Ministerul Finanțelor analizează o serie de modificări ample privind Declarația 600 și obligațiile persoanelor care obțin veniturile vizate de acest formular, printre care plata la veniturile estimate de contribuabil pe anul acesta și nu în funcție de cele de anul trecut, introducerea regularizării și a stopajului la sursă în cazurile în care se poate face acest lucru, dar și exceptarea unor venituri de la asigurarea de sănătate pentru cei care au și calitatea de angajați.
Termenul de depunere pentru Declarația 600, în prezent 31 ianuarie, va fi prelungit până la 1 martie, potrivit unui proiect al Ministerului Finanțelor. Formularul trebuie depus, potrivit actualelor prevederi, de persoanele care, în anul fiscal precedent, au obținut venituri din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor, din activități agricole, silvicultură și piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiții sau din alte surse. Declarația poate fi depusă online, cu certificat digital, sau prin Spațiul Privat Virtual.
„Cei care estimează că nu vor avea venituri de (cel puțin, n.r.) 22.800 de lei nu vor depune (...) În noua formulă, noi analizăm posbilitatea de a-i da fiecăruia șansa de a-și estima venitul și, dacă există fluctuații pe parcursul anului, (luni în care nu sunt obținute astfel de venituri, n.r.), să aibă posibilitatea să corecteze din punct de vedere al relației cu organul fiscal”, a declarat astăzi ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, în cadrul unei audieri într-o comisie de specialitate a Senatului.
CITEȘTE ȘI Tăriceanu: Impozitul pe venitul global rămâne, dar nu pot da un termen pentru introducerea luiFinanțele au în vedere conformarea voluntară în ce privește îndeplinirea de către contribuabili a acestor obligații și ANAF să verifice doar pe baza analizei de risc sau în baza unor alte verificări.
O altă modificare analizată de minister este de a asigura contribuabililor posibilitatea de a nu mai depune Declarația 600 și a putea face plata contribuțiilor pe baza CNP (codul numeric personal).
”Luăm în calcul posibilitatea de a face plata pe CNP, considerându-se că această plată reprezintă declarația asupra sumelor de plată la bugetul de stat”, a declarat ministrul Finanțelor.
Ministerul ia în calcul și regularizarea contribuțiilor datorate, astfel încât, dacă ulterior depunerii Declarației 600, rezultă un contribuabil că are venituri mai mici decât cele estimate, să aibă posibilitatea regularizării sumelor de achitat pe parcursul anului.
Ministrul Finanțelor a declarat totodată că o altă modificare luată în calcul este posibilitatea notificării organului fiscal cu privire la încetarea activității independente și astfel să fie eliminată obligația plății sumelor impuse.
Stopajul la sursă
Potrivit ministrului, Finanțele analizează și posibilitatea reținerii la sursă, așa cum se proceda anterior, dar numai în cazurile în care acest lucru este posibil.
"La categoriile profesionale unde se poate realiza stopaj la sursă, luăm în calcul această variantă tocmai pentru a fi mai facil (...) Sunt categorii pentru care nu se poate face stopaj la sursă. Sunt persoane care, de exemplu, au venituri doar din chirii. Am făcut mențiunea că, unde se poate face reținerea la sursă, să se facă”, a spus ministrul.
Majoritatea acestor prevederi presupun modificarea Codului Fiscal, iar reprezentanții aosciațiilor profesionale, cât și parlamentarii, care au organizat astăzi o dezbatere cu privire la Declarația 600, i-au solicitat ministrului prelungirea termenului de depunere a Declarației mai mult decât termenul de 1 martie.
CITEȘTE ȘI Firma Tel Drum și-a cerut insolvența. Explicația avocatului pentru Profit.roReprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României au arătat la rândul lor că Declarația 600 în forma actuală a fost generată de modificările aduse Codului Fiscal de Ordonanța de urgențã a Guvernului 79/2017, care se află în prezent în dezbaterea Camerei Deputaților. Oamenii de afaceri au arătat că toate modificările analizate de Finanțe ar trebui să poate fi introduse în Parlament. fără a mai fi nevoie ca Guvernul să emită o altă ordonanță de modificare a Codului Fiscal.
Ministrul a luat notă de solicitările acestora, dar a precizat că trebuie avut în vedere și ca persoanele care depun Declarația 600 și achită contribuții la sănătate și pensie să nu-și piardă calitatea de asigurați pe perioada în care depunerea declarației este amânată.
"Chiar dacă prelungim termenul de depunere, dacă va mai fi depunere, să nu-și piardă calitatea de asigurați”, a spus Ionuț Mișa.
Totodată, ministrul, întrebat în comisie, a spus că este luată în calcul și posibilitatea ca angajații să nu mai achite contribuția la sănătate pentru veniturile care intrau sub incidența Declarației 600, dar că o astfel de măsură trebuie gândită și în contextul planurilor de globalizare a veniturilor.