Grupul polonez eSky, care recent a anunțat că a preluat Thomas Cook, cea mai veche marcă de turism din lume, după ce a semnat un acord cu fondul chinez Fosun Tourism Group, închide entitățile juridice din România și Bulgaria, activitatea celor două țări urmând a fi operată de către o entitate juridică din Polonia.
România și Bulgaria se află pe primul și al doilea loc într-un nou clasament al Eurostat privind procentul persoanelor care nu își permit să petreacă o săptămână de vacanță pe an departe de casă, arată publicația Darik, citată de Rador.
Un jaf spectaculos a avut loc în cursul nopții într-un magazin al brandului italian de bijuterii Bulgari din Roma, o bandă de spărgători fugind cu bunuri în valoare de peste 500.000 de euro.
Bulgarii trăiesc cel mai puțin dintre toți ceilalți locuitori ai țărilor din Europa, potrivit datelor Eurostat. Iar cea mai gravă situație este în regiunea de Nord-Vest a țării. Acolo, speranța medie de viață pentru bărbați este de doar 66,1 ani, iar pentru femei – 74 de ani, transmite 24Chasa, citată de Rador Radio România.
Aproximativ 8,3% din populația Uniunii Europene nu își permitea în 2022 o masă care să conțină carne, pește sau echivalentul vegetal odată la două zile, în creștere cu un punct procentual față de situația din 2021, arată datele publicate de Eurostat.
Doi antreprenori bulgari au lansat o „linie aeriană” de drone cargo, care transportă mărfuri pe distanțe de până la 2500 km, iar din anul 2023 urmează să-și deschidă operațiunile în Uniunea Europeană.
Bulgarii au început să treacă granița în Turcia cu autobuzele, atrași de chilipirurile pe care le pot obține de pe urma deprecierii lirei turcești, transmite Associated Press.
190.000 de bulgari și români și-au depus actele pentru despăgubiri în timpul pandemiei în Marea Britanie, ceea ce este de trei ori mai mult decât în anii precedenți, când au fost aproximativ 66.000, a dezvăluit ziarul britanic „Telegraph”, citat de 24Chasa și Rador.
Interesul bulgarilor pentru destinații turistice din România este în creștere, susțin agențiile de turism din Ruse, potrivit Novinite. Totodată, interesul bulgarilor pentru destinațiile clasice ca Sinaia sau Brașov scade însă în favoarea unor locuri mai puțin cunoscute.
Circa 71% dintre românii cu vârsta între 16 ani și 74 de ani, cel mai mic procent din UE după bulgari, au folosit în mod frecvent Internetul anul trecut. Doar 7% dintre români au folosit Internetul pentru servciile bancare (Internet Banking), cel mai mic procent din UE, la egalitate cu bulgarii.
România se află printre ultimele locuri în Uniunea Europeană în funcție de procentul celor care vizitează muzee, galerii de artă, situri arheologice sau monumente.
Numărul imigranților români și bulgari în Marea Britanie a atins un nivel record anul trecut, potrivit Oficiului Național britanic de Statistică (ONS), care a prezentat joi primele date care acoperă și o perioadă de trei luni de la referendumul pro-Brexit din iunie 2016.
Mai mulți cetățeni bulgari care erau monitorizați de autoritățile române au fost prinși în flagrant delict, sâmbătă, în Sectorul 5 din București când demontau dispozitivele cu ajutorul cărora copiaseră datele de pe benzile magnetice ale cardurilor și aflaseră codurile PIN ale utilizatorilor.
Românii și bulgarii au acces liber pe piața muncii din Elveția, începând de miercuri, când a expirat sistemul de cote impus în anul 2009, în baza unui acord semnat între țara alpină și Uniunea Europeană.
Autoritățile canadiene au informat Comisia Europeană (CE) că nu intenționează să renunțe la vizele impuse românilor și bulgarilor, în pofida aluziilor reprezentanților CE privind posibilitatea ca blocul comunitar să reintroducă un regim de vize pentru Canada și SUA.