Traseul turistic Via Transilvanica a fost promovat în Times Square din New York, una dintre cele mai mari piețe publice din lume
Jurnaliștii BBC au venit în România special pentru a străbate cel puțin o parte din drumul care a primit premiul Europa Nostra, Via Transilvanica.
BBC, care a demarat un vast plan de economisire și transformare, intenționează să elimine încă 500 de locuri de muncă până la sfârșitul lunii martie 2026, după ce efectivele sale au scăzut cu 10% în ultimii cinci ani, a anunțat grupul public britanic de radiodifuziune.
Taxa TV care finanțează grupul media britanic BBC va crește în aprilie cu 10,50 lire sterline, până la 169,50 lire sterline, mai puțin decât creșterea pe care o așteptase compania, iar viitorul său pe termen lung va fi evaluat, a declarat joi ministra pentru media Lucy Frazer, transmite Reuters.
Ministrul Turismului, Ștefan Radu Oprea, a publicat cel de-al treilea clip de promovare a României la BBC. Acesta se intitulează ”Toamna” și cuprinde imagini suprinse în acest anotimp.
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan Radu Oprea, publică primul videoclip din seria celor cu care România va fi promovată la BBC.
Sute de manifestanți s-au adunat sâmbătă în fața sediului BBC din Londra, Broadcasting House, înaintea unui marș pro-palestinian, după ce postul național public de televiziune din Marea Britanie s-a confruntat cu critici în ultimele zile pentru că și-a menținut poziția editorială de a nu-i descrie pe militanții Hamas drept teroriști, relatează The Guardian.
Zeci de români fără adăpost dorm în fiecare noapte pe Oxford Street, cea mai mare arteră comercială din inima Londrei, arată un reportaj BBC difuzat și pe rețelele sociale.
Sistemul de alertă în caz de cutremur, implementat de Google pe smartphone-urile cu Android, nu a livrat notificările care ar fi putut salva vieți, arată o investigație BBC.
Încoronarea lui Charles al III-lea a fost urmărită de peste 14 milioane de telespectatori pe canalele BBC, o cifră care sugerează o audiență generală mult mai mică față de încoronarea sau înmormântarea mamei sale Elizabeth a II-a, scrie AFP.
Președintele BBC, Richard Sharp, a demisionat, după ce un raport independent a constatat că a încălcat regulile în materie de numire a funcționarilor publici nedezvăluind un potențial conflict de interese, întrucât, în calitatea sa de bancher, îl ajutase pe premierul Boris Johnson, în funcție atunci când Sharp a fost numit la televiziunea publică britanică, să facă un împrumut de un milion de dolari, relatează Reuters
Cunoscutul producător Charlie Ottley, realizatorul Wild Carpathia și Flavours of România, a finalizat clipul de promovare a județului Timiș. Acesta va fi difuzat de postul de televiziune BBC din Marea Britanie și va face parte dintr-un calup video-uri care promovează România.
BBC a pregătit, în secret, textele care ar putea fi citite pe post în cazul în care lipsa de energie va provoca întreruperi de curent sau pierderea rezervelor de gaz în această iarnă.
Constrâns de "alegeri dificile" pentru a-și atinge obiectivele economice, grupul BBC a anunțat că va suprima sute de posturi din serviciul său internațional, concomitent cu un transfer masiv în online al programelor în limbi străine, care erau difuzate până în prezent de posturile sale de radio și de televiziune, informează AFP.
Presa internațională a marcat, sâmbătă seară, performanța reușită de David Popovici la Campionatul European de la Roma, precizând că românul este un fenomen și a făcut o cursă senzațională.
Guvernul Marii Britanii va reduce finanțarea BBC, ordonând o înghețare de doi ani a taxei pe care oamenii o plătesc pentru a viziona postul de radiodifuziune, a informat Mail on Sunday, transmite Reuters.
Jucătoarea de tenis Emma Răducanu a fost inclusă pe lista scurtă a nominalizărilor pentru titlul de personalitatea sportivă a anului 2021 în Marea Britanie, acordat de BBC.
O investigație a BBC a scos la iveală cum deșeurile britanice sunt transportate ilegal în România și aruncate. Autoritățile române spun că transporturile, etichetate drept bunuri second-hand, erau într-adevăr doar niște gunoaie fără valoare destinate depozitului.
Fostul premier britanic David Cameron a câștigat aproximativ 10 milioane de dolari de la Greensill Capital înainte ca firma, specializată în acordarea de credite pentru capital de lucru, să intre în faliment, potrivit unor documente obținute de BBC.
Protestatarii britanici împotriva vaccinării au pătruns ieri într-o clădire, care credeau că este a BBC-ului, pentru a protesta împotriva campaniei de vaccinare derulată pe post. BBC s-a mutat din clădirea respectivă acum 8 ani, în 2013
Coreea de Nord a introdus recent o nouă lege care urmărește să elimine orice fel de influență străină - pedepsind cu duritate pe oricine e prins cu filme străine, îmbrăcăminte din străinătate sau chiar folosind termeni de argou, scrie BBC.
BBC a primit 100.000 de reclamații din partea telespectatorilor după modificarea programului în urma decesului prințului Philip.
Autoritatea chineză de reglementare a audiovizualului a anunțat că a interzis difuzarea BBC World News, estimând că informațiile postului internațional au încălcat "grav" directivele în vigoare în țară, scrie AFP.
Marea Britanie îl va numi pe Richard Sharp, un fost director de investiții al băncii Goldman Sachs, în funcția de președinte al grupului BBC, care va avea misiunea de a implementa un nou model de finanțare pe termen lung a radioteleviziunii publice britanice într-o perioadă marcată de intensificarea concurenței și a controlului politic, informează Reuters.
Populațiile de animale sălbatice au scăzut cu peste două treimi în 50 de ani, potrivit unui raport amplu realizat de grupul World Wildlife Fund (WWF), citat de BBC.