Ministerul Finanțelor a amendat Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), în urma unor nereguli prezentate într-un raport al Curții de Conturi, potrivit informațiilor Profit.ro. Raportul respectiv, prezentat în urmă cu o săptămână, semnala că, la finele anului 2017, în situațiile financiare ale ANAF apăreau "elemente patrimoniale" care nu au fost ulterior confirmate la inventar.
Potrivit datelor Profit.ro, nu este o situație în care din cadrul ANAF să lipsească anumite actiive, ci mai degrabă ar fi fost o problemă de localizare a acestora la momentul respectiv.
"La ANAF nu a fost efectuată inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii deținute, fapt pentru care în situațiile financiare ale ANAF la data de 31 decembrie 2017 – aparat propriu – au fost prezentate elemente patrimoniale neconfirmate prin inventariere. Inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii deținute de ANAF – aparat propriu, prevăzută a fi realizată în perioada 23 august 2017 - 30 noiembrie 2017, a fost finalizată la 22 iunie 2018. În urma inventarierii s-au constatat lipsuri în sumă de 11,57 milioane lei", potrivit Curții de Conturi.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Teodorovici îi ia șefei ANAF din atribuțiiÎn urma controlului, Curtea de Conturi a recomandat ANAF să efectueze anual inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii deținute, astfel încât aceasta să preceadă întocmirii situațiilor financiare anuale.
”ANAF nu și-a îndeplinit obligația legală de a întocmi și prezenta situațiile financiare pentru activitatea proprie pe baza inventarierii generale a elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, deoarece în anul 2016 nu a inițiat operațiunile de inventariere, iar, în anul 2015, rezultatele inventarierii nu au fost înregistrate în evidența contabilă, acestea indicând minusuri de 56 milioane lei”, se arată într-un raport publicat de Curtea de Conturi pe 20 februarie.