pregătește pentru eliminarea sau relaxarea unei reglementări UE care aproape i-a triplat profitul

Energie   
DOCUMENT Cel mai mare operator de înmagazinare gaze din România se pregătește pentru eliminarea sau relaxarea unei reglementări UE care aproape i-a triplat profitul

Filiala de înmagazinare Depogaz a producătorului de gaze naturale controlat de stat Romgaz, cel mai mare operator de profil din România, care deține peste 90% din capacitatea totală de stocare de gaze din țară, se pregătește pentru perspectiva de eliminare sau de relexare a unei reglementări impuse la nivelul întregii Uniuni Europene după agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, care aproape i-a triplat profitul.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Din 2022, un Regulament UE de directă aplicare obligă țările membre să se asigure că, până la data de 1 noiembrie a fiecărui an, depozitele subterane de înmagazinare de gaze de pe teritoriile lor sunt umplute în proporție de 90% (procentul a fost de 80% în primul an de aplicare).

Urmărește-ne și pe Google News
DIICOT: Inspectori de la Fisc au ascuns neregulile de la Nordis. Vizite la șeful ANAF CITEȘTE ȘI DIICOT: Inspectori de la Fisc au ascuns neregulile de la Nordis. Vizite la șeful ANAF

Măsura a fost luată din cauza reducerii masive a exporturilor de gaze către Europa ale gigantului rus de stat producător Gazprom, pe fondul tensiunilor geopolitice ale Kremlinului cu Occidentul de după invadarea Ucrainei. Până la război, rușii erau principala sursă de import de gaze a UE.

Obligația constituirii de stocuri de 90% din capacitatea de înmagazinare expiră însă la finalul acestui an, conform Regulamentului UE nr. 1032/2022.

În prezent, după cum a relatat Profit.ro, stocurile de gaze naturale din depozitele subterane de înmagazinare din Europa scad în cel mai rapid ritm din ultimii 3 ani, din cauza vremii reci și a scăderii importurilor de gaze naturale lichefiate (LNG), fenomenul fiind mai accentuat în România, posibil ca urmare a creșterii livrărilor transfrontaliere către Republica Moldova. 

Donald Trump anunță că dorește ca SUA să preia proprietatea asupra Fâșiei Gaza și să reconstruiască enclava după ce palestinienii vor fi mutați în altă parte CITEȘTE ȘI Donald Trump anunță că dorește ca SUA să preia proprietatea asupra Fâșiei Gaza și să reconstruiască enclava după ce palestinienii vor fi mutați în altă parte

Potrivit Bloomberg, recent, mai multe țări membre UE, care au cele mai mari depozite de gaze din spațiul comunitar, au avut discuții preliminare informale cu privire la o reducere a obligației privind umplerea depozitelor de gaze după 2025, pe fondul îngrijorărilor că prețurile mari fac neprofitabilă activitatea de înmagazinare. Deși Comisia Europeană a transmis că ar dori ca obligația de stocare să fie prelungită în forma actuală, există discuții între mai multe state, printre care se numără Germania, Italia și Țările de Jos, cu privire la o eventuală relaxare a țintei de umplere a depozitelor.

Depogaz a început să se pregătească de anul trecut pentru această perspectivă. În decembrie 2024, compania a încheiat, în urma unei licitații simplificate, un contract cu consultanții de la KPMG Advisory SRL, de 206.000 lei plus TVA, pentru elaborarea unui studiu de piață privind perspectivele activității de inmagazinare a Depogaz în condițiile eliminării obligativității stocului minim de gaze naturale și ale noii taxonomii UE pentru perioada 2026 – 2050.

EXCLUSIV Marile fonduri americane, ale căror clienți au cumpărat și obligațiuni românești, și-au trimis oamenii la București să se asigure că România ia măsuri după scăderea perspectivei de rating CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Marile fonduri americane, ale căror clienți au cumpărat și obligațiuni românești, și-au trimis oamenii la București să se asigure că România ia măsuri după scăderea perspectivei de rating

Depogaz este în acest moment beneficiar direct al prevederilor Regulamentului nr. 1032/2022, în sensul că obligația de înmagazinare decisă la nivel european a generat un model economic orientat spre dezvoltarea capacităților de înmagazinare. În anii 2022-2024, gradul de ocupare a capacităților de înmagazinare a depășit 100%″, se arăta în documentația de atribuire, unde se amintea și că Depogaz beneficiază de fonduri UE nerambursabile substanțiale pentru extinderea depozitului Bilciurești, cel mai mare din România.

Cele mai recente date publice disponibile arată că obligația europeană de stocare aproape a triplat profitul Depogaz. Pentru 2019-2021 inclusiv, compania a raportat un profit net mediu anual de circa 47,5 milioane lei, potrivit Ministerului Finanțelor. În 2022 și 2023, cifra a urcat la 126,8 milioane lei. În prima jumătate din 2024, profitul net afișat a fost de 101,15 milioane lei, față de cel de 80,23 milioane lei din perioada similară din 2023.

CONFIRMARE FOTO Banca avându-l în spate pe ginerele milionar al premierului Viktor Orban, cu o ascensiune fulminantă în ultimii 2 ani, a intrat în România, prima ieșire în afara Ungariei. Mesaj către clienți români CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO Banca avându-l în spate pe ginerele milionar al premierului Viktor Orban, cu o ascensiune fulminantă în ultimii 2 ani, a intrat în România, prima ieșire în afara Ungariei. Mesaj către clienți români

Obiectivul general al contractului de consultanță vizează identificarea, analiza și evaluarea tendințelor activității de înmagazinare, în contextul unei piețe concurențiale, de după eventuala eliminare a obligației UE de stocare, și al necesității alinierii Depogaz la taxonomia UE privind clima și la Directiva europeană privind raportarea corporativă de sustenabilitate.

Printre altele, consultanții vor trebui să compare serviciile oferite și tarifele percepute de Depogaz cu cele ale altor operatori de înmagazinare din Europa, respectiv din Grecia, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Austria, Italia, Franța și Ucraina. Asta în condițiile în care activitatea de înmagazinare de gaze este una dereglementată, companiile de profil fiind libere să-și stabilească singure tarifele.

Depogaz și-a majorat tariful de înmagazinare cu circa 70% în ultimii ani. Acesta a crescut de la 13,34 lei/MWh în ciclul de stocare 1 aprilie 2021- 31 martie 2022 la 19,42 lei/MWh (2022-2023) și 23,03 lei/MWh (2023-2024), fiind redus după aceea ușor, la 22,63 lei/MWh (2024-2025). Pentru ciclul 2025-2026, tariful a fost stabilit de companie la 22,66 lei/MWh. În tarif intră rezervarea de capacitate de înmagazinare, precum și injecția și extracția gazelor în și din depozite.     

DOCUMENT Cel mai mare operator de înmagazinare gaze din România se pregătește pentru eliminarea sau relaxarea unei reglementări UE care aproape i-a triplat profitul
Extras din documentația de atribuire

Extras din documentația de atribuire

viewscnt
Afla mai multe despre
înmagazinare gaze naturale
depozite subterane de înmagazinare gaze
romgaz filiala depogaz
depogaz ploiești
stocuri minime obligatorii gaze naturale
obligații umplere depozite gaze 90%