"Pe perioada stării de urgență se suspendă procedurile de vânzare/cumpărare de pachete majoritare de acțiuni ale companiilor din Sistemul Energetic Național, indiferent de forma de proprietate a acestora. Reluarea procedurilor se va face după încheierea stării de urgență cu, decalarea corespunzătoare a termenelor prevăzute în calendarul anterior.Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I", prevede cea mai recentă Ordonanță militară, nr. 8, emisă de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) joi seara.
Noul procuror general al Bulgariei a ordonat miercuri revizuirea întregului proces de privatizare care a urmat căderii comunismului, informează presa locală preluată de dpa.
Guvernul acordă primăriilor împrumuturi în valoare totală de până la 450 milioane lei din banii din privatizări înregistrați în contul curent general al Trezoreriei Statului, pentru finanțarea unor cheltuieli curente de asigurare a furnizării energiei termice în sezonul rece, în condițiile în care resursele din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Executivului sunt insuficiente în acest scop.
Guvernul va acorda primăriilor împrumuturi în valoare totală de până la 450 milioane lei din banii din privatizări înregistrați în contul curent general al Trezoreriei Statului, pentru finanțarea unor cheltuieli curente de asigurare a furnizării energiei termice în sezonul rece, în condițiile în care resursele din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Executivului sunt insuficiente în acest scop.
Cu active nete de aproximativ 33 miliarde de lei la finele anului trecut, piața pensiilor private și-a menținut tendința pozitivă și, spun administratorii, va continua să crească pe termen mediu, urmând să atingă 47 miliarde de lei la finele anului 2018, în cazul pensiilor private obligatorii, cunoscute și sub denumirea de Pilonul II.
Statul român vrea să dea în judecată grupul italian de utilități Enel pentru nerespectarea contractului de privatizare a Electrica Muntenia Sud, ulterior divizată în Enel Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia, și să le ceară italienilor despăgubiri pentru dividendele pe care, în opinia autorităților române, Enel ar fi trebuit să le acorde statului din profiturile celor două companii pentru anul 2012, conform contractului de privatizare.
Ministerul Energiei își propune ca obiectiv continuarea pregătirilor pentru privatizarea Complexului Energetic Oltenia și a Hidroelectrica, cu termen de finalizare luna octombrie a acestui an, potrivit planului strategic al ministerului pe 2016.
Grecia estimează că va obține anul viitor 3 miliarde de euro din vânzarea de active deținute de stat, peste suma vizată prin proiectul de buget pentru 2016, dar sub nivelul de 3,7 miliarde de euro stabilit cu creditorii externi în cadrul celui de-al treilea program de asistență financiară, a declarat, marți, Stergios Pitsiorlas, șeful autorității elene pentru privatizare.