De ce au frânat vânzările de mașini electrice și ce pretenții au cumpărătorii pentru a se întoarce la ele

De ce au frânat vânzările de mașini electrice și ce pretenții au cumpărătorii pentru a se întoarce la ele
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris joi, 07:15

Cumpărătorii de automobile au schimbat brusc direcția, în 2023, în privința automobilelor electrice, la finalul unei perioade de efervescență a vânzărilor acestui tip de vehicule, printre cauze numărându-se și experiențele împărtășite de așa numiții early-adopters. Cel mai recent studiu pe acest subiect arată care sunt cele mai importante cauze ale declinului pieței de mașini electrice și care sunt punctele care trebuie rezolvate pentru ca oamenii să revină la sentimente mai bune.

Intenția de achiziție a automobilelor electrice a scăzut în ultimul an, după cum arată cifrele de vânzări din piețele auto europene și americane. De la o creștere de 65% în 2022, avansul a încetinit la 32% anul trecut și a ajuns la numai 9,6% în acest an, aici intrând toate piețele lumii, inclusiv China, care știm bine că are un apetit ridicat pentru propulsia electrică.

Urmărește-ne și pe Google News

În spatele acestei realități se află însă percepția în schimbare a potențialilor cumpărători de automobile față de acest tip de propulsie și o serie de motive care ar putea readuce apetitul cumpărătorilor pentru mașinile electrice.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a. Parteneri: ACUE, ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMag
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania

Un studiu realizat de EY pe aproape 20.000 de persoane, în 28 de țări ale lumii, arată că în 2024 persoanele care au în plan să cumpere o mașină complet electrică sunt mai multe cu 3 puncte procentuale față de anul trecut, adică 24% din totalul celor care vor să-și cumpere o mașină în următorii doi ani, dar pe mai multe piețe importante aceasta a scăzut, față de anul trecut.

FOTO EuroNCAP face ravagii: Jeep Avenger, mai nesigur decât Dacia Duster. Renault ia 4 stele cu Symbioz și Captur CITEȘTE ȘI FOTO EuroNCAP face ravagii: Jeep Avenger, mai nesigur decât Dacia Duster. Renault ia 4 stele cu Symbioz și Captur

În Europa, în țări care au avut o rată mare de absorbție a mașinilor electrice, precum Suedia sau Olanda, înregistrăm scăderi ale intenției de câteva procente (-6% în Suedia, -2% în Olanda, -5% în Spania, -11% în Austria). În multe alte țări intenția de cumpărare de mașini electrice a crescut: în Marea Britanie, Norvegia, Germania, în timp ce în Franța procentul este staționar.

În SUA, intenția de cumpărare de mașini electrice a scăzut cu 14% față de 2023. Mai exact, doar 34% dintre persoanele care au spus că vor cumpăra o mașină în următorii doi ani iau în calcul un vehicul electric. În urmă cu un an, acest procent era de 48%, într-un moment în care mașinile cu baterii erau „pe val”.

Cauzele care i-au condus pe oameni să-și schimbe gândurile țin în special de informațiile pe care le-au primit în ultima perioadă referitor la experiența deținerii unui automobil electric.

La nivel global, principala cauză care oprește consumatorii să aleagă o mașină electrică este lipsa de stații de încărcare (27%), dar procentul s-a diminuat cu 4 pp față de anul trecut. Pe locul al doilea există în continuare teama de costurile înlocuirii bateriei, dacă va fi nevoie (26% dintre respondenți), și la foarte mică distanță, pe locul al treilea, fiind îngrijorările legate de autonomie (25%). Costurile de reparații și durata încărcării sunt și ele pe lista de probleme invocate. Se observă că, față de anul trecut, a dispărut dintre primele cinci motive costul de achiziție, la fel și incertitudinile legate de costul de încărcare.

Mașina națională a românilor, Dacia Logan, se pregătește de un sfârșit glorios. „Se lucrează la noua generație Sandero, pentru Logan nu s-a luat o decizie” CITEȘTE ȘI Mașina națională a românilor, Dacia Logan, se pregătește de un sfârșit glorios. „Se lucrează la noua generație Sandero, pentru Logan nu s-a luat o decizie”

În schimb, printre cauzele care îi determină să ia în calcul achiziția unei mașini electrice rămân aproape neschimbate față de anul trecut: prețul combustibililor, în creștere (37%), preocupările de mediu (34%), creșterea taxării pentru mașinile cu combustie (23%), costul mai mic de utilizare (22%), autonomia mărită (22%).

Detaliile pe care le vor îmbunătățite la mașinile electrice, pentru a le lua în considerare la achiziție sunt viteza de încărcare (48%), costul redus al încărcării (48%), accesul la locurile de încărcare (37%), timpul redus de așteptare la încărcare (36%), chestiuni de siguranță (23%).

De ce au frânat vânzările de mașini electrice și ce pretenții au cumpărătorii pentru a se întoarce la ele

Ca urmare a acestei situații, 21% dintre cei care au fost chestionați au răspuns că preferă un automobil hibrid, ca o soluție de tranziție către mașinile electrice.

„Deși am observat creșteri substanțiale ale interesului și cumpărării de vehicule electrice începând cu 2020, studiul din acest an arată pentru prima dată scăderi ale cererii”, a declarat Steve Patton, lider EY Americas Automotive. El spune că scăderea se datorează parțial și lipsei de educație a consumatorilor cu privire la ce presupune folosirea unui automobil electric.

La polul opus se observă îmbunătățiri ale poziției față de autonomiile mașinilor electrice, procentul celor preocupați de acest aspect fiind mai mic cu 6 puncte procentuale (de la 30% la 24%) față de anul trecut.  Și teama legată de rețeaua de încărcare a scăzut, față de anul trecut, cu 11 puncte procentuale.

Printre calitățile mașinilor electrice invocate de persoanele participante la studiu se regăsește conectivitatea, 63% fiind preocupați de existența unei navigații conectate, 46% fiind dispuși să plătească pentru a avea acest serviciu. Pe locul al doilea, se află sistemele de siguranță (58%) în relație cu conexiunea mașinii la internet (55% ar plăti pentru ele), iar pe locul al treilea în lista de avantaje ale conectării se numără actualizările mașinii și posibilitatea accesării serviciilor de întreținere (37%).

Pe de altă parte, 47% dintre cei care au răspuns au spus că prețul serviciilor oferite la bordul mașinilor conectate este prea ridicat, în timp ce 36% au spus că pot accesa majoritatea serviciilor și pe telefoanele personale.

viewscnt
Afla mai multe despre
piata auto
masini electrice
criterii cumparare electrice
studiu masini electrice