Modificările fac parte dintr-un proiect de lege pentru relansare economică, pregătit acum de către Guvern, care a preluat o serie de măsuri referitoare la credit fiscal, amortizare rapidă, deduceri suplimentare, investiții în cercetare-dezvoltare, dintr-un program economic lansat de PSD încă din toamna anului trecut.
Proiectul este încă în lucru la momentul acesta, astfel că ar putea fi modificat. Proiectul ar putea fi pus în transparență în cursul acestei zile.
Acordarea unei bonificații în cazul impozitului pe venit datorat de persoanele fizice. Condiții
Contribuabilii persoane fizice beneficiază de o bonificație de 3% din impozitul pe venit datorat pentru veniturile realizate în anul 2025, pentru care există obligația depunerii Declarației Unice în vederea stabilirii impozitului pe venit, arată Guvernul.
Bonificația se acordă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
- impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate datorate pentru veniturile realizate în anul 2025, inclusiv contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit art. 180 alin. (2) din Codul fiscal pentru anul 2025, se sting prin plată și/sau compensare, integral până la data 15 aprilie 2026 inclusiv;
- declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice prevăzută la art. 122 din Codul fiscal se depune până la 15 aprilie 2026 inclusiv.
Bonificația se determină de contribuabil și se evidențiază în mod distinct în declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoane fizice, sub rezerva verificării ulterioare. Impozitul pe venit de plată se determină prin diminuarea acestuia cu valoarea bonificației.
Contribuabilii care au depus Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice pentru veniturile realizate în anul 2025, fără acordarea bonificației, pot beneficia de aceasta, prin depunerea unei declarații rectificative până la data de 15 aprilie 2026 inclusiv.
În cazul în care plata impozitului pe venit datorat pentru anul 2025 a fost efectuată până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau ulterior acestei date, dar nu mai târziu de data de 15 aprilie 2026 inclusiv, aceasta se ia în considerare pentru acordarea bonificației în condițiile prevăzute.
Pentru sumele achitate în plus față de impozitul aferent anului 2025 se aplică în mod corespunzător prevederile art. 167 sau 168, după caz, din Legea nr. 207/2015.















