Casa de modă Versace va înceta să mai folosească blană în produsele sale, a anunțat Donatella Versace în cadrul unui interviu acordat unei reviste britanice, scrie AFP.com.
Donatella Versace, directorul de creație al casei de modă, a spus că revistei 1843, deținută de Economist Group, că aceasta va înceta practica de a utiliza blană în creațiile sale, fără a oferi, însă, alte detalii.
„Blană? Am încetat cu acest lucru. Nu vreau să omor animale pentru a crea modă. Nu este corect”, a spus Versace, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Vânzările globale de artă au crescut anul trecut cu 12%, până la 63,7 miliarde dolari Sediul casei de modă Versace, aflat în orașul italian Milano, nu a putut fi contactat de AFP, miercuri seară, pentru a oferi un punct de vedere.
Potrivit revistei 1843, la momentul redactării interviului cu Donatella Versace, care a fost publicat online miercuri, site-ul casei de modă încă își îndemna clienții să cumpere „haine din blană care întorc capete”.
Anterior, Versace a rezistat presiunii de a se alătura altor branduri de modă, precum Armani, Calvin Klein, Hugo Boss și Ralph Lauren, care au eliminat din colecțiile lor produsele din blană.
Potrivit organizației Humane Society International (HSI), care militează la nivel mondial pentru încetarea comerțului cu blană, Versace a vândut, de-a lungul timpului, produse din blana mai multor animale, precum nurcă și câine raton.
De altfel, colecția de toamnă/iarnă 201 a casei de modă Versace a inclus haine cu blană de nurcă și vulpe.
De cealaltă parte, Federația Internațională a Blănii (International Fur Federation) și-a exprimat „dezamăgirea” în legătură cu decizia luată de Versace.
„Majoritatea designerilor de top vor continua să lucreze cu blană, pentru că ei știu că aceasta este un produs natural, produs în mod responsabil. Cu o îngrijorare din ce în ce mai mare în privința mediului și utilizării plasticului în modă, chiar cred că blana reprezintă alegerea naturală și responsabilă pentru designeri și clienți”, a spus Mark Oaten, CEO al acestei federații.