Chiar dacă situația din China este la fel de îngrijorătoare pentru BMW ca și în cazul altor producători europeni, cu scăderi ale vânzărilor, constructorul premium german reușește să-și accelereze prezența pe segmentul electric al industriei auto globale, cu creșteri surprinzătoare pe unele piețe.
BMW Group a vândut la nivel global, în primele trei luni ale acestui an, 109.516 automobile complet electrice, un total care aduce o creștere de 32,4% companiei germane, într-o perioadă în care mulți dintre rivali se confruntă cu stagnări sau chiar cu scăderi.

Un bun exemplu este Tesla, care a încheiat primul trimestru cu scăderi importante, dar acest lucru este valabil și pentru mărcile germane, Audi, Mercedes sau Porsche.
BMW lasă impresia unei evoluții foarte atent construite, mai ales că la finalul anului 2024 reușea să se poziționeze pe locul 6 la nivel mondial, cu 14% creștere față de anul precedent și un volum vândut de 426.594 unități complet electrice. Trei dintre mărcile care au depășit BMW în 2024 sunt din China, iar celelalte două sunt Tesla și VW.
În aceste condiții, creșterea din acest an nu mai pare surprinzătoare, dar, cu toate acestea, valorile de creștere din Europa, unde piața a intrat de aproximativ un an într-o fază de expectativă față de propulsia electrică, sunt aproape miraculoase.

Concret, BMW a vândut în intervalul ianuarie – martie, în Europa, un total de 241.867 autoturisme cu toate tipurile de propulsie (creștere 6,2%). Dintre acestea, automobilele complet electrice au avut o pondere excelentă, 25,8%, respectiv 62.400 de autoturisme cu propulsie exclusiv electrică.
Cu aceste cifre, BMW Group a reușit să-și majoreze cota mașinilor electrice la nivel global la 18,7%, probabil cea mai mare pentru o companie auto care încă mai vinde și automobile cu combustie fără electrificare.
Dacă adăugăm și motorizările PHEV, volumul ajunge la 157.495 unități, în creștere cu 28,5% față de anul anterior, situație care asigură companiei bavareze o situație confortabilă în privința emisiilor de CO2 pentru acest an și cu perspective excelente pentru următorii doi ani, având în vedere că pregătește două lansări importante în 2025 – 2026: iX3 și i3 (Seria 3 electric).
Este important de precizat faptul că BMW a reușit o electrificare de succes a mărcii MINI, care a depășit 35% cotă de piață din totalul vânzărilor la nivel global.
„Strategia de deschidere tehnologică a BMW Group se dovedește a fi de succes. Produsele noastre cuceresc clienții din întreaga lume prin toate tehnologiile de propulsie, cu un impuls pozitiv determinat, în special, de noile modele MINI - în special variantele electrice.
Unul din trei MINI vândute în Europa și mai mult de unul din două vândute în China au fost electrice”, a declarat Jochen Goller, membru al Consiliului de Administrație al AG, responsabil pentru Clienți, Mărci, Vânzări.

Brandul BMW a contribuit cu cel mai mare volum de mașini electrice, în primul trimestru, cu 86.449 unități livrate, în creștere cu 10 procente față de perioada similară din 2024.
BMW Group se pregătește să atingă în acest an două praguri importante în strategia de electrificare a companiei: un total de trei milioane de automobile electrificate (BEV și PHEV) livrate, de la lansarea primului BMW i3 și până azu, precum și 1,5 milioane de automobile electrice (BEV) vândute în tot acest timp.

Grupul BMW a înregistrat un declin ușor al vânzărilor în primele trei luni ale anului, cu -1,4%, la un volum de 586.149 vehicule vândute, dintre care marca BMW a vândut 520.142 unități, în scădere cu 2 procente. MINI a crescut cu 4,1%, în timp ce Rolls Royce a scăzut cu aproape 10 procente.
Pe regiuni, singurele probleme vizibile în intervalul analizat au fost în Germania, unde vânzările BMW au scăzut cu -1,3%, și în China, unde volumul vândut s-a contractat cu 17,2%, la 155.195 unități.