Anheuser-Busch InBev (AB InBev), numărul unu mondial pe piața berii, a vândut miercuri obligațiuni denominate în euro în valoare de 13,25 miliarde de euro, cea mai mare emisiune de bonduri corporative denominate în mondena europeană din istorie, în condițiile în care cererea investitorilor a depășit 32 de miliarde euro, transmit Bloomberg și Wall Street Journal.
BMW, lider pe piața mașinilor de lux de zece ani, a pierdut teren în ianuarie, sitându-se abia pe poziția a treia în funcție de vânzări, în urma Mercedes-Benz, care a urca pe primul loc, și Audi. Deși o lună în fruntea clasamentului nu garantează păstrarea acestei poziții până la finele anului, Mercedes-Benz a făcut luna trecută un pas important spre atingerea obiectivului de deveni cel mai mare producător de mașini premium la nivel global.
În primele 11 luni ale anului, Toyota a vândut mai multe mașini ca Volkswagen, diferența fiind de 110.000 de autoturisme
Toyota Motor Corp. s-a menținut pe prima poziție în ierarhia globală a producătorilor auto după primele zece luni ale anului, cu vânzări de 8,35 milioane de vehicule, peste volumul de 8,26 milioane de vehicule raportat de rivalul direct Volkswagen, în condițiile în care vânzările grupului german sunt afectate de scandalul emisiilor poluante.