Ministerul Finanțelor a primit, în cadrul unei scheme de ajutor de stat, 45 cereri de acord pentru finanțarea unor proiecte de investiții în valoare totală de 8,04 miliarde lei. Ajutorul de stat solicitat este în valoare totalã de de 3,77 miliarde lei, bugetul acestei prime sesiuni fiind de 750 milioane de lei. Finanțele îi îndeamnă pe cei care nu obțin acum sprijin din partea statului, să se pregătească pentru următoarele sesiuni de depunere a cererilor.
Ministerul Finanțelor a deschis prima sesiune de înscriere a proiectelor finanțate în baza schemei de ajutor de stat pentru investiții cu impact major în economie (instituitã prin HG 300/2024). Pânã la 9 septembrie 2024, firmele pot depune cererile de acord pentru finanțare, împreunã cu documentele justificative, pentru investiții ale cãror costuri eligibile depãșesc 50 milioane lei.
Cabinetul Ciucă are pe ordinea de zi a ședinței două hotărâri de Guvern (HG) pentru reorganizarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și pentru Ministerul Mediului. Va fi suplimentat numărul de posturi la nivel central, atât pentru funcționarii publici, dar și la nivel de secretari de stat și secretari general-adjuncți.
Guvernul a adoptat hotărârea de suplimentare cu 2,31 miliarde de lei a schemei de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie (instituită prin HG 807/2014), în contextul în care bugetul disponibil rămas este de 1,01 miliarde lei și sunt deja depuse și se află în analiză 27 cereri de acord pentru finanțare, prin care se solicită un ajutor de stat în valoare totală de 684,86 milioane lei.
Guvernul pregătește suplimentarea cu 2,31 miliarde de lei a schemei de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie (instituită prin HG 807/2014), în contextul în care bugetul disponibil rămas este de 1,01 miliarde lei și sunt deja depuse și se află în analiză 27 cereri de acord pentru finanțare, prin care se solicită un ajutor de stat în valoare totală de 684,86 milioane lei.
Guvernul intenționează să stabilească drept libere în cazul bugetarilor zilele de 27 decembrie 2019 și 3 ianuarie 2020, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern obținut de Profit.ro. Proiectul se află în prezent în etapa de avizare interministerială și nu a fost făcut, încă, public.
Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) a transmis informări pe mail unui număr de șase firme imobiliare, renumite în domeniu, cu privire la intenția instituției de achiziționare de servicii de consultanță, asistență tehnică și financiară pentru cumpărarea unui imobil cu destinația de sediu central al ANCOM, dar nu a primit niciun răspuns din partea acestora. Valoarea tranzacției a fost estimată la 141,6 milioane de lei, conform unei note de fundamentare a Guvernului semnată în luna iunie a acestui an.
Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) face un nou pas pentru cumpărarea unei clădiri în Capitală, pentru viitorul sediu al instituției, după ce Executivul a semnat, în iunie, nota de fundamentare a achiziției, estimată la 141,6 milioane de lei. Astfel, instituția caută servicii de consultanță, asistență tehnică și financiară privind achiziția unui imobil cu destinatia de sediu central al ANCOM.
Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) nu a renunțat la ideea cumpărării unei clădiri în Capitală pentru viitorul sediu al instituției, demers care ar fi trebuit să fie în derulare dacă Guvernul ar fi emis anul trecut un act normativ pentru stabilirea plafonului maxim al tranzacției, respectiv echivalentul în lei al sumei de 30 milioane de euro.
Greva spontană de la Complexul Energetic Oltenia și înrăutățirea vremii din întreaga Europă pot face ca România să ajungă în poziția de a fi tratată cu aceeași monedă cu care statul român a tratat Bulgaria în 2017, când a refuzat să alimenteze de urgență cu electricitate mai multe localități din nordul țării vecine. În pofida faptului că România a ajuns să importe și un maxim de 1.900 MW de energie electrică în ultima lună, în condițiile unei vremi geroase în întreaga Europă, Guvernul nu a redactat nicio hotărâre prin care să precizeze care sunt consumatorii industriali al căror consum ar putea fi limitat în condițiile apariției unei crize de electricitate. Adoptarea unui astfel de act reprezintă un gest preventiv, pentru a nu lăsa consumatorii casnici fără curent. În 2017, de exemplu, deși importul maxim de curent era doar de 350 MW, Guvernul a redactat o astfel de hotărâre. Acum, Bulgaria se poate răzbuna. Scandaluri cu demiteri și anchete în ultimii ani.
Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) va iniția în acest an procedura de cumpărare a unei clădiri în Capitală pentru viitorul sediu al instituției, primul pas în acest sens fiind adoptarea de către Executiv a unei hotărâri care va stabili plafonul maxim al tranzacției, respectiv echivalentul în lei al sumei de 30 de milioane de euro, au declarat pentru Profit.ro surse avizate.
Guvernul a amânat cu 9 luni termenul pentru achiziționarea noilor caselor de marcat cu jurnal electronic, care le vor înlocui pe cele actuale cu jurnal pe hârtie. Inițial, anunțul ministrului Finanțelor era că termenele vor fi amânate cu 6 luni.
Guvernul a amânat cu șase luni termenul pentru achiziționarea noilor caselor de marcat cu jurnal electronic, care le vor înlocui pe cele actuale cu jurnal pe hârtie.
Ministerul Finanțelor va amâna cu șase luni termenul pentru achiziționarea noilor caselor de marcat cu jurnal electronic, care le vor înlocui pe cele actuale cu jurnal pe hârtie, potrivit unei ordonanțe de urgență care va fi adoptată de guvern săptămâna viitoare, a declarat, pentru Profit.ro, ministrul de resort, Anca Dragu. Până la sfârșitul anului, urmează să fie emisă și hotărârea privind caracteristicile tehnice ale noilor aparate.
Legislația referitoare la registrul general de evidență a salariaților (REVISAL) va cuprinde noi obligații pentru angajatori, cum sunt transmiterea datelor pentru contractele de muncă temporară, evidența angajaților detașați sau cerința ca instituțiile publice să înființeze registrul pentru personalul plătit din fonduri publice.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor nu va da curs unei sesizări a unei asociații de consumatori care vizează practicile presupus nelegale ale băncilor. Clienții băncilor au reclamat majorări ale dobânzilor și existența unor comisioane care au fost declarate abuzive de unele instanțe. ANPC avea opțiune de a dispune încetarea acestor practici comerciale și de a sancționa băncile, inclusiv prin suspendarea activității de creditare.