Jamie Dimon, CEO-ul celei mai mari bănci de investiții de pe Wall Street, a avertizat că investitorii trec cu vederea un risc important care ar putea slăbi semnificativ economia mondială și piețele financiare în decursul acestui secol, relatează Business Insider.
Directorul general al băncii americane JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a declarat că nu exclude stagflația în economia americană, chiar dacă recent a crescut încrederea că inflația este în declin, transmite CNBC.
CEO-ul JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a emis un alt avertisment cu privire la inflație, în ciuda semnelor recente de atenuare a presiunilor prețurilor, transmite CNBC.
CEO-ul JPMorgan Chase, Jamie Dimon, oameni de afaceri miliardari care au donat masiv pentru campania sa electorală și aliați fideli se numără printre persoanele avute în vedere pentru a face parte din cabinetul lui Donald Trump în cazul în care acesta va câștiga cursa pentru Casa Albă din această toamnă și va reveni în fruntea Statelor Unite. Comentatorii americani cred că loialitatea față de liderul republican va fi unul dintre criteriile de bază în alegerea celor care vor conduce o eventuală Administrație Trump 2.0.
Jamie Dimon, CEO și președinte al JPMorgan Chase , consideră că poate avea un impact similar cu cel al tipăriturilor, electricității și cumputerelor, potrivit scrisorii sale anuale către acționari, relatează CNBC.
Compensația acordată în 2023 șefului JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a urcat cu aproximativ 4,3%, la 36 de milioane de dolari, a anunțat cea mai mare bancă americană, transmite Reuters.
CEO-ul JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a spus că rămâne precaut cu privire la economia SUA în următorii doi ani, din cauza unei combinații de riscuri financiare și geopolitice, transmite CNBC.
Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a atacat bitcoin și alte criptomonede, sugerând în observațiile făcute la Capitol Hill că acestea ar trebui interzise, transmite CNBC.
După ce a ajustat că acțiunile băncii JP Morgan Chase & co să crească de la venirea sa cu 250%, CEO-ul Jamie Dimon realizează prima sa vânzare ale acțiunilor deținute.
JPMorgan a avut un nou trimestru cu venituri nete din dobânzi record și și-a îmbunătățit prognoza pentru anul în curs, beneficiind de creșterea ratelor dobânzilor și de achiziționarea First Republic Bank.
Stresul asupra sectorului financiar cauzat de două falimente bancare din Statele Unite, luna trecută, este încă o amenințare și ar trebui abordat printr-o reimaginare a procesului de reglementare, potrivit directorului general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, transmite Reuters.
Bitcoin este o “fraudă” promovată exagerat în cadrul unei scheme piramidale descentralizate, potrivit șefului celei mai mari bănci americane.
CEO-ul JPMorgan Chase, Jamie Dimon, spune că investitorii ar trebui să se aștepte la mai multe turbulențe pe piețele financiare, după ce o prăbușire a obligațiunilor guvernamentale din Regatul Unit a provocat luna trecută probleme mari pentru sute de fonduri de pensii ale acestei țări, transmite CNBC.
CEO-ul JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a avertizat că un amestec ”foarte, foarte serios” de factori contrari ar putea duce atât economia SUA, cât și cea globală în recesiune până la jumătatea anului viitor, transmite CNBC.
Oamenii trebuie să se pregătească pentru un „uragan economic” despre care cărțile de istorie vor scrie timp de 50 de ani, a avertizat șeful faimoasei bănci americane JPMorgan.
Jamie Dimon, CEO-ul băncii americane JPMorgan Chase & Co, a reiterat că, în opinia sa, bitcoin este lipsită de valoare, adăugând că autoritățile americane vor reglementa în cele din urmă tranzacțiile cu criptoactive.
Investitorul miliardar Warren Buffett este convins că povestea investițiilor în criptomonede va avea un final trist pentru investitori și spune că, dacă piața ar oferi instrumentul financiar potrivit, ar paria împotriva fiecărei monede virtuale existente.
”Regret că am făcut acele comentarii. Tehnologia blockchain este reală. Poți avea criptoyeni și dolari și lucruri de genul acesta”, a spus Dimon.
Bitcoin și alte monede virtuale au un declin abrupt în ședința de astăzi, după criticile recente din partea unor nume sonore și “războiul” început de China împotriva acestora
Jamie Dimon, șeful celei mai mari bănci americane, a comparat ascensiunea rapidă a bitcoin cu criza lalelelor din Olanda și a prezis că investitorii care pariază pe aprecierea continuă a monedei virtuale vor avea o soartă similară comercianților de bulbi din secolul XVII. La fel ca mania lalelelor, bula speculativă creată de bitcoin se va sparge, iar lucrurile “nu se vor sfârși cu bine”, avertizează acesta.
Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a afirmat, la întoarcerea într-o vizită în străinătate, că ”este aproape o rușine să fii un american care călătorește în lume”, el referindu-se la tot ceea ce ține în loc afacerile americane, relatează Bloomberg.
Jamie Dimon, directorul general al celei mai mari bănci din Statele Unite în funcție de valoarea activelor, JP Morgan, va primi un pachet de compensații de 28 milioane de dolari pentru rezultatele obținute în 2016, cu un milion de dolari mai mult decât în 2015, relatează MarketWatch.
Listate secundar pe sistemul alternativ de tranzacționare de la BVB, acțiunile celei mai mari bănci germane au înregistrat cele mai mari volume de la aducerea lor în ringul de la București, pe fondul unei reveniri consistente din minimele istorice. Rulajul a depășit 2 milioane lei.