Metroul din Cluj-Napoca are o nouă finanțare, după ce ar fi pierdut finanțarea europeană. Anunțul a fost făcut de primarul Emil Boc.
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, dă din nou asigurări că proiectul privind metroul va fi realizat, precizând că discuția despre finanțare ”este de natură tehnică”, iar metroul ”are contract de finanțare din fonduri europene”. ”Dincolo de toate discuțiile din spațiul public, doresc să știți că metroul se face! În octombrie-noiembrie sosesc «cârtițele» care fac tunelurile pentru metrou și încep lucrările propriu-zise”, subliniază el.
Primarul Clujului Emil Boc susține că există finanțare pentru proiectul metroului din Cluj în ciuda declarației premierului Marcel Ciolacu privind reținerea unei sume de bani din cererea de plată numărul 3 din PNRR, aferentă finanțării lucrărilor la metrou.
Lucrările la proiectul metroului din Cluj continuă în teren, iar în subteran, lucrările vor începe după livrarea celor două «cârtițe» ce vor realiza săpăturile.
Primarul Emil Boc a anunțat că lucrările la metrou „vor începe, cel mai probabil, săptămâna aceasta”.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, anunță, sâmbătă, că va candida pentru un nou mandat.
Primarul Clujului, Emil Boc, anunță, că în 2024 municipalitatea va începe construirea unui cimitir pentru animale de companie, argumentând că gradul de civilizație al unui oraș se măsoară și prin respectul pe care îl arată față de acestea. Boc prezintă și imagini cu astfel de cimitire din alte state.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, vrea să extindă colaborarea cu Republica Moldova, dar și să aducă zeci de moldoveni de acolo în Cluj, ca să le arate cum se trăiește în România și Europa.
Primarul din Cluj-Napoca Emil Boc a anunțat că recepția lucrările pentru Parcul Feroviarilor, cu o suprafață de peste cinci hectare, va începe în luna ianuarie a anului viitor, fiind vorba de o investiție de peste 9 milioane de euro. Edilul a verificat, împreună cu viceprimarul Dan Tarcea, în teren lucrările la Parcul Feroviarilor, proiectul fiind realizat din fonduri de la bugetul local.
Licitația tronsonului doi al centurii metropolitane Cluj Napoca a primit o ofertă după mai multe luni de pregătire, iar primarul Emil Boc susține că deși există un singur ofertant, deși mai multe firme și-au arătat interesul pentru realizarea centurii Clujului, relatează Monitorul de Cluj.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a semnat contractul pentru primul tronson al Centurii metropolitane a Clujului, în valoare de 22,4 milioane de lei.
O sumă de circa 40,6 milioane lei provenită din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) alocate gratuit României de către UE și rămasă neutilizată de Primăria Capitalei în cadrul proiectului construirii de piste pentru bicicliști în centrul Bucureștiului va fi transferată Primăriei Cluj-Napoca, pentru a fi folosită la finanțarea amenajării parcului Est din municipiul ardelean, conform unei ordonanțe de urgență aprobate de Guvern, la inițiativa Ministerului Mediului.
O sumă de circa 40,6 milioane lei provenită din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) alocate gratuit României de către UE și rămasă neutilizată de Primăria Capitalei în cadrul proiectului construirii de piste pentru bicicliști în centrul Bucureștiului ar putea fi transferată Primăriei Cluj-Napoca, pentru a fi folosită la finanțarea amenajării parcului Est din municipiul ardelean.
În deschiderea ședinței de Consiliu local, edilul Emil Boc a răspuns celor care nu sunt mulțumiți de modul în care se modernizează municipiul Cluj-Napoca.
Cele trei tronsoane ale centurii metropolitane au fost scoase la licitație, a anunțat primarul Emil Boc.
Primarul Clujului, Emil Boc, susține că administrația locală urmărește trecerea de la „made în Cluj-Napoca” la „invented în Cluj-Napoca”, prin utilizarea avantajelor competitive de la nivel local: creativitatea și capacitatea de inovare, relatează Ziua de Cluj.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat că în oraș au intrat direct și indirect peste 50 de milioane de euro datorită festivalului Untold, precizând că acest eveniment muzical,dar și Electric Castle, Festivalul Internațional de Film Transilvania contribuie la atragerea unui număr cât mai mare de turiști.
Municipalitatea clujeană își va exercita dreptul de preempțiune pentru clădirea BCR. Banca cere pe clădire 6.5 milioane de euro, însă pentru a se stabili prețul ce urmează să fie plătit de administrație se va constitui o comisie de negociere.
Primăria Cluj-Napoca a scos la licitație contractul de proiectare și execuție a metroului, cu o valoare de 6,66 miliarde de lei (1,3 miliarde euro).
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a lansat un apel către populație să se vaccineze anti-COVID-19 și să respecte regulile impuse de autorități.
Indicatorii tehnici privind metroul de la Cluj au fost aprobați marți în ședința de Guvern, potrivit anunuțul făcut la briefingul de presă care a urmat la încheierea ședinței. Traseul acestuia va fi Florești - Piața Unirii - Piața Mărăști - Muncii / Europa Unită - Depou Sopor, cu o lungime de 21 de kilometri și 19 stații, iar investiția totală depășește 2 miliarde de euro.
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a făcut genuflexiuni la stația sportivă smart din centrul municipiului, pentru un bilet gratuit pentru transportul public. El a făcut un gest similar anul trecut, pentru a încuraja oamenii să facă mișcare.
Electric Castle a revenit la Cluj, după un an de pauză. Atmosfera a devenit electrizantă încă din prima zi. La eveniment au fost prezenți și premierul Florin Cîțu, dar și primarul Emil Boc.
După eșecul regionalizării din timpul mandatului său de premier, Emil Boc, acum primar al Clujului, încearcă acum pas cu pas. Asociația Municipiiilor din România (AMR) pe care o conduce a schitat un proiect de lege vizând „unificarea voluntară” a municipiilor cu unitățile administrativ teritoriale limitrofe. Primul pas este modificarea Codului Administrativ astfel încât să fie prevăzută „unificarea administrativă voluntară”.