„Îi mulțumesc președintelui Díaz-Canel și poporului cubanez pentru că au găzduit această întâlnire importantă în cadrul luptei noastre pentru o lume multi-centrică și pluri-polară. Prin reiterarea angajamentului nostru față de țările în curs de dezvoltare construim un secol al popoarelor Sudului”, a declarat Nicolás Maduro al Venezuelei la conferința la nivel înalt „G77+China”, începută la Havana.
Hengda Real Estate Group, divizia din China continentală a dezvoltatorului imobiliar China Evergrande Group, a ratat plata unei datorii în valoare de câteva miliarde de yuani, sporind incertitudinile cu privire la soarta gigantului din real estate, aflat în centrul crizei imobiliare a țării.
Refuzul Beijingului de a condamna invazia Rusiei în Ucraina "dăunează imaginii Chinei", a avertizat comisarul european pentru comerț, Valdis Dombrovskis.
Nici măcar întreaga populație a Chinei, de 1,4 miliarde de locuitori, nu ar fi suficientă pentru a umple toate apartamentele goale care există deja în China, a declarat un fost oficial chinez, în ceea ce constituie o rară opinie critică, exprimată în mod public, față de criza de pe piața imobiliară din a doua economie a lumii, transmite Reuters.
China și Siria urmează să încheie un ”parteneriat strategic”, anunță vineri președintele chinez Xi Jinping, cu ocazia vizitei omologului său Bashar al-Assad, izolat și vizat de sancțiuni internaționale și care se află în căutare de fonduri în vederea reconstrucției țării sale devastate de război, relatează AFP.
Exporturile Chinei de două minerale rare esențiale pentru fabricarea semiconductorilor au scăzut la zero în august, la o lună după ce Beijingul a impus restricții asupra vânzărilor în străinătate, invocând securitatea națională, transmite CNN.
China a acuzat SUA că ar fi infiltrat serverele Huawei Technologies începând din 2009, ca parte a unui efort extins de furt de date, care ar fi culminat cu zeci de mii de atacuri cibernetice împotriva unor ținte chinezești anul trecut.
Cu o înfățișare care nu amintește deloc de tradiționalul anti-erou din romanele polițiste clasice și având la dispoziție o sumedenie de resurse tehnologice, un nou tip de detectiv triumfă în China: cel care își dedică ziua investigării amprentelor lăsate de lăbuțele patrupedelor și analizării firelor de păr din blana animalelor de companie pierdute.
Fostul ministru de externe al Chinei Qin Gang, care a fost demis din funcție în iulie, a avut o relație extraconjugală în timp ce era ambasador în Statele Unite, a relatat marți Wall Street Journal (WSJ), citând persoane familiare cu chestiunea, potrivit Reuters.
Industria imobiliară gigantică din China se prăbușește într-o nouă criză care amenință să fie cea mai gravă de până acum. La doi ani de la căderea Evergrande, gigantul imobiliar în dificultate Country Garden ar putea crea probleme și mai mari, arată o analiză a publicației americane The Wall Street Journal.
Uniunea Europeană ar putea deveni la fel de dependentă de China pentru bateriile cu litiu-ion și pile de combustibil, până în 2030, precum a fost de Rusia pentru energie înainte de războiul din Ucraina, dacă nu va măsuri puternice, arată un document pregătit pentru liderii UE, transmite Reuters.
Mărcile auto istorice reușescă să-și păstreze o poziție onorabilă pe piața chineză de automobile, chiar dacă ofensiva brandurilor locale este din ce în ce mai agresivă. BYD este deja de mai mult timp liderul pieței, însă mărcile europene și japoneze nu renunță la luptă.
Directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus se declară pregătit să trimită în China o nouă misiune de experți care să descopere originea covid-19 și cere, într-un interviu acordat Financial Times (FT), un ”acces total”, în contextul în care comunitatea internațională nu a reușit deocamdată să stabilească cu certitudine originea virusului SARS-CoV-2, relatează AFP.
Fondul Monetar Internațional intenționează să spună Chinei să stimuleze consumul intern slab, să abordeze problemele din sectorul imobiliar și să controleze datoria administrației publice locale, probleme care trag în jos atât creșterea economiei chineze, cât și a celei globale, a declarat directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, pentru Reuters.
Poliția din China a reținut o parte dintre angajații diviziei de gestionare a averilor a Grupului China Evergrande, sugerând o nouă anchetă care ar putea contribui la amplificarea necazurilor gigantului imobiliar, transmite Reuters.
Producția din fabrici și vânzările cu amănuntul din China au crescut într-un ritm mai rapid în august, dar investițiile în scădere în sectorul imobiliar lovit de criză amenință să submineze o serie de măsuri de sprijin care au făcut ca economia să dea semne de stabilizare, transmite Reuters.
China a publicat o serie de indicatori economici peste așteptări pentru luna august, după o salvă de măsuri de sprijin din partea Beijingului pentru a stimula creșterea celei de-a doua economii mondiale, scrie Le Figaro.
Economia Chinei ar trebui să reprezinte o treime din creșterea economică mondială în acest an, astfel că încetinirea dramatică din ultimele luni trage semnale de alarmă în întreaga lume.
Investigația Comisiei Europene, care nutrește temeri că vehiculele electrice chineze ar fi beneficiat de subvenții de stat, va avea un impact negativ asupra legăturilor economice și comerciale, a avertizat joi Ministerul Comerțului de la Beijing, transmite Reuters.
Investigația anunțată de Comisia Europeană asupra importurilor de vehicule electrice chineze ieftine în blocul comunitar va descoperi o situație ironică: niciun producător nu a profitat mai mult costurile reduse din China, pentru a produce vehicule electrice, ca grupul auto francez Renault, informează o analiză a Bloomberg.
China nu a emis o interdicție asupra folosirii mărcilor de telefoane străine, a anunțat miercuri Ministerul de Externe de la Beijing, ca răspuns la informațiile din presă conform cărora unele agenții guvernamentale și firme au cerut angajaților să nu mai utilizeze la locul de muncă telefoane iPhone, transmite Reuters.
Sancțiunile occidentale împotriva Rusiei sporesc cererea de mașini produse din China, iar această creștere ar putea continua atâta timp cât aceste sancțiuni rămân în vigoare, a declarat un director al asociației auto din China, citat de Reuters.
Premierul ungar Viktor Orbán se va deplasa în China în luna octombrie la invitația președintelui Xi Jinping, secretarul general al Partidului Comunist Chinez, potrivit unui articol din Privátbankár, citat de Nepszava.hu
Prim-ministrul Giorgia Meloni a declarat că relația Italiei cu China reprezintă mai mult decât Inițiativa o centură un drum, adăugând că o decizie finală cu privire la părăsirea acesteia încă urmează să fie luată, transmite Reuters.
Prețul pentru gazele naturale rusești livrate Chinei prin conductă ar urma să scadă treptat în următorii ani și va fi la aproximativ jumătate din cel cerut de Moscova pentru gazele livrate Europei, potrivit unui document al Guvernului rus, consultat de Reuters.