Deloitte lansează cea mai mare reorganizare din ultimii zece ani, pentru a reduce costurile, principalele unități de afaceri urmând să fie reduse la patru - audit și asigurare; strategie, risc și tranzacții; tehnologie și transformare; și fiscal și juridic - dintre cele cinci pe care compania le-a avut din 2014.
Deloitte evaluează abilitățile propriilor angajați cu ajutorul inteligenței artificiale și va decide, astfel, relocarea acestora în poziții mai potrivite. Compania urmărește să modereze creșterea angajărilor în timp, după ce a angajat 130.000 de oameni anul acesta.
Deloitte va tăia 1.200 locuri de muncă în SUA, devenind cea mai recentă dintre cele patru mari firme de contabilitate care reacționează la o încetinire a activității sale de consultanță.
ISHO este un concept urban dinamic care a reușit, prin viziune, arhitectură deosebită și mixul complementar de funcții, sș regenereze o întreagă zonă urbană, aflată până în 2015 la stadiu de teren abandonat. Ideea de un nou centru vibrant a fost implicită, dată de potențialul amplasamentului, ISHO aflându-se la câteva minute de mers pe jos de Piața Unirii, fiind situate totodată în inima verde a orașului, chiar pe malurile Begăi.
Retailerul Mega Image, deținut de grupul belgian Delhaize, deschide un nou magazin Mega Image în cartierul ISHO din Timișoara.
Antreprenorul Ovidiu Șandor, care dezvoltă la Timișoara un ansamblu imobiliar mix de 130 milioane de euro, a pus în așteptare construcția programată a unui hotel Radisson Blu și a amânat începerea construcției unui nou bloc cu 100 de apartamente în cadrul proiectului ISHO din cauza pandemiei de COVID-19.
Antreprenorul timișorean Ovidiu Șandor, care anul trecut a vândut fraților Pavăl de la Dedeman complexul de birouri The Office într-o tranzacție record pentru piața clujeană, caută terenuri în orașe precum Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu sau Oradea, pentru ca, odată definitivat proiectul mixt ISHO, la care lucrează acum, să înceapă o nouă construcție.
Centrul IT Dräxlmaier Timișoara a închiriat un spațiu de birouri în noua clădire de birouri din ISHO Offices.
Compania americană Visteon, producător de componente electronice pentru industria auto auto, cu vânzări în 2017 de 3,1 miliarde dolari și având în portofoliul de clienți nume precum Ford, Renault, Nissan, Mazda, BMW, GM, Honda, PSA, JLR, VW, Daimler, a intrat în România și deschide un centru de dezvoltare a produselor auto la Timișoara, a transmis compania oficial, după cum a anunțat Profit.ro
Polițiștii de la Serviciul de Imigrări Timiș și jandarmii de la Gruparea Mobilă Timișoara au descins pe șantierul unui complex imobiliar aparținând omului de afaceri Ovidiu Șandor. Autoritățile suspectează că ar lucra muncitori din străinătate care nu au documente legale.
Compania germană Bosch își va muta birourile în clădirea ISHO Offices din Timișoara, proiect al Mulberry Development, dezvoltator controlat de Ovidiu Șandor.
Raiffeisen Bank va deschide în luna septembrie o agenție bancară în cartierul ISHO din Timișoara, deținut de Ovidiu Șandor, care cuprinde peste 1.000 de apartamente și 50.000 metri pătrați de birouri.
Mulberry Development, companie fondată de Ovidiu Șandor și dezvoltatorul proiectului ISHO, inaugurează prima fază a clădirii ISHO Offices din Timișoara. Faza I a proiectului are o suprafață închiriabilă de 15.000 metri pătrați, care este închiriată aproape în întregime.
Mulberry Development, dezvoltator imobiliar controlat de Ovidiu Șandor, începe lucrările la a doua etapă a ansamblului ISHO Offices din Timișoara, componenta de birouri din cadrul proiectului imobiliar mixt ISHO.
Compania hotelieră The Rezidor Hotel Group anunță construcția celui de-al patrulea hotel Radisson Blu din România, în cartierul ISHO din Timișoara, deținut de omul de afaceri Ovidiu Șandor.
Compania KPMG, care acordă servicii de consultanță pentru companii, unul dintre liderii globali în domeniu, își va muta birourile în clădirea ISHO Offices din Timișoara, proiect al Mulberry Development, dezvoltator controlat de Ovidiu Șandor.
Compania germană Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii în industrie, a scos pe piață peste 100 de posturi vacante la fabrica din Blaj (județul Alba), destinate atât inginerilor, cât și operatorilor de utilaje.
Compania germană Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, a deschis astăzi la Jucu (județul Cluj) un centru de training menit să îi pregătească pe elevi în domeniul tehnologiilor avansate, investiție de circa 6 milioane de euro.
Compania germană Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, își va muta birourile în clădirea ISHO Offices din Timișoara, proiect al Mulberry Development, dezvoltator controlat de Ovidiu Șandor.
Mulberry Development, compania timișoreană a omului de afaceri Ovidiu Șandor, a încheiat un contract de închiriere pentru prima fază a clădirii ISHO Offices cu compania Survey Sampling International (SSI).
Mulberry Development, compania deținută de omul de afaceri timișorean Ovidiu Șandor, a încheiat un acord de finanțare cu Raiffeisen Bank pentru construcția primei faze de dezvoltare a unei clădiri de birouri în Timișoara, în cadrul proiectului Isho, a anunțat marți dezvoltatorul.