Ciolacu confirmă că noua lege a salarizării va fi aplicată când deficitul bugetar ajunge la 5%. Susține că ținta poate fi atinsă în 2 ani

Ciolacu confirmă că noua lege a salarizării va fi aplicată când deficitul bugetar ajunge la 5%. Susține că ținta poate fi atinsă în 2 ani
scris 27 oct 2024

Premierul Marcel Ciolacu a confirmat informația, anunțată în premieră de Profit.ro, că noua lege a salarizării va fi aplicată, la cererea Comisiei Europene, doar din momentul în care România își va ajusta deficitul bugetar sub 5% din PIB, dar afirmă că această reducere nu este greu de realizat ”în următorii doi ani”. Premierul crede că investițiile record pe care le promite anul viitor ar urma să ajute la reducerea acestui deficit, prin efectele pe scară largă asupra economiei.  

 

Urmărește-ne și pe Google News

De ce este important: Potrivit planului fiscal pe șapte ani, prezentat de către Profit.ro, deficitul ar urma să coboare la 5% în 2028.

Pentru anul acesta este prevăzut un deficit bygetar de 7,9% din PIB. Deficitul bugetar a urcat deja la 5,44% din PIB după primele nouă luni din acest an, de la 4,57% din PIB la opt luni.

Sindicatul de la Metrou amenință cu grevă în trei săptămâni, dacă eșuează negocierile privind contractul colectiv de muncă CITEȘTE ȘI Sindicatul de la Metrou amenință cu grevă în trei săptămâni, dacă eșuează negocierile privind contractul colectiv de muncă

Marcel Ciolacu afirmă că planul fiscal pe 7 ani convenit cu Comisia Europeană nu include noi impozite pe muncă, iar în acest context premierul a confirmat că noua lege a salarizării va fi aplicată când deficitul bugetar va ajunge la 5%.

”Am avut o discuție de șase luni sau de un an de zile de breaking news-uri în care vin taxe noi. N-au venit. Am avut, pe urmă, șase luni discuții de TVA-ul, se mărește ... de apocalipsă. Pe urmă am avut discuții de impozite noi pe muncă. Nu sunt în acest plan. Pentru că am negociat un plan pe șapte ani.

Ei ce ne cer? Dom-le, rămâneți în anvelopa în care sunteți! Și aveți două condiții: ori veniți cu noua lege a salarizării pe care trebuie să venim și o puneți în aplicare când ajungeți la 5% deficit, lucru care nu va fi foarte greu în următorii doi ani, dar continuați ritmul acesta de investiții”, a declarat Ciolacu, potrivit News.ro.

ANAF a confiscat peste 8 milioane euro de la oameni de afaceri și companii rusești supuse sancțiunilor internaționale CITEȘTE ȘI ANAF a confiscat peste 8 milioane euro de la oameni de afaceri și companii rusești supuse sancțiunilor internaționale

În acest context, Ciolacu a arăatat că ministrull Finanțelor a negociat ca veniturile suplimentare în PIB să anul viitor de doar 1,1%, ”fără să fie o forțare a creșterii impozitelor”.

Șeful Guvernului susține că își dorește ca anul viitor nivelul investițiilor să îl depășească pe cel din acest an.

”Vreau, anul viitor, să avem, pentru primă oară, să depășim anul acesta și să fie investiții de peste 110 miliarde”, a afirmat prim-ministrul.

Planul fiscal pe șapte ani, un raport de peste 120 de pagini care va fi trimis Comisiei Europene, prevede însă că Guvernul va implementa anul următor, pe baza recomandărilor Băncii Mondiale, o reformă fiscală care vizează actualizarea/revizuirea regulilor de impunere, inclusiv a bazelor de impozitare și ratele de impozitare pentru principalele categorii de impozite și taxe, precum: impozitul pe profit, impozitul pe venit/contribuțiile sociale, taxa pe valoarea adăugată, accize și impozitarea ecologică, impozite și taxe locale și pentru impozite și taxe relevante ale sistemului fiscal, cât și a veniturilor nefiscale (inclusiv a sistemului de redevențe).

Planul arată, totodată, că noua lege a salarizării va fi pusă în aplicare în același timp pentru toate categoriile profesionale, cu încadrare în anvelopa salarială luată în calcul în actualul plan bugetar-structural pe termen mediu și în funcție de spațiul fiscal care va fi permis de traiectoria de ajustare a deficitului bugetar în perioada de prognoză 2025-2031. Planul prevede, totodată, limitarea sporurilor la 20% din salariul de bază.

 

 

viewscnt
Afla mai multe despre
salarizare
lege
pnrr
deficit
5%
anvelopă
buget
ciolacu