Brandul chinezesc Xpeng, considerat de analiști ca fiind unul dintre cele mai spectaculoase startup-uri din industria auto, și-a lansat noua campanie de promovare a modelului G6, un SUV complet electric care rivalizează cu Tesla Model Y, cel mai vândut automobil din lume în 2023 și cel mai vândut automobil electric din lume din ultimii doi ani.
În 2024, tranzacțiile recente și intrarea unor noi jucători pe piață au accentuat competitivitatea pieței, iar retailerii au fost nevoiți să adopte strategii diverse pentru a răspunde cerințelor în continuă schimbare ale consumatorilor, spune, pentru Profit.ro, Olga Drăguinea, membru în Consiliul de Conducere Lidl România, Director Național Financiar și Administrativ, adăugând că această competitivitate va continua și anul acesta.
Greșelile pe care le fac oamenii fără o educație financiară, Cum decidem care este investiția care ni se potrivește, Cum compar diversele opțiuni de investiție financiară, Cum se cumpără acțiunile, Când fac exit și Cum marchez profitul sunt doar o parte dintre temele care vor fi explicate la Maratonul de Educație Financiară - ediția a VI-a, programat să fie organizat de Profit.ro TV pe 16 aprilie.
Vodafone vs Dendrio. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
Ursus Breweries, cel mai mare producător de bere de pe piața locală, al cărui portofoliu cuprinde, pe lângă berea omonimă, mărcile Timișoreana, Ciucaș, Grolsch, Peroni Nastro Azzurro, Redd’s, Stejar, Azuga, Pilsner Urquell și St Stefanus, aproape că și-a dublat afacerile în ultimii 10 ani, de la 1,4 miliarde de lei în 2014, la circa 2,7 miliarde de lei în 2023.
Producătorul de capsule pentru uz farmaceutic Qualicaps, al treilea ca mărime din lume, extinde cu 35% capacitatea de producție a fabricii sale din București, o investiție estimată la peste 10 milioane de euro, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Împrumuturile de la populație, prin programele Tezaur și Fidelis, au fost promovate constant de Ministerul Finanțelor ca o variantă de a acoperi o parte din datoriile statului, plătind dobânzi către proprii cetățeni, considerați totodată o bază de creditori mai stabilă comparativ cu marii investitori.
Lanțul olandez de magazine cu discount Action, care vinde produse la preț redus, atât alimentare, cât și nealimentare, continuă recrutările pentru a intra pe piața din România, mișcare anunțată de Profit.ro din vara anului trecut.
Proprietarul Meridian Taxi, Dan Boabeș, a preluat acum și Cristaxi, companie cu afaceri de peste 6,2 milioane de lei în 2023.
După o etapă în care turbulențele din piețele financiare internaționale au adus fluctuații puternice la BVB, însoțite de o activitate de tranzacționare sporită, piața și-a atenuat volatilitatea, în condițiile unui declin al ordinelor.