Compania aeriană maghiară low-cost Wizz Air a fost obligată în Austria să schimbe condițiile generale de transport și să restituie pasagerilor anumite taxe apreciate ca fiind percepute nelegal.
Astfel, cei 40 de euro percepuți de companie pentru check-in au fost declarați nelegali, conform ziarulromanesc.

Pe lângă taxele de check-in, alte 30 de clauze legate de contul de client Wizz, voucherele cadou Wizz și rambursarea costurilor biletelor în Wizz Credits fără consimțământul scris al pasagerilor au fost, de asemenea, declarate nevalide.
Judecătorii au decis că voucherele cadou Wizz, care aveau o valabilitate de doar 12 luni, nu respectau drepturile consumatorilor. De asemenea, rambursarea costului biletelor în Wizz Credits poate fi făcută doar cu acordul explicit al pasagerilor.

Pasagerii rezidenți în Austria, care au fost afectați de aceste clauze începând cu 2019, își pot revendica drepturile direct pe pagina web a companiei aeriene.
Răspunsul Wizz Air și procedura de rambursare
Wizz Air a acceptat decizia instanței și a declarat că va lua măsurile necesare pentru a respecta hotărârea.

De asemenea, compania a încheiat un acord pentru a soluționa problemele ridicate în proces.
A fost lansat o procedură de rambursare pentru pasagerii care au plătit taxe de check-in din 2019.
De asemenea, creditele Wizz Credits expirate vor fi reactivate, iar voucherele cadou vor avea o nouă valabilitate, acum de cinci ani.