Puține companii din România vor acorda beneficii suplimentare angajaților care au copii, de 1 Iunie

Puține companii din România vor acorda beneficii suplimentare angajaților care au copii, de 1 Iunie
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 mai 2019

Trei sferturi dintre angajatorii din România, respondenți unui sondaj, nu acordă beneficii suplimentare salariaților care au copii în întreținere, nici măcar cu ocazia zilei de 1 Iunie.

Anul acesta, de Ziua Copilului, doar un sfert dintre angajatorii din România respondenți spun că vor acorda salariaților care au copii beneficii dedicate celor mici, precum tichete cadou (52% din total), prime în bani (26%), cadouri/coșuri cadou pentru cei mici (13%), bilete la teatru/spectacole pentru copii (5%) ori alte beneficii punctuale (4%). În același timp, aproximativ 6,5% dintre angajatori spun că vor organiza o mică petrecere pentru copiii angajaților, la birou sau într-un loc special amenajat pentru cei mici, cel mai probabil cu o zi înainte, dat fiind că în acest an Ziua Copilului e într-o sâmbătă.

Urmărește-ne și pe Google News
EXCLUSIV Finanțele vor să revitalizeze vânzarea de titluri direct către populație printr-o promovare mai intensă și parteneriat cu băncile CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Finanțele vor să revitalizeze vânzarea de titluri direct către populație printr-o promovare mai intensă și parteneriat cu băncile

Prin comparație, tendințele din statele occidentale confirmă accentul tot mai mare pe care angajatorii îl pun pe motivarea echipei prin beneficii extinse și pentru membrii familiei, arată un sondaj efectuat de  BestJobs.

Bugetul alocat de companiile care vor sărbători Ziua Copilului și vor oferi beneficii părinților se situează între 50 de lei și 250 de lei per copil. Astfel, 48% dintre respondenți acordă fiecărui părinte din echipă beneficii cuprinse între 100 și 150 lei per copil, alți 41% alocă cel mult 100 de lei pentru această ocazie, în timp ce pentru restul de 11% dintre angajatori cheltuiala totală pentru beneficiile acordate angajaților care au copii este mai ridicată, între 150 și 250 de lei per copil. 

Doar un sfert dintre angajatori oferă sprijin financiar suplimentar, într-o formă sau alta, membrilor din echipă care au copii. Cel mai întâlnit beneficiu este că organizează periodic petreceri la care poate participa toată familia angajatului (de Paște, de 1 Iunie, de Crăciun, Family Day, teambuilding-uri etc.), conform răspunsurilor oferite de 12,5% dintre participanții la sondaj.

Alt beneficiu, acordat de 8,3% dintre respondenți, este asigurarea privată de sănătate pentru toată familia. Foarte puțini, sub 3%, sunt cei care acoperă parțial cheltuielile lunare cu creșa / bona / after school sau care plătesc o alocație lunară pentru fiecare copil. De asemenea, tot sub 3% dintre companii au spus că au organizat amenajarea unei grădinițe în sediul companiei sau într-un spațiu apropiat de locul de muncă.

FOTO Cum să strici ziua cuiva chiar când ești plin de bune intenții CITEȘTE ȘI FOTO Cum să strici ziua cuiva chiar când ești plin de bune intenții

Nici măcar când vine vorba de programul de lucru, angajații care au copii nu sunt mai avantajați. Doar 21% dintre angajatori spun că le oferă acestora un program mai flexibil, astfel încât să poată lucra de acasă atunci când nu au cu cine să lase copiii, în situații excepționale (probleme de sănătate, familii monoparentale etc.).

Cu toate acestea, angajatorii recunosc că salariații care au copii în întreținere sunt mai stabili profesional (35% dintre respondenți), mai responsabili și mai dedicați muncii (12,5%) sau mai motivați decât ceilalți angajați (5%). Doar 7,5% cred opusul, că sunt mai puțin implicați.

Sondajul a fost efectuat în perioada 2 - 24 mai 2019, pe un eșantion de 382 companii mici, medii și mari din România.

viewscnt
Afla mai multe despre
beneficii
ziua copilului
bestjobs