Michael Kors și-a prezentat marțea trecută cea mai recentă colecție în cadrul Săptămânii Modei de la New York în fața unei mulțimi de vedete, printre care și Anna Wintour de la Vogue. La doar câteva străzi distanță, cortina s-a ridicat la un alt spectacol care implica marca, relatează Financial Times.
Omul de afaceri Robertino Georgescu (51 de ani), co-fondator al brandului Metropolitan, sub care a realizat peste 4.000 de apartamente, a rupt parteneriatul cu Marius Bușu, care a livrat peste 2.000 de apartamente în București și împrejurimi. Cei doi și-au reîmpărțit proiectele, iar în această toamnă Georgescu se așteaptă să înceapă, în cartierul corporatiștilor, un ansamblu rezidențial sub licența Versace Home, brand al casei de modă italiene, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Brandul de lux Burberry a decis să își schimbe CEO-ul pe Jonathan Akeroyd, acțiunile căzând cu 15% în urma acestei mutări.
Profit.ro a anunțat și intrarea pe piața românească a YOO, cel mai mare brand de apartamente de designer din lume.
Compania americană de modă Tapestry, cu mărci precum Coach și Kate Spade în portofoliu, a ajuns la un acord pentru achiziția Capri Holdings, proprietarul mărcilor Michael Kors, Versace și Jimmy Choo, într-o tranzacție de 8,5 miliarde de dolari.
Brandul de lux Burberry l-a desemnat în funcția de CEO pe Jonathan Akeroyd, fostul director al casei de modă Versace, informează DPA.
Casa de modă Versace și directorul său artistic Donatella Versace și-au cerut scuze, duminică, din cauza criticilor aspre atrase pe rețelele sociale chineze de tricourile companiei care identificau teritoriile controlate de China Hong Kong și Macao ca fiind țări, transmite Reuters.
Stilista Donatella Versace a achiziționat "La Verbanella", una dintre cele mai prestigioase vile de pe malul Lacului Maggiore din Italia, pentru aproape cinci milioane de euro, a anunțat agenția imobiliară, citată de AFP.
Casa italiană de modă Versace, una dintre puținele rămase independente, a fost vândută grupului american Michael Kors, într-o tranzacție de 2,1 miliarde dolari.
Casa italiană de modă Versace, una dintre puținele rămase independente, va fi vândută, potrivit Il Corriere della Sera, fie grupului american Michael Kors, fabricantului de pantofi Jimmy Choo ori brandului de bijuterii Tiffany & Co.
Casa de modă Versace va înceta să mai folosească blană în produsele sale, a anunțat Donatella Versace în cadrul unui interviu acordat unei reviste britanice, scrie AFP.com.