Foarte recent, ucrainenii au obținut o decizie judecătorească favorabilă din partea unui tribunal finlandez, care a dispus confiscarea unor active deținute de Rusia în Finlanda, evaluate la câteva zeci de milioane de dolari.
Moștenitorii lui Ion N. Fințescu, decan al Facultății de Drept și prorector al Universității București în anii 1941-1942, iar ulterior ministru al Economiei Naționale între august 1942 și februarie 1943, în guvernul condus de mareșalul Ion Antonescu, se judecă de mai mulți ani cu Primăria Predeal, în mai multe procese. Miza strict economică este retrocedarea unui teren din orașul-stațiune montană, însă există și una politică și istorică.
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au găsit, într-un container sosit din China, bunuri contrafăcute în valoare de peste 1,1 milioane lei. Un cetățean român este cercetat penal pentru punere în circulație de mărfuri contrafăcute.
Potrivit documentelor Curții de Conturi, între Ministerul Energiei și grupul austriac OMV, acționarul majoritar al OMV Petrom cu 51,01% din titluri, există de mai mulți ani "divergențe (...) cu privire la modul de stabilire a valorii terenurilor pentru care s-au obținut certificate de atestare a dreptului de proprietate, cu a căror valoare urmează să se majoreze capitalul social al societății".
Inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Regionale Antifraudă 5 Deva au confiscat articole vestimentare de peste 2,9 milioane de lei dintr-un transport rutier de marfuri, în punctul de trecere a frontierei Nădlac 2 – Autostradă, a anunțat marți Direcția generală antifraudă fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
Polițiștii au efectuat în ultima săptămână aproape 180 de percheziții și au pus în aplicare 46 de mandate de aducere, în cadrul unor dosare penale întocmite pe numele unor persoane bănuite de infracțiuni economice, fiind instituite măsuri asigurătorii asupra unor bunuri de aproape 23 de milioane de lei, informează IGPR.
Primăria Capitalei, cea a sectorului 1, o organizație neguvernamentală, Academia Română sau o "academie de ramură înființată în baza unei legi speciale" ar putea primi gratuit o vilă monument istoric (foto) cu 2 etaje și mansardă situată în zona Kiseleff-Aviatorilor din București și evaluată oficial la circa 4,3 milioane euro, imobil confiscat de stat de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul devalizării FNI.
Sute de români îndreptățiți să primească despăgubiri în bani de la bugetul public pentru imobile naționalizate de regimul comunist sau pentru pierderi de bunuri deținute în Bulgaria, Basarabia și Bucovina ca urmare a celui de-al doilea război mondial au ajuns să fie, concomitent, datori la stat și executați silit de ANAF, pentru aceleași sume.
Legislația în vigoare prevede că bunurile imobile confiscate în urma unor sentințe penale pot fi transmise cu titlu gratuit diverselor instituții ale statului, centrale sau locale, sau date în folosință gratuită ONG-urilor, Academiei Române și academiilor de ramură înființate în baza unei legi speciale.
ANAF a vândut anul trecut prin rețeaua proprie de magazine bunuri confiscate și intrate în proprietatea privată a statului totalizând 4,25 milioane lei. Suma obținută din valorificarea bunurilor din stocurile ANAF este cu o treime mai mare față de anul anterior.
Valoarea unui titlu de plată în cazul depăgubirii pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist a fost majorată, marți, prin decizie a Parlamentului, de la minimum 5.000 de lei la cel puțin 20.000 de lei. Dacă va fi promulgată de președintele Iohannis, prevederea va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2017.
Guvernul român a împiedicat unele grupuri religioase să obțină recunoaștere oficială, iar pe altele, în special Biserica Greco-Catolică să primească înapoi proprietățile confiscate în timpul regimului comunist, fapt în legătură cu care oficialii americani și-au exprimat îngrijorarea pe parcursul anului 2015, se arată în raportul privind libertatea religioasă în România publicat miercuri de Departamentul de Stat din SUA.
Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, prin care Guvernul vrea să identifice și să vândă bunurile rezultate din infracțiuni, care pot fi sechestrate sau confiscate în cursul unei proceduri penale, a fost avizată, miercuri, de Camera Deputaților și urmează să își înceapă activitatea în perioada următoare, după ce și președintele Klaus Iohannis își va da acordul.