Directorul general al Volkswagen ancorează așteptările privind cota de piață a automobilelor germane în China.
Industria vinului din Australia a salutat vestea că China va renunța la tarifele anti-dumping, redeschizându-și piața în fața importurilor, însă condițiile economice dificile din 2024 nu vor aduce creșterea pe care o caută producătorii de vin din întreaga lume, transmite Reuters.
Directorii unora dintre cele mai importante companii germane îl vor însoți pe cancelarul Olaf Scholz în timpul vizitei pe care acesta o va efectua la Beijing, o mutare despre care agenția Reuters notează că ilustrează din nou dependența celei mai mari economii din Europa față de China.
Pentru prima dată de la începutul pandemiei, China le permite alpiniștilor străini să acceseze Muntele Everest prin Tibet, transmite CNN.
Banca Centrală a Chinei a anunțat relaxarea condițiilor pentru cei care vor să contracteze un credit în vederea achiziționării unui automobil, în ideea de a promova schimbarea automobilelor și eliminarea avansului minim impus de Guvern consumatorilor care vor să finanțeze achiziționarea unui nou automobil, transmite Reuters.
Constructorul chinez de automobile BYD a anunțat ținte extrem de ambițioase pentru anul 2024, după ce în 2023 a atins vânzări record, de aproximativ 3 milioane de mașini. Pe segmentul electric, BYD ar putea depăși Tesla încă din primul trimestru al anului.
Creșterea economică din Asia de Est și Pacific este mai mare decât în restul lumii, dar regiunea va înregistra probabil o creștere mai lentă în 2024, față de anul precedent, pe fondul factorilor negativi din China și al incertitudinii mai ample în materie de politici, potrivit unui raport al Băncii Mondiale, citat de CNBC.
China a promis că va importa mai multe servicii și produse de înaltă calitate din Franța, după ce investigația Comisiei Europene asupra industriei chineze de vehicule electrice (EV), sprijinită de autoritățile de la Paris, amenință să declanșeze o dispută comercială între cele două țări, transmite Reuters.
Activitatea de producție a Chinei s-a extins în martie pentru prima dată în șase luni, a arătat un sondaj oficial efectuat în fabrici, oferind date favorabile factorilor de decizie, chiar dacă o criză din sectorul imobiliar rămâne o frână pentru economie, transmite Reuters.
Schimbările legislative din anumite țări, care au lăsat Dacia Spring fără subvenții pe piețe mari, precum Franța și Germania, au afectat vânzările acestui model în Europa. În luna februarie, Spring n-a mai prins primele 10 locuri în clasamentul vânzărilor. În același timp, 20% din mașinile electrice de pe piață au fost fabricate în China.
Patru dintre primii cinci mari producători mondiali de turbine eoliene au fost anul trecut companii cu sediul în China, față de doar două companii în 2022, arată un raport publicat de BloombergNEF.
Livrările de telefoane iPhone în China au scăzut cu 33% în luna februarie, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, arată datele oficiale, ceea ce înseamnă o continuare a tendinței de scădere a cererii pentru principalul produs al grupului american Apple pe cea mai importantă piață externă a sa, transmite Bloomberg.
Un anunț de angajare publicat de un magazin alimentar din China a declanșat un val de reacții emoționale, unii chinezi fără loc de muncă afirmând că acum așa-zisul „blestem” al vârstei de 35 de ani în afectează și pe oamenii mai tineri, relatează Reuters.
Apple își va lansa, cândva în cursul acestui an, prima cască de realitate mixtă, Vision Pro, în China.
China va studia cu atenție aspectele legate de accesul pe piață și fluxurile transfrontaliere de date și va emite în curând noi reglementări în aceste domenii, a declarat premierul Li Qiang, unei audiențe formate din directori generali mondiali și factori de decizie chinezi, transmite Reuters.
China a adoptat directive pentru eliminarea treptată a microprocesoarelor americane Intel și AMD din computerele și serverele guvernamentale.
Chery Auto va începe să vândă mașini marca Omoda și Jaecoo în Italia, în trimestrul al treilea, a declarat directorul său din această țară, care va deveni a doua piață europeană a grupului chinez.
Fluxurile de investiții străine în China au scăzut cu 19,9% în perioada ianuarie-februarie 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, situându-se la 215,1 miliarde de yuani (30 miliarde de dolari), arată datele publicate de Ministerul Comerțului, chiar dacă Beijingul vrea să atragă fonduri de peste hotare pentru sprijinirea economiei, transmite Reuters.
Acțiunile Tesla scad din nou, pe fondul unor alte vești proaste din China, care îi îngrijorează din nou pe investitori cu privire la cererea de vehicule electrice.
Incertitudinile și "reglementările draconice" au sporit semnificativ riscurile pentru afacerile străine în China, se arată într-un raport publicat de Camera de Comerț a Uniunii Europene din China, transmite AP.
China a lansat un satelit care va acționa ca o punte de comunicații între operațiunile terestre de pe Pământ și o viitoare misiune pe partea ascunsă a Lunii, marcând o nouă etapă în programul de explorare lunară pe termen lung al țării, transmite Reuters.
Este cel mai mare producător de baterii din lume, alimentează vehicule electrice pentru Tesla, Volkswagen și BMW, iar tehnologia sa pentru mașinile electrice este cu mult înaintea ofertei americane, spun experții.
Viitorul TikTok se află într-o mare incertitudine în Statele Unite, după ce Camera Reprezentanților a adoptat săptămâna trecută un proiect de lege care ar putea duce, în cele din urmă, la interzicerea aplicației video extrem de populare, scrie CNN.
Guvernul chinez le-a cerut, discret, producătorilor de vehicule electrice, de la BYD până la Geely Automobile, să-și mărească drastic achizițiile de la producătorii locali de cipuri auto, ca parte a unei campanii de reducere a dependenței de importurile occidentale și de stimulare a industriei interne de semiconductori din China.
SUA a atins vânzări-record de armament în anul 2023, într-o piață internațională a livrărilor inter-guvernamentale unde deja deținea 40% din total. Aceasta este urmată de Rusia.