Cetățenii Statelor Unite ale Americii, care nu au nevoie de viză pentru a intra în România, vor fi exceptați și de la obligativitatea deținerii vizei de lungă ședere, care se eliberează la expirarea celor 90 de zile de ședere în țară fără viză, conform unei hotărâri adoptate de către Guvern, măsură anunțată anterior de Profit.ro. Între timp, cum a relatat Profit.ro, a trecut un an de când un proiect de lege privind ridicarea vizelor pentru călătoriile românilor în SUA zace în Senatul american, iar românii așteaptă împlinirea promisiunii premierului Ciolacu că vor călători peste Ocean fără vize începând din 2025.
Cetățenii Statelor Unite ale Americii, care nu au nevoie de viză pentru a intra în România, vor fi exceptați și de la obligativitatea deținerii vizei de lungă ședere, care se eliberează la expirarea celor 90 de zile de ședere în țară fără viză. Între timp, cum a relatat Profi.ro, tocmai s-a împlinit un an de când un proiect de lege privind ridicarea vizelor pentru călătoriile românilor în SUA zace în Senatul american, iar românii așteaptă împlinirea promisiunii premierului Ciolacu că vor călători peste Ocean fără vize începând din 2025.
Euro se îndreaptă spre cea mai lungă serie de pierderi săptămânale de la lansarea sa, pe fondul pariurilor că Banca Centrală Europeană a încheiat ciclul de majorare a ratelor dobânzilor.
Ucraina a cerut în mod oficial Guvernului german să-i livreze rachete de croazieră de tip aer-sol de tip Taurus, cu o rază de acțiune de cel puțin 500 de kilometri, anunță sâmbătă Ministerul german al Apărării, relatează AFP.
Un olandez a terminat, duminică, la Sydney, o călătorie de 95.000 de kilometri cu un automobil electric, destinată să promoveze acest mod de transport în contextul încălzirii globale, informează AFP și Reuters.
Cea mai lungă cursă aeriană directă a aterizat la primele ore ale dimineții pe aeroportul neozeelandez din Auckland, după 16 ore și 20 de minute de la decolarea din metropola Doha. Zborul este operat de compania Qatar Airways, transmite DPA.