Statul român se bazează în continuare pe supraimpozitarea producătorilor de energie electrică, declarată neconstituțională în noiembrie anul trecut, ca sursă principală de venituri destinate plății compensațiilor datorate furnizorilor de profil pentru plafonarea prețurilor finale, însă a alocat și bani în plus special pentru asta în bugetele Ministerelor Energiei și Muncii, potrivit draftului legii bugetului de stat pe 2025.
Asta pentru că suprataxa, denumită contribuție la Fondul de Tranziție Energetică, va trebui să dispară doar după publicarea în Monitorul Oficial a motivării deciziei Curții Constituționale (CCR), care nu a survenit încă.
Ca de obicei, proiectul de buget nu include estimări privind încasările așteptate în 2025 din contribuția la Fondul de Tranziție Energetică. Acestea s-au ridicat anul trecut la circa 4,8 miliarde lei, în scădere amplă, cu 52% (peste 5,2 miliarde lei) față de 2024, când această sursă a adus venituri de 10,015 miliarde lei. Din impozitul suplimentar pe liberalizarea prețurilor la gaze naturale sunt așteptate anul acesta încasări de 1,725 miliarde lei, ușor mai mari decât cele din 2024 (1,682 miliarde lei).
Astfel, proiectul de buget prevede că, dacă banii colectați lunar din supraimpozitare ″nu asigură plata integrală a cererilor de decontări (...), Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și Ministerul Energiei pot efectua plăți, din bugetul propriu, pentru achitarea acestora″.
În același scop, ministrul Finanțelor poate aproba modificarea limitelor lunare de credite bugetare ale celor 2 ministere. Potrivit legislației în vigoare, Ministerul Energiei plătește compensațiile aferente consumului la prețuri plafonate al clienților noncasnici, iar Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) din cadrul Ministerului Muncii – pe cele pentru consumul populației.
Proiectul alocă în total 3 miliarde lei (1,5 miliarde lei în bugetul Ministerului Energiei și 1,5 miliarde lei în cel al Ministerului Muncii) pentru plata compensațiilor datorate furnizorilor, pe lângă ce se încasează din supraimpozitare.
Pe de altă parte, restanțele autorităților la achitarea compensațiilor au depășit 8 miliarde de lei, iar instanțele de judecată au început să oblige statul la plată.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ DOCUMENT Proiectul de buget 2025 - Deficit de 7,04% din PIB, 134 ,6 miliarde lei, cu venituri de 667,5 miliarde lei și cheltuieli prognozate la 802,17 miliarde leiAnul trecut au fost plătite compensații către furnizori în sumă totală de circa 6,85 miliarde lei, în scădere cu peste 35% față de 2023 (10,55 miliarde lei).
Ziua de ieri a fost marcată de declarații oficiale contradictorii în legătură cu planurile guvernanților privind prețurile la energie și gaze, după cum a relatat Profit.ro aici, aici și aici, nefiind limpede dacă, după 31 martie 2025, va fi păstrată, pentru o perioadă, actuala schemă de plafonare sau va fi înlocuită imediat cu una prin care să fie sprijiniți doar consumatorii vulnerabili, cu bani direct de la buget.