Curtea de Justiție a Uniunii Europene, într-un litigiu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), a decis în favoarea clientului, contribuabil român. Este vorba de un caz în care autoritatea fiscală a impus contribuabilului plata TVA pentru servicii prestate către un client nerezident, din cadrul aceluiași grup, cu dobânzile și penalitățile aferente. Autoritatea din România a considerat că societatea străină are un sediu fix în țara noastră, prin intermediul filialei locale, dar CJUE a infirmat această argumentație.
În speță, societatea din România a prestat către societatea afiliată din alt stat membru servicii de marketing, reglementare, publicitate și reprezentare. Societatea română a emis facturi fără TVA pentru serviciile prestate, apreciind că locul de prestare a acestora era situat acolo unde beneficiarul serviciilor și-a stabilit sediul activității economice. În urma unei inspecții fiscale pentru perioada cuprinsă între 1 februarie 2014 și 31 decembrie 2016, autoritatea fiscală a apreciat că serviciile prestate de societatea română ar fi trebuit să fie facturate cu TVA din România. În opinia organului fiscal, beneficiarul serviciilor avea un sediu fix în România, considerând că resursele tehnice și umane ale societății române s-au aflat permanent la dispoziția societății din străinătate. În consecință, autoritatea a impus TVA de plată suplimentar, cu dobânzi și penalități.
Societatea română a contestat decizia în instanță și, ca urmare a îndoielilor cu privire la interpretarea care ar trebui dată unei prevederi din Directiva TVA, relevantă în acest caz, Curtea de Apel București a decis să suspende cauza și să solicite clarificări la CJUE. După aproape doi ani de așteptare, instanța europeană a decis că „o societate care are sediul social într-un stat membru nu dispune de un sediu fix într-un alt stat membru pentru motivul că deține în acest din urmă stat o filială care îi pune la dispoziție resurse umane și tehnice în temeiul unor contracte prin care filiala îi furnizează, în mod exclusiv, servicii de marketing, reglementare, publicitate și reprezentare care pot influența în mod direct volumul vânzărilor sale”.
„Decizia CJUE, obținută într-un litigiu demarat în urmă cu cinci ani, este extrem de importantă, pentru că are impact nu doar asupra contribuabilului implicat în acest caz, ci asupra unui număr mare de societăți care folosesc un model de afaceri asemănător și care s-au confruntat, de-a lungul timpului, cu decizii similare din partea autorității fiscale. Toți acești contribuabili ar trebui să își recupereze sumele plătite ca urmare a unor astfel de decizii, plus dobânda aferentă. Estimăm că suma totală pe care ar trebui să o ramburseze autoritatea fiscală pentru decizii de acest gen se ridică la peste o sută de milioane de euro. Totodată, decizia este relevantă pentru toate țările membre ale Uniunii Europene, având în vedere că problematica sediului fix a devenit un subiect de interes în numeroase jurisdicții”, a declarat Vlad Boeriu, Partener Coordonator Servicii Fiscale și Juridice, Deloitte România.
