După o etapă în care turbulențele din piețele financiare internaționale au adus fluctuații puternice la BVB, însoțite de o activitate de tranzacționare sporită, piața și-a atenuat volatilitatea, în condițiile unui declin al ordinelor.
Marca Bugatti, specializată în automobile hyper-sport, a fost obiectul unui parteneriat încheiat în 2021 între producătorul croat de automobile electrice Rimac și divizia de mașini sport a VW Group, Porsche. Pentru Porsche, a fost o ocazie bună să încerce să scape de Bugatti, care nu genera foarte mult profit, dar avea o valoare de piață foarte bună. Pentru croat, a fost un moment excelent pentru a-și transfera experiența dobândită cu mașinile Rimac pe o marcă celebră. De atunci, lucrurile n-au evoluat foarte mult.
Iordania a cumpărat din România 507 tone de ovine vii, în valoare de 1.860.297 euro. Tranzacția a avut loc în săptămâna 14 (31 martie – 6 aprilie 2025).
Liderul din România al reciclării maselor plastice realizează o investiție din care jumătate este componentă nerambursabilă.
Toyota nu ignoră nicio alternativă ecologică pentru propulsia electrică, având în vedere că strategia sa declarată este una „multi-energie”. Compania japoneză a început testele cu combustibili de sinteză, pe mașinile de serie, alături de partenerii de la Suzuki, Subaru, Daihatsu și Mazda.
Un microbuz de transport marfă a căzut în Dunăre, după un accident produs pe DN6, pe un viaduct, acum fiind prezentate imagini.
Viitorul guvern al Germaniei speră să revitalizeze consumul intern.
Proiectul care reglementează din nou modul în care vor fi pedepsiți șoferii care conduc după ce au consumat droguri sau alte substanțe psihoactive a fost adoptat de Senat.
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad lansează programe de training și cursuri de reconversie profesională pentru angajații afectați de închiderea fabricii Astra Rail Greenbrier.