Modernizarea drumurilor existente între Galați și Hanu Conachi – DN 2B și DN 25, din județul Galați, în lungime de 40 km, va costa 1,85 miliarde lei, investiția fiind de trei ani, arată un proiect de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenți obiectivului de investiții ”Modernizare drumuri existente între Galați și Hanu Conachi – DN 2B și DN 25”, județul Galați, publicat în dezbatere de Ministerul Transporturilor și citat de News.ro.
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este de 1.850.041.000 lei, din care partea de construcții și montaj 1.273.111.000 lei.
Durata de execuție a obiectivului de investiție este de trei ani.
În luna septembrie, județele Galați și Vaslui au fost grav afectate de inundațiile iscate de Furtuna Boris. Localitățile afectate de viituri și inundații includ Pechea, Costache Negri, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Tudor Vladimirescu, Corni, Băneasa, Suceveni, Vârlezi, Cudalbi, Berești Meria și Mândrești.
Obiectivul se va proteja antiseismic, arată Nota de fundamentare.
Lungimea drumului este de 40 km.
Pe întreaga lungime, drumul are în profil transversal 4 benzi de circulație.
Drumul va avea 12 poduri și pasaje și un nod rutier.
Terenurile pe care se va construi drumul au destinația de terenuri agricole (extravilane) și terenuri intravilane. Suprafața necesară de expropiat este de circa 405.076 mp.
Este prevazută montarea de parapeți de siguranță marginali, parapeți pietonali la limita dintre trotuar și taluz. De asemenea, iluminatul public se realizează pentru crearea condițiilor de siguranță în trafic în perioada cu vizibilitate redusă, pe timp de noapte, folosind corpuri de iluminat echipate cu lămpi cu LED dispuse.
”Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport (P.T.) 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii”, se menționează în document.
DN 25 este un drum național aflat în județul Galați și care leagă Galațiul de Tecuci. El pornește din Tecuci și se termină în DN2B în localitatea Șendreni, aproape de Galați.
Investitiția se continuă pe traseul drumului național DN 2B, cuprins între km 125+200 - km 128+311.
Lungimea traseului proiectat este de circa 37,02 km pe sectorul DN 25 și de circa 2,98 km pe DN 2B.
Tronsonul de drum existent face parte din rețeaua de drumuri naționale, fiind format din două sectoare care se desfășoară prin următoarele comune și localități: Hanu Conachi, Fundeni, Tudor Vladimirescu, Piscu, Independența, Brăniștea, Sendreni și Vădeni, cuprinzând:
- drumul național DN 25, cuprins între km 31+400 - km 33+380 (inclusiv Nod), km 33+380 - km 49+590, km 49+590 - km 68+197 și
- drumul național DN2B, cuprins între km 125+200 - km 128+311.
Expertizele tehnice realizate în anii 2022 și 2023 de către experții tehnici Răcănel Ionuț Radu și Diaconu Ion Dumitru, autorizați pentru domeniul A4, B2, D, recomandă studierea a două variante de realizare a structurii rutiere. Proiectantul recomandă adoptarea Variantei 1 de alcătuire a structurii rutiere, aceasta fiind și varianta aprobata în cadrul Consiliului Tehnico Economic (CTE) al CNAIR.
Varianta 1, cu structura rutieră semirigidă, are valoarea estimată 1,85 miliarde lei (371,7 milioane euro), iar varianta 2, cu structura rutieră flexibilă, are valoarea estimată 1,96 miliarde lei (395,02 milioane euro).
Colectarea și scurgerea apelor
Sistemul natural de scurgere existent înaintea execuției drumului va fi menținut prin execuția de poduri, podețe, sanțuri si rigole carosabile și sistem de preluare a apelor pluviale.
”Este nevoie de a se realiza santuri sau rigole noi, adaptate la condițiile locale, respectiv declivități pronunțate sau declivități reduse. Pe zona declivităților pronunțate este necesară realizarea de șanțuri permeate”, mai arată Nota de fundamentare.
La traversarea prin localități, în dreptul acceselor la proprietăți sau la intersecția cu drumurile laterale, șanțurile vor fi continuate prin intermediul podețelor, sau rigolelor cu plăcuță carosabilă, scurgerea apelor fiind asigurată de-a lungul întregului traseu al drumului național.
Scurgerea apelor se va realiza prin:
- Secțiuni trapezoidale (sanțuri);
- Secțiuni dreptunghiulare închise cu plăcute carosabile (rigole carosabile);
- Sisteme de evacuare a apelor pluviale (guri de scurgere, conducte de canalizare, cămine de vizitare și sanțuri).
Scurgerea apelor în bune condiții are un rol important în prevenirea degradărilor în structura rutieră. În acest sens, s-au prevazut:
- realizarea de sanțuri trapezoidale de pământ (extravilan) sau pereate/betonate (intravilan) cu adâncimea de 50 cm;
- prevederea pe zone scurte de rigole carosabile acolo unde distanța între gardurile proprietăților este mică sau acolo unde terenul impune acest sistem;
- crearea de șanțuri noi acolo unde acestea lipsesc;
- prevederea de podețe noi acolo unde este cazul;
- rigole de acostament și cașiuri de descărcare până la șanțul de la piciorul taluzului, în cazul rambleelor înalte, pentru a impiedica scurgerea directă a apelor pluviale pe taluz.
- prevederea de podețe tubulare la intrările în curți și la drumurile laterale.
Pe sectorul de drum analizat scurgerea apelor provenite din precipitații se produce gravitational, prin sanțuri și rigole, sau sistem de colectare a apelor în intravilan, deversarea acestora se realizează în emisari naturali prin canale existente amenajate și fire de vale existente în zona drumului.
Rețele de colectare ape pluviale
La alcătuirea sistemului de colectare a apelor pluviale, din zonele intravilane a localitățiilor, se va ține seama de următoarele:
- Păstrarea sistemului existent (conducte, guri de scurgere, cămine de canalizare), acolo unde este posibil.
- Curgerea apei se va face pe cât posibil gravitațional, pentru a se evita pe cât posibil stațiile de pompare.
- Adâncimea minimă de pozare a canalelor ține seama de adâncimea de înghet, cu o pantă care să asigure viteza de autocurațare optimă pe întreaga rețea și acoperirea cu pamânt a crestei colectorului pentru a favoriza comportarea la solicitările mecanice provenite din traficul auto.
Execuția rețelelor de colectare a apelor pluviale se va desfășura din aval către amonte, astfel încât să se asigure scurgerea apelor din săpătura și darea în folosința a porțiunilor executate.
Pentru această investiție a fost obținut Acordul de mediu nr. 7 din 15.11.2024 emis de Agenția pentru Protecția Mediului Galați.