Pensionarea anticipată va fi permisă de drept avocaților cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, dacă au realizat stagiul complet de cotizare numai în profesia de avocat, prevede un proiect de lege adoptat de senatori. Conform proiectului, va fi eliminată din lege și interdicția de exercitare a profesiei de avocat la împlinirea vârstei de 70 de ani.
Ministerul Agriculturii discută la acest moment cu Asociația Producătorilor de Zahăr din zona Luduș un transfer către aceasta a fabricii de zahăr pe care gigantul francez Tereos dorește să o închidă , pe lângă existând și un interes din partea compania românești Scandia Food, liderul pieței conservelor pe bază de carne din România, în preluarea fabricii, a declarat pentru Profit.ro ministrul de resort, Petre Daea.
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a anunțat că a fost constituită echipa de negociere pentru preluarea fabricii de zahăr de la Luduș, iar statul va cumpăra fabrica în parteneriat cu fermierii.
În situația actuală nu se va putea asigura circa 25% din necesarul de consum de zahăr anual al României.
Guvernul îi va mandata pe reprezentanții Ministerului Agriculturii să înceapă negocierile pentru menținerea activității fabricii de zahăr de la Luduș, la care gigantul francez Tereos va renunța, relevă un document oficial analizat de Profit.ro. Menținerea activității fabricii este necesară pentru a asigura 25% din necesarul de consum de zahăr din producția internă, în contextul în care exporturile de zahăr din Ucraina sunt afectate de invazia Rusiei.

Compania aeriană low-cost Blue Air a anunțat că a primit prima tranșă din creditul de 300.775.000 lei. Este vorba de un credit pe 6 ani, cu dobânda ROBOR + 4% + comision pentru fondul de risc de 2% pe an, garantat cu o serie de active, inclusiv 75% din acțiunile Blue Air Aviation S.A. si ale acționarului principal, Airline Invest S.A.

Compania aeriană low-cost Blue Air a transmis Senatului o scrisoare în care arată că echipa companiei este surprinsă de decizia de a respinge garanția pentru împrumut avizată de Guvern și avertizază că, fără acest ajutor, piața lăsată liberă de către Blue Air nu va fi ocupată de TAROM, ci de către principalul competitor, care în ultimele luni a preluat deja multe din rutele Blue Air și are peste 60% din piață de transport aerian din România. Principalul competitor al Blue Air este compania low-cost maghiară Wizz Air, Profit.ro relatând că România a fost cea mai profitabilă piață pentru Wizz Air în cel mai recent an financiar. Ieri, Profit.ro a anunțat că Senatul, prin votul majorității PSD, a respins prevederile ordonanțelor de urgență, aprobate de Guvern, prin care este acordat un împrumut de 300 milioane lei companiei Blue Air. Social-democrații consideră discutabile atât acordarea unui împrumut unei companii private, care este concurent pe piață al companiei de stat Tarom, cât și garanțiile stabilite de Guvern pentru împrumut.
Senatul, prin votul majorității PSD, a respins prevederile ordonanțelor de urgență, aprobate de Guvern, prin care este acordat un împrumut de 300 milioane lei companiei Blue Air. Social-democrații consideră discutabile atât acordarea unui împrumut unei companii private, care este concurent pe piață al companiei de stat Tarom, cât și garanțiile stabilite de Guvern pentru împrumut.
Guvernul a aprobat hotărârea privind acordarea garanției de stat aferentă împrumutului în valoare de 300 de milioane de lei de către EximBank pentru compania aeriană low-cost Blue Air.
Există o incertitudine semnificativă cu privire la capacitatea companiei Blue Air de a își continua activitatea și un risc ridicat de a nu își onora obligațiile financiare, societatea îndeplinind în acest moment cerințele legale pentru a fi încadrată în categoria întreprinderilor în dificultate, relevă o analiză economico-financiară realizată de Eximbank SA cu privire la compania aviatică.