Finanțele pregătesc amnistia datoriilor la sănătate calculate de ANAF drept contribuții CASS persoanelor care au obținut venituri mici în anii trecuți

Finanțele pregătesc amnistia datoriilor la sănătate calculate de ANAF drept contribuții CASS persoanelor care au obținut venituri mici în anii trecuți
scris 24 apr 2019

Ministerul Finanțelor va iniția în scurt timp un proiect de ordonanță de urgență care să anuleze sumele datorate la CASS de către persoane care în ultimii ani au obținut venituri mici, cum sunt de exemplu cele din dobânzi la depozite bancare, și au ajuns să datoreze, din acest motiv, contribuție la sănătate la nivelul unui salariu minim. ANAF a început deja să emită astfel de decizii pentru anii 2016, 2017 și 2018. O situație similară a a fost rezolvată tot prin amnistie în 2015. Totodată, termenul de 31 martie până la care persoanele care au primit decizii de impunere din anii din urmă le pot achita beneficiind de o bonificație, ar urma să fie extinsă cu aproximativ 120 de zile.

O ordonanță de urgență în acest scop este gândită să fie prezentată Guvernului cel mai probabil săptămâna următoare, afirmă surse oficiale.

Urmărește-ne și pe Google News

Nu este clar la acest moment ce înseamnă venituri mici ca definiție în viitorul act normativ.

"Amnistia la CASS va fi pentru trei ani, 2016, 2017 și 2018, similar cu mecanismul de la ultima amnistie, cea din 2015", au arătat sursele citate.

Această ștergere a sumelor acumulate ca datorii la CASS pentru sume mici este o măsură oportună, consideră consultantul fiscal Cornel Grama.

De exemplu, în 2017, (din februarie) salariul minim brut a fost de 1.450 de lei, iar în 2018 de 1.900 de lei. Astfel, o persoană cu venituri din dobânzi de 20 de lei, care nu era asigurată în sistemul de sănătate, de exemplu ca salariat, datorează statului contribuția la sănătate la nivelul salariului minim, deci mai mult comparativ cu venitul de 20 de lei.

"Așa spune Codul Fiscal, baza de calcul nu poate fi mai mică decât un salariu minim. Prevederea este o prostie și din cauza asta s-a trezit lumea cu sume de plată pentru, de exemplu, venituri din dobânzi de 20-30 de lei", a declarat, contactat de Profit.ro, Cornel Grama.

Legea societăților, schimbată. ANAF - șah la SRL: va bloca transferul de părți sociale în cazul anumitor firme CITEȘTE ȘI Legea societăților, schimbată. ANAF - șah la SRL: va bloca transferul de părți sociale în cazul anumitor firme

Precedenta amnistie fiscală, care a rezolvat inclusiv o astfel de situație, a fost în 2015.

Termenul până la care sunt acordate bonificații va fi extins

De asemenea, termenul până la care persoanele care au primit decizia de impunere pot achita beneficiind de bonificație va fi extins, cel mai probabil cu 120 de zile.

Termenul limită a fost 31 martie, dar până la momentula respectiv ANAF a emis deciziile de impunere la CASS doar pentru anii 2013 și 2014, iar până la 1 aprilie a mai emis și 2015. Au rămas, astfel, multe persoane care nu pot beneficia de bonificația la plată, întrucât nu au primit deciziile de impunere.

"Au emis pentru 2013 și 2014 până la termenul de 31 martie, iar pentru 2015 abia după termenul până la care putea obține bonificația. La momentul acesta ANAF mai are de semis deciziile pentru anii 2016 și 2017", a spus Cornel Grama.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul finantelor
amnistie
cass
anaf
venituri
decizii de impunere
contributii
datorii