Robotul umanoid Atlas al companiei americane Boston Dynamics a dobândit noi funcții prin care poate alerga și sări peste obstacole, transmite Reuters.
SoftBank Group a anunțat că grupul sud-coreean Hyundai Motor a finalizat preluarea companiei de robotică Boston Dynamics, producătoarea robotului în formă de câine ”Spot”, de la conglomeratul japonez, transmite Reuters.
Două treimi dintre muncitorii români sunt dispuși să se recalifice, ca urmare a pandemiei, iar cel mai mare interes pentru dezvoltarea de noi competențe a fost observat în rândul celor ce se află la începutul și la mijlocul carierei.
Aproximativ 9 din 10 români participanți la un sondaj au declarat că se așteaptă ca locul lor de muncă să rămână complet sau parțial de la distanță după pandemie. Totodată, românii ocupă printre primele poziții la nivel global în funcție de dorința de a lucra exclusiv în afara biroului. Chiar și angajații care realizează sarcini manuale declară că sunt interesați de o oarecare flexibilitate în acest sens.
Disponibilitatea românilor de a se muta în străinătate pentru a munci a scăzut brusc, pe fondul pandemiei, în timp ce interesul acestora de a lucra de acasă pentru un angajator dintr-o altă țară este în plină ascensiune, arată un studiu realizat la nivel global de către Boston Consulting Group (BCG) și platforma recrutare online BestJobs.eu.
Optimizarea afacerilor cât mai rapid prin gestionarea eficientă a numerarului, orientarea către clienți, identificarea de noi clienți și canale de distribuție, dar și oportunitatea de a regândi modelul de business, de reorganizare, sunt câteva soluții pentru ca firmele să se mențină și în perioada următoare, afirmă Bogdan Belciu, Partener Boston Consulting Group, la Profit TV.
Hyundai Motor cumpără dezvoltatorul de roboți Boston Dynamics, pentru aproape 800 de milioane de euro, potrivit anunțului oficial al companiei sud-coreene. Cei de la Boston Dynamics au devenit celebri cu ajutorul robotului care imita un patruped, cu performanțe uimitoare de deplasare.
Câinele robot ”Spot” al Boston Dynamics învață trucuri noi pe o platformă petrolieră a grupului BP situată la 305 kilometri în largul Golfului Mexic, cum ar fi citirea indicatorilor, căutarea coroziunilor, cartografierea facilității și chiar detectarea mirosului de metan, relatează Reuters.
Industria asigurărilor a fost al patrulea cel mai afectat sector din economie în contextul pandemiei, un impact mai mare fiind resimțit doar de jucătorii din domeniul hotelurilor și agrementului, al băncilor și al energie. La jumătatea lunii iunie 2020, din cauza pandemiei, industria asigurărilor înregistra o scădere de 21%, din perspectiva randamentului total pentru acționari, în timp ce indicele bursier S&P Global 1200 a pierdut doar 9%, relevă un raport al Boston Consulting.
Averea financiară a românilor a crescut în medie cu 7% în ultimii 20 de ani, într-un ritm mai lent decât creșterea de 10% înregistrată în Europa Centrală și de Est, statele baltice și Rusia în aceeași perioadă, arată o analiză realizată de Boston Consulting Group, care relevă că averea românilor ar putea fi mai puțin afectată de criza generată de Covid-19,comparativ cu alte state din zonă.
Producătorul american de dispozitive și echipamente medicale Boston Scientific a ajuns la un acord pentru preluarea companiei britanice BTG în schimbul sumei de 3,3 miliarde de lire sterline (4,2 miliarde dolari), mutare prin care își extinde prezența pe segmentul tratamentelor prin tehnici minim invasive.
Boston Dynamics, unul dintre cei mai cunoscuți producători de roboți, a anunțat că va începe comercializarea acestora de anul viitor.
Boston Dynamics, una dintre cele mai cunoscute companii de robotică din lume, a dat publicității noi filmări cu roboții săi, care pară să devină din ce în ce mai abili.
Boston Dynamics a publicat o filmare în care demonstrează noile capacități ale roboților săi.
La începutul acestei ierni nimeni nu se aștepta ca SUA să se aprovizioneze cu gaze naturale din Europa, având în vedere că, în condiții obișnuite, SUA sunt cel mai mare producător mondial de gaze naturale, transmite Bloomberg.
United Airlines a generat noi controverse, după ce a obligat o pasageră să renunțe la locul achiziționat pentru fiul ei în vârstă de doi ani și să-l țină în brațe pentru aproximativ trei ore, în ultima parte a unui zbor de optsprezece ore pe ruta Hawaii-Boston, scrie CNN.
Milionarii în dolari, categorie ce reprezintă doar 1% din populația lumii, dețin un procent record de 45% din totalul averii financiare private la nivel global, sau 75.000 miliarde de dolari, potrivit unui studiu Boston Consulting Group (BCG). Ponderea averii milionarilor a urcat de la 44% în 2015 și va continua să crească.
Cele mai mari bănci din lume au plătit amenzi de 321 de miliarde de dolari începând din 2008, pentru încălcarea reglementărilor, cu fapte pornind de la spălarea de bani la manipularea pieței și finanțarea terorismului, potrivit datelor Boston Consulting Group (BCG), relatează Bloomberg.
Google scoate la vânzare divizia de robotică Boston Dynamics, care a prezentat în februarie imagini cu un robot umanoid mergând prin zăpadă, din cauza probabilității reduse de a lansa în următorii câțiva ani un produs comercial și a unor conflicte interne, relatează Bloomberg.
Compania americană Boston Dynamics și-a pus la treabă roboții în slujba lui Moș Crăciun.