Autoritatea pentru Protecția Datelor declanșează o investigație din oficiu asupra intenției Fiscului de a accesa direct datele proprietarilor de domenii.ro

Autoritatea pentru Protecția Datelor declanșează o investigație din oficiu asupra intenției Fiscului de a accesa direct datele proprietarilor de domenii.ro
scris 16 feb 2017

Autoritatea Națională pentru Protecția Datelor transmite că nu a fost informată de intenția Fiscului de a avea acces direct, din baza de date a Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică – I.C.I. București, la informațiile privind identitatea proprietarilor domeniilor.ro și nici nu i-a fost cerut vreun aviz, deși instituția este cea cu atribuții privind protecția datelor personale, motiv pentru care va lansa o investigație din oficiu.

Autoritatea avertizează că o decizie a Curții Europene de Justiție interzice transmiterea datelor personale între autorități ale administrației publice fără ca persoanele vizate să fie informate în prealabil.

Urmărește-ne și pe Google News

Ieri, ministrul Comunicațiilor, Augustin Jianu, a anunțat, la Profit.ro, că se opune ideii ca Fiscul să primească dreptul de acces direct, din baza de date a Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică – I.C.I. București, la informațiile privind identitatea proprietarilor domeniilor.ro, atenționând că există o problemă legată de legislația datelor cu caracter personal dacă un astfel de acces vizează persoanele fizice.

ICI funcționează în coordonarea Ministerului Comunicațiilor din 2001.

Profit.ro a prezentat și procedura gândită de Fisc pentru acces direct la date.

Fiscul anunță că a declanșat \'\'Operatiunea Scut 2017\ CITEȘTE ȘI Fiscul anunță că a declanșat ''Operatiunea Scut 2017"

Precizările integrale ale Autorității Naționale pentru Protecția Datelor, prezentate de Hotnews.

''Legea nr. 677/2001 stabilește condițiile în care datele cu caracter personal pot fi prelucrate. Potrivit dispozițiilor acestei legi, regula generală ce guvernează prelucrarea datelor personale este consimțământul persoanei în cauză, dat în mod expres și neechivoc.

În mod excepțional însă, datele cu caracter personal pot fi prelucrate (inclusiv dezvăluite) de către un operator, fără consimțământul persoanei vizate, în mai multe situații de excepție, de strictă interpretare și aplicare, reglementate de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 677/2001.

În plus, Legea nr. 677/2001 stabilește în sarcina operatorilor de date cu caracter personal anumite obligații, printre care cea de efectuare a prelucrărilor în condiții de legitimitate, de respectare a drepturilor persoanelor fizice ale căror date le prelucrează, precum și de asigurare a confidențialității și securității prelucrării datelor.

În contextul expus, subliniem că prin hotărârea din Cauza Smaranda Bară și alții (C-201/14), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat faptul că articolele 10, 11 și 13 din Directiva 95/46/CE trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri naționale, care permit unei autorități a administrației publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorități a administrației publice și prelucrarea lor ulterioară, fără că persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare.

Datele persoanelor fizice care dețin domenii web pot rămâne protejate. Senatorii nu acceptă să fie publice CITEȘTE ȘI Datele persoanelor fizice care dețin domenii web pot rămâne protejate. Senatorii nu acceptă să fie publice

Așadar, cerința prelucrării corecte a datelor personale prevăzută la art. 12 din Legea nr. 677/2001 ce implementează art. 6 din Directiva 95/46 obligă o autoritate a administrației publice să informeze persoanele vizate despre transmiterea acestor date unei alte autorități a administrației publice în vederea prelucrării de către aceasta din urmă în calitate de destinatar al datelor menționate.

Raportat la acest aspect, Autoritatea națională de supraveghere subliniază faptul că dreptul garantat de art. 12 din Legea nr. 677/2001 trebuie respectat de către toți operatorii de date cu caracter personal (inclusiv de ANAF și ICI), indiferent de condițiile de legitimitate a prelucrării datelor, respectiv la consimțământ sau în baza unor excepții.

Autoritatea națională de supraveghere atrage atenția asupra necesității respectării dreptului la informare al persoanei vizate, atât sub aspectul informațiilor ce trebuie, în mod obligatoriu, făcute cunoscute acesteia, cât și al exercitării ulterioare a celorlalte drepturi de către persoană vizată, precum dreptul de acces la date, de intervenție asupra datelor, de opoziție, pentru a da posibilitatea persoanei respective să reacționeze în consecință.

Totodată, menționăm că, prin hotărârea pronunțată în Cauza Smaranda Bară și alții, instanța Uniunii Europene a constatat că informațiile transmise între autorități publice, precum și modalitățile de efectuare a transmiterii acestora au fost stabilite nu prin intermediul unei măsuri legislative, ci prin intermediul unui protocol, care nu a făcut obiectul unei publicări oficiale.

STUDIU Doar 10% dintre românii care urmăresc conținut video online plătesc pentru vizionarea acestuia CITEȘTE ȘI STUDIU Doar 10% dintre românii care urmăresc conținut video online plătesc pentru vizionarea acestuia

De asemenea, precizăm că, potrivit art. 21 alin. (3) lit. j) din Legea nr. 677/2001 Autoritatea națională de supraveghere formulează recomandări și avize asupra oricărei chestiuni legate de protecția drepturilor și libertăților fundamentale în privința prelucrării datelor cu caracter personal, la cererea oricărei persoane, inclusiv a autorităților publice și a organelor administrației publice.

În acest context, menționăm că la Autoritatea națională de supraveghere nu a fost înregistrată o solicitare, în sensul formulării unui aviz referitor la situația expusă de dumneavoastră. Față de cele semnalate, precizăm că acestea au fost reținute în vederea efectuării unei investigații din oficiu".

viewscnt
Afla mai multe despre
fisc
domenii
web