Intel vrea să cumpere o participație la compania de hărți digitale HERE

Intel vrea să cumpere o participație la compania de hărți digitale HERE
scris 3 ian 2017

Intel vrea să cumpere o participație la compania de hărți digitale HERE, controlată de BMW, Audi și Mercedes, potrivit unei cereri depuse la Autoritatea germană din domeniul concurenței, informează Reuters și MarketWatch.

Intel a refuzat să comenteze informațiile, mărimea participației de care compania americană este interesată fiind deocamdată necunoscută.

Urmărește-ne și pe Google News

HERE a fost vândută anul trecut de Nokia către BMW, Audi și Mercedes, pentru aproximativ 2,5 miliarde de euro. Hărțile HERE echipează 80% din sistemele de navigație din Europa și America.

Anul trecut, BMW a anunțat că va colabora cu producătorul de procesoare Intel și compania israeliană Mobileye, care produce sisteme de monitorizare li avertizare pentru evitarea accidentelor, în scopul dezvoltării unor mașini autonome, proiectul urmând să fie finalizat în 2021.

Linde și Praxair reiau negocierile pe tema unei fuziuni, tranzacție care ar crea cel mai mare furnizor de gaze industriale din lume CITEȘTE ȘI Linde și Praxair reiau negocierile pe tema unei fuziuni, tranzacție care ar crea cel mai mare furnizor de gaze industriale din lume

Colaborările între companii din domeniul tehnologie și jucători din industria auto au devenit ceva obișnuit, în contextul în care dezvoltarea mașini autonome necesită cunoștințe din ambele segmente.

Serviciile de cartografiere și sistemele de navigație sunt un alt element esențial pentru a produce mașini care nu necesită intervenția umană pentru a se deplasa corect și în condiții de siguranță. Rolul hărților devine din ce în mai important, pe măsură ce dezvoltarea mașinilor autonome avansează, având în vedere că o mașină care se conduce singură trebuie să cunoască traseul cu maximă exactitate, pentru a evita accidentele.

La finele lunii trecute, două companii din China, Tencent  și NavInfo, și fondul suveran GIC din Singapore au cumpărat o participație de 10% la compania de hărți digitale HERE, cu scopul principal de a accelera dezvoltarea sistemelor de navigație pentru mașini fără șofer.

viewscnt
Afla mai multe despre
intel
here
nokia
bmw
sudi
mercedes
fara sofer
procesoare
participatie
harti
servicii navigație